Home » Justitie » Zeci de victime pe șoselele județului

Zeci de victime pe șoselele județului

De la începutul anului, pe arterele rutiere ale județului Vaslui s-au înregistrat 76 de accidente grave, soldate cu 17 persoane decedate, 69 răniți grav și 22 răniți ușor.

George VARZARI

În primele șapte luni ale acestui an, pe șoselele din județul Vaslui s-au înregistrat 76 de accidente rutiere grave, cu șase mai puțin decât în aceeași perioadă a anului trecut. Evenimentele rutiere grave din acest an s-au soldat cu 17 persoane decedate, 69 răniți grav și 22 răniți ușor. 28 de accidente au avut loc în mediul urban și 48 în mediul rural.

Conform statisticilor întocmite de oficialii Inspectorarului de Poliție al Județului Vaslui, principalele cauze ale accidentelor de circulație au fost abaterile comise de bicicliști, viteza neregulamentară, abaterile comise de pietoni și de conducătorii vehiculelor cu tracțiune animală.

În topul participanților la trafic indisciplinați primează biciliștii, cu 15 evenimete grave, soldate cu tot atâtea victime. Viteza neadaptată la condițiile de drum sau neregulamentară a determinat producerea a 11 accidente rutiere grave, soldate cu cinci persoane decedate, nouă rănite grav și șase rănite ușor. Abaterile comise de pietoni reprezintă a treia cauză de producere a accidentelor de circulație grave. La acest capitol, s-au înregistrat doi morți și opt răniți grav.

Pentru prevenirea producerii accidentelor rutiere, polițiștii recomandă respectarea cu strictețe a regulilor de circulație și adoptarea unei conduite preventive și responsabile în trafic.

Totodată, Inspectoratul de Poliție al Județului Vaslui desfășoară în această perioadă campania de prevenire a victimizării minorilor intitulată „Vacanță în siguranță”, prin care se urmărește informarea elevilor cu privire la măsurile pe care trebuie să le cunoască și să le adopte pentru a nu deveni victime ale accidentelor rutiere ori ale infracțiunilor.

„Campania constă în derularea unor întâlniri cu elevii, prin care să fie atât informați, dar și încurajați să își petreacă o parte din timp în mod constructiv. Să se implice în diverse activități sportive sau să se îndrepte către lumea cărților, cititul fiind promovat ca o alternativă de petrecere a timpului liber. Polițiștii se întâlnesc cu elevi și discută aspecte legate de cauzele producerii accidentelor rutiere și despre prevenirea lor. Împreună cu elevii sunt identificate categoriile de participanți la trafic, insistându-se pe normele rutiere pe care trebuie să le respecte fiecare în parte, în scopul realizării unei discipline rutiere”, se arată într-un comunicat de presă remis de instituția menționată.

De la începutul anului, pe arterele rutiere ale județului Vaslui s-au înregistrat 76 de accidente grave, soldate cu 17 persoane decedate, 69 răniți grav și 22 răniți ușor. George VARZARI În primele șapte luni ale acestui an, pe șoselele din județul Vaslui s-au înregistrat 76 de accidente rutiere grave, cu șase mai puțin decât în aceeași perioadă a anului trecut. Evenimentele rutiere grave din acest an s-au soldat cu 17 persoane decedate, 69 răniți grav și 22 răniți ușor. 28 de accidente au avut loc în mediul urban și 48 în mediul rural. Conform statisticilor întocmite de oficialii Inspectorarului de…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: