Home » Social » Controale la fermieri

Controale la fermieri

În această perioadă, Agenția de Plăți și Intervenții în Agricultură (APIA) efectuează controale la fermieri legate de declarațiile pe suprafață pentru plata subvențiilor. Eșantionul stabilit la nivel național pentru județul Vaslui, vizează 289 de fermieri cu 2.589 de parcele și o suprafață de 5.002 hectare teren.

Până la 1 septembrie, APIA Vaslui a reușit verificarea a 134 de fermieri, cu 1.100 de parcele și 2.570 de hectare. Tot în aceeași periodă, un eșantion de 2.262 de fermieri au fost verificați prin teledetecție.

Aceste controale verifică, de fapt, dacă suprafețele declarate de fermieri sunt cele reale, iar acolo unde se vor depista nereguli, fermierii care au declarat falsuri riscă sancțiuni care pot merge până la excluderea de la plata subvențiilor. Dacă suprafața declarată în cadrul uneia dintre schemele de ajutor pe suprafață, este mai mare decât suprafața determinată, ajutorul se calculează pe baza suprafeței determinate, din care se scade dublul diferenței constatate, dacă aceasta depășește 3% sau două hectare, fără a depăși 20% din suprafața determinată.

Dacă suprafața declarată este mai mare decât suprafața determinată cu un procent de peste 20%, dar mai mic sau egal cu 50% din suprafața determinată, fermierul este exclus de la plata spijinului pe suprafață pentru anul în cauză și i se stabilește un debit corespunzător diferenței dintre suprafața declarată și cea determinată.

Sumele pe care le pot pierde fermierii, în funcție de suprafața pe care o lucrează, nu sunt deloc de neglijat. Anul trecut, Uniunea Europeană a oferit un sprijin de 139 de euro pe hectar, iar plățile compensatorii de la statul român au fost de 21 de euro pe hectar.

Tot în această periodă, se desfășoară și controlul pe teren în vederea verificării suprafețelor agricole declarate de fermieri în cererile unice de plată pentru anul 2014.

În campania de depunere a cererilor, s-au înregistrat 27.205 cereri, pentru o suprafață totală de 269.085 de hectare. 451 sunt cereri depuse de fermieri mari, care dețin suprafețe de peste 50 de hectare de teren agricol. Aceștia au solicitat subvenții pentru 171.964 de hectare. (Alexandru CROITORU)

În această perioadă, Agenția de Plăți și Intervenții în Agricultură (APIA) efectuează controale la fermieri legate de declarațiile pe suprafață pentru plata subvențiilor. Eșantionul stabilit la nivel național pentru județul Vaslui, vizează 289 de fermieri cu 2.589 de parcele și o suprafață de 5.002 hectare teren. Până la 1 septembrie, APIA Vaslui a reușit verificarea a 134 de fermieri, cu 1.100 de parcele și 2.570 de hectare. Tot în aceeași periodă, un eșantion de 2.262 de fermieri au fost verificați prin teledetecție. Aceste controale verifică, de fapt, dacă suprafețele declarate de fermieri sunt cele reale, iar acolo unde se vor…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: