Home » Politic » Consilierul local Andrei Huiban a trecut la PSD

Consilierul local Andrei Huiban a trecut la PSD

„Ultimul mohican” al pedeliștilor bârlădeni care mai deținea o funcție publică și-a luat zborul către partidul cu cei mai numeroși consilieri locali.

Consilierul local Andrei Huiban și-a dat demisia din PDL Bârlad, partidul care s-a străduit timp de aproape jumătate de an să-l includă în Consiliul Local (CL) Bârlad în locul doctorului Octavian Marcu, și s-a înscris în PSD.

Odată cu plecarea lui, PDL nu mai are niciun reprezentant în CL Bârlad. Daniel Buzamăt, fostul lider al pedeliștilor bârlădeni, a fost cel care a redeschis tradiția traseismului politic, după ce, săptămâna trecută s-a înscris în Partidul Mișcarea Populară.

Huiban spune că un rol important în decizia sa l-a avut și familia (tatăl lui, Gheorghe Huiban, este membru PSD de mulți ani), dar ceea ce a cântărit cel mai mult a fost prietenia cu deputatul Adrian Solomon, președintele PSD Bârlad: „Am avut o discuție cu Adrian Solomon care mi-a expus, în linii mari, proiectul lui pentru următorii ani și m-am regăsit în acest proiect. Poate că nu este soluția ideală, dar nici nu trăim într-o lume ideală. E o viață politică destul de complicată. Eu am un proiect politic personal și caut să mi-l integrez într-unul mai amplu care să-mi asigure stabilitate pe termen mediu și lung”.

Despre motivele pentru care nu s-a mai regăsit în partidul pe care tocmai l-a părăsit, Andrei Huiban a evitat să vorbească: „Nu vreau să fac referiri la trecut. Nu are sens să vorbesc despre foștii mei colegi. De altfel, cu unii dintre ei am rămas în relații foarte bune. Probabil ei vor fi foarte supărați pe mine, dar când iei o decizie radicală cum este aceasta nu poți mulțumi pe toată lumea. Nu este ușor să părăsești un partid în care ai activat atâta timp. Mai ales că în politică, asemenea mutări îți aduc eticheta de <traseist politic>. Mi-o asum și sunt sigur că în anii care urmează voi deveni și posesorul unor etichete onorante”. (Simona

"Ultimul mohican" al pedeliștilor bârlădeni care mai deținea o funcție publică și-a luat zborul către partidul cu cei mai numeroși consilieri locali. Consilierul local Andrei Huiban și-a dat demisia din PDL Bârlad, partidul care s-a străduit timp de aproape jumătate de an să-l includă în Consiliul Local (CL) Bârlad în locul doctorului Octavian Marcu, și s-a înscris în PSD. Odată cu plecarea lui, PDL nu mai are niciun reprezentant în CL Bârlad. Daniel Buzamăt, fostul lider al pedeliștilor bârlădeni, a fost cel care a redeschis tradiția traseismului politic, după ce, săptămâna trecută s-a înscris în Partidul Mișcarea Populară. Huiban spune&hellip;

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: