Home » Social » Moartea, un tabu chiar și pentru Protecția Consumatorului

Moartea, un tabu chiar și pentru Protecția Consumatorului

La Vaslui Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorului (CJPC) Vaslui se face că doarme, în timp ce preoții cu buticuri pentru răposați fac legea. După ce s-au făcut controale (de formă), patronii din sectorul pompe funebre continuă să sfideze legea.

Bogdan RUSU

Zilele trecute, a fost dat publicității un comunicat de presă privind activitatea fantastică a Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului (CJPC) Vaslui. Această instituție a transmis rezultatele inspecțiilor făcute în teritoriu, ca urmare a unor ordine de control primite de la nivel central. Din comunicat am dedus că în județul Vaslui, CJPC lucrează neîncetat și nu prea există mari probleme legate de activitatea economică a prestatorilor de servicii. Tot în textul comunicatului primit de la CJPC Vaslui cei din conducere au menționat către ce tip de servicii s-au orientat inspectorii atunci când au plecat să execute controale. Printre acestea, s-au numarat afacerile cu recuzita necesară persoanelor decedate. Adică pompele funebre.

Potrivit unor politici instituționale care apără interesul patronilor prinși pe picior greșit și nu pe cele ale contribuabililior de rând, de la CJPC nu am aflat nimic despre firmele de profil (funerar) care fac șmenuri pe cheltuiala oamenilor. Că doar nu o să spună nimeni vreun nume de preot cu firmă în spate, care vinde sicrie la mica înțelegere. Am aflat însă, profund poetic, natura deficiențelor constatate de oamenii CPC în teren: firmele care vând sicrie nu afișează prețul diverselor obiecte pe care le vând, așa cum prevede legea. Și gata. Despre amenzi și alte sancțiuni date acestei categorii de comercianți, nimic!

Ieri însă, în urma unui raid prin municipiul Vaslui, care a durat 20 de minute, am aflat că două din trei magazine cu articole pentru răposați încă nu respectă legea care vizează protecția omului de rând. De exemplu, la un magazin de profil, majoritatea coșciugelor nu au prețul afișat la vedere. La fel și în cazul magazinului de vis-a-vis de direcția județeană a Apelor Române. Singurul shop pentru morți care respectă legea, este cel al unui preot, unde există prețuri la orice: de la batiste la sicrie.

De la vânzătorii de profil din asemenea magazine am aflat că sicriele se vând după buzunarul omului, nu după preț. Ori cum buzunarul ține de haina clientului, cei îmbrăcați mai bine plătesc pe măsură.

Ne întrebăm astfel, care este activitatea acestui comisariat vasluian, când în doar 20 de minute am descoperit rapid două potențiale sancțiuni. Oare pe criza aceasta, bugetul nu are nevoie de fonduri? Cum se face că la o lună după controlul CPC Vaslui, fețele bisericești din afacerea cu moartea continuă să nu respecte legea?

La Vaslui Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorului (CJPC) Vaslui se face că doarme, în timp ce preoții cu buticuri pentru răposați fac legea. După ce s-au făcut controale (de formă), patronii din sectorul pompe funebre continuă să sfideze legea. Bogdan RUSU Zilele trecute, a fost dat publicității un comunicat de presă privind activitatea fantastică a Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului (CJPC) Vaslui. Această instituție a transmis rezultatele inspecțiilor făcute în teritoriu, ca urmare a unor ordine de control primite de la nivel central. Din comunicat am dedus că în județul Vaslui, CJPC lucrează neîncetat și nu prea există mari probleme…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile