Home » World » Gruparea Stat Islamic numără între 20.000 și 31.500 de combatanți în Irak și Siria – CIA

Gruparea Stat Islamic numără între 20.000 și 31.500 de combatanți în Irak și Siria – CIA

Gruparea jihadistă Stat Islamic numără „între 20.000 și 31.500” de combatanți în rândurile sale în Siria și Irak, potrivit unei noi estimări a Agenției Centrale de Informații (CIA) din Statele Unite.

„CIA estimează că Statul Islamic numără între 20.000 și 31.500 de combatanți în Irak și Siria, bazându-se pe un nou studiu efectuat din toate sursele de informații disponibile, în perioada mai-august”, a declarat Ryan Trapani, un purtător de cuvânt al agenției.

Anterior, CIA evoca un număr de 10.000 de jihadiști membri ai Statului Islamic.

CIA atribuie această creștere „unei recrutări mai viguroase a jihadiștilor începând din iunie, după mai multe victorii pe teren și proclamarea unui califat”, a adăugat Trapani.

Potrivit unui alt oficial american din cadrul CIA, în Siria există peste 15.000 de combatanți străini, dintre care 2.000 sunt occidentali. Unii dintre aceștia luptă pentru Statul Islamic, însă nu este cunoscut numărul lor exact.

Totuși, săptămâna trecută Pentagonul a anunțat că „aproximativ 100 de cetățeni americani luptă în prezent în Siria, dar nu știm exact căror grupări aparțin”. În opinia Washingtonului, cel puțin zece americani fac parte din gruparea Stat Islamic.

Statul Islamic a proclamat un „califat” la sfârșitul lui iunie, în frunte cu liderul său, Abu Bakr al-Baghdadi. Acest „califat” se întinde pe teritorii largi, ocupate de combatanți în Irak și Siria.

Președintele american, Barack Obama, s-a declarat miercuri seara pregătit să lanseze atacuri aeriene în Siria împotriva grupării Stat Islamic și a anunțat că forțele americane vor extinde raidurile pe care le efectuează împotriva jihadiștilor din Irak.

„Nu voi ezita să acționez împotriva Statului Islamic în Siria, precum și în Irak”, a declarat Obama, într-un discurs pronunțat la Casa Albă.

„Obiectivul nostru este clar: vom slăbi și într-un final vom învinge Statul Islamic”, a subliniat președintele american.

Sursa: mediafax.ro

Gruparea jihadistă Stat Islamic numără "între 20.000 și 31.500" de combatanți în rândurile sale în Siria și Irak, potrivit unei noi estimări a Agenției Centrale de Informații (CIA) din Statele Unite. "CIA estimează că Statul Islamic numără între 20.000 și 31.500 de combatanți în Irak și Siria, bazându-se pe un nou studiu efectuat din toate sursele de informații disponibile, în perioada mai-august", a declarat Ryan Trapani, un purtător de cuvânt al agenției. Anterior, CIA evoca un număr de 10.000 de jihadiști membri ai Statului Islamic. CIA atribuie această creștere "unei recrutări mai viguroase a jihadiștilor începând din iunie, după mai…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: