Google+
Home » Social » Mișcarea sindicală, o simplă amintire

Mișcarea sindicală, o simplă amintire

Dacă până prin anii 2005 sindicatele vasluiene numărau câteva zeci de mii de membri, astăzi au mai rămas doar 7.000, majoritatea bugetari. Astfel, mișcarea sindicală din județul Vaslui nu mai are prea multe de spus mai ales că, ultimile ieșiri în stradă au rămas fără ecou și au fost puse mai mult pe seama unor decizii politice.

Alexandru CROITORU

Industria vasluiană a reușit marea performanță de a dispărea, fabrică cu farbrică, iar odată cu ea mișcarea sindicală din județul Vaslui a ajuns o umbră a ceea ce era.

Dacă, până în perioada anilor 2005-2006, membrii de sindicat vasluieni erau de ordinul zecilor de mii, astăzi au mai rămas 7.000 de membri, iar dintre aceștia, ponderea o reprezintă salariații bugetari și sectorul public.,

Unul din sindicatele rămase încă în picioare este cel al finanțiștilor vasluieni dar și aici reorganizarea Administrației Financiare a făcut ca numărul membrilor de sindicat să rămână la 350 de persoane.

“Sindicatul Finanțelor Publice Vaslui este afiliat la Federația Națională a Sindicatelor din Finanțe. Membrii cotizează cu sume cuprinse între 15 și 30 de lei, în funcție de salariu, iar banii adunați sunt folosiți pentru diferite activtăți sindicale, ajutoare sociale, decese în familia membrilor sau ale membrilor. Acum, de când cu procesul foștilor noștri colegi, ajutăm și aici, plătind onorariul avocatului. Suntem un sindicat sărac și nu beneficiem de sume foarte mari. Activitatea ne-o desfășurăm într-un birou pus la dispoziție de Adiminstrația Financiară, iar singurul obiect de patrimoniu pe care-l avem este un calculator”, a spus Mihai Bilan, secretarul general al Sindicatului din Finanțele Publice vasluiene.

CNSLR a rămas cu doar 7.000 de membri

gheorghe_croitoru“La Vaslui au mai rămas 14 sindicate, majoritaea din sectorul bugetar și servicii publice și foarte puțin din industrie. Numărăm, în prezent, 7.000 de membri, iar cotizația este un act de bunăvoință al fiecărui sindicat. Ca exemplu, anul trecut am reușit să strângem 6.000 de lei. În general, rolul nostru este acela de mediator în problemele legate de aplicarea deciziilor statutare. În ziua de azi, sindicatele sunt autonome și implicarea noastră e aproape nulă. În cel mai bun caz, putem fi arbitri. Așa că nu mai putem vorbi acum de bani în conturile noastre și nici de o mișcare sindicală. Pentru a merge, de exemplu, la București, la un miting, trebuie, de fiecare dată luate în calcul cheltuielile de deplasare, plus ceva apă și mâncare. Nu poți sta o zi sau două la un miting fără așa ceva. Plus că viteji se arată mulți, dar atunci când e vorba de ieșit în stradă, se schimbă datele problemei. Și să nu credeți că nu sunt nemulțumiri. Semne de nemulțumire, mai ales de natură materială, sunt din partea sindicatelor din sănătate. Există o supărare mocnită și care s-ar putea să explodeze, dar va rămâne de văzut”, aspus Gheorghe Croitoru, președintele CNSLR Frăția, filiala Vaslui.

Nemulțumirile salariale despre care se face vorbire sunt legate, mai ales de faptul că, după diminuarea salariilor și tăierea sporurilor bugetare, măsuri luate de Guvernul Boc pentru a contracara efectele mai grave ale crizei economice, Guvernul Ponta a promis revenirea la vechile salarii. Din păcate, acest lucru încă nu s-a întâmplat și nici nu se va putea realiza prea curând, având în vedere faptul că noile decizii legate de amnistierea fiscală pentru pensionari și mamele aflate în plată pentru creșterea copilului vor aduce o nouă gaură în buget care va cere să fie acoperită din alte surse.

Patrimoniul CNSLR: două case de cultură și clădirea organizației

Din fericire, patrimoniul pe care îl are, în prezent CNSLR, filiala județului Vaslui, reprezintă o sursă de venit sigură și constantă, bani care ar putea acoperi unele cheltuieli pe care organizația județeană le are.

“Am rămas acum cu cele două case de cultură din municipiile Vaslui și Bârlad și sediul de aici, din Vaslui. Am avut în patrimoniu și Stadionul municipal Vasluii dar am reușit să-l predăm Consiliului Local și bine am făcuti altfel ar fi ajuns o ruină. Întreținerea unui stadion era peste puterile noastre financiare”, a mai spus Gheorghe Croitoru.

Comments

comments

Dacă până prin anii 2005 sindicatele vasluiene numărau câteva zeci de mii de membri, astăzi au mai rămas doar 7.000, majoritatea bugetari. Astfel, mișcarea sindicală din județul Vaslui nu mai are prea multe de spus mai ales că, ultimile ieșiri în stradă au rămas fără ecou și au fost puse mai mult pe seama unor decizii politice. Alexandru CROITORU Industria vasluiană a reușit marea performanță de a dispărea, fabrică cu farbrică, iar odată cu ea mișcarea sindicală din județul Vaslui a ajuns o umbră a ceea ce era. Dacă, până în perioada anilor 2005-2006, membrii de sindicat vasluieni erau de…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile