Home » Social » Distracție și voie bună la Băcani

Distracție și voie bună la Băcani

Ziua de duminică, 21 septembrie, a fost pentru locuitorii comunei Băcani prilej de distracție și voie bună. Primarul Constantin Matei i-a atribuit celei de-a doua ediții a Sărbătorii toamnei un dublu scop: acela de a celebra anotimpul belșugului, dar și de a le oferi oamenilor un eveniment prin care să le reamintească de valorile satului, ale familiei, cea care formează, cu adevărat fundamentul cel mai trainic al societății.

„Atunci când ar fi trebuit să sărbătorim Ziua satului am fost în imposibilitatea de a face acest lucru, din cauza inundațiilor care s-au abătut asupra comunei noastre. Aș fi intrat în iarnă cu inima strânsă că am sărit peste această sărbătoare importantă, așa că am folosit Sărbătoarea toamnei pentru a le oferi sătenilor măcar puțin din cât merită ei cu adevărat”, ne-a declarat primarul Constantin Matei.

Evenimentul s-a bucurat de o prezență numeroasă din partea localnicilor, dar a avut parte și de oaspeți: Dumitru Buzatu și Corneliu Bichineț, președintele și, respectiv, vicepreședintele Consiliului Județean, deputatul PNL Florin Ciurariu, reprezentanți ai unor instituții din Bârlad etc.

De departe, cel mai emoționant moment a fost acela în care primarul și soția lui au nășit șapte cupluri din comuna Băcani care au împlinit în acest an 50 de ani de căsătorie. Este a doua oară când primarul și-a luat calitatea de naș de cununie pentru cei care au atins vârsta nunții de aur, anul trecut alte șapte cupluri bucurându-se de aceeași atenție din partea comunității locale.

Cele șapte perechi de soți care au parcurs mână în mână o jumătate de veac de bucurii și necazuri au primit din mâna primarului Matei, devenit nașul lor, câte un dar de 100 de lei.

A ținut să le fie alături și Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Bârlad, printre membrii cărora se numără cele șapte cupluri, care le-a răsplătit fidelitatea cu câte o diplomă și câte un premiu în valoare de 50 de lei.

Un alt moment îndelung aplaudat de săteni a fost acela în care doctorul Elena Dominte, medic de familie în Băcani, a primit titlul de Cetățean de onoare al comunei.

Sătenii comunei au avut parte, de asemenea, de un program artistic în care au evoluat artiști din Băcani, Găgești și Bârlad. Primăria comunei i-a invitat pe toți la un pahar de vin și o porție de sarmale, după care, toată lumea a încins o petrecere de toată pomina, în care s-a cântat și s-a dansat cu foc.

Simona MIHĂILĂ

Ziua de duminică, 21 septembrie, a fost pentru locuitorii comunei Băcani prilej de distracție și voie bună. Primarul Constantin Matei i-a atribuit celei de-a doua ediții a Sărbătorii toamnei un dublu scop: acela de a celebra anotimpul belșugului, dar și de a le oferi oamenilor un eveniment prin care să le reamintească de valorile satului, ale familiei, cea care formează, cu adevărat fundamentul cel mai trainic al societății. "Atunci când ar fi trebuit să sărbătorim Ziua satului am fost în imposibilitatea de a face acest lucru, din cauza inundațiilor care s-au abătut asupra comunei noastre. Aș fi intrat în iarnă…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile

One comment

  1. Intreseant este altaceva.Drumul judetean Barlad -Alex Vlahuta nu a mai fost reparat de zeci de ani arat ca dupa bombardament, CJ Vaslui spune ca nu are bani.Culmea pentru aceasta distractie unde a venit si un membru al CJ Vaslui ca pe timpul comunistilor sa plombat si reparat acest drum doar pina la bacani ….restul…nu mai conteaza cind CJ face ce vrea cu banii nostri.