Google+
Home » National » Natalitatea, la cel mai mic nivel de la razboi incoace. Cu cat se reduc pensiile romanilor in urmatorii ani, din cauza declinului demografic

Natalitatea, la cel mai mic nivel de la razboi incoace. Cu cat se reduc pensiile romanilor in urmatorii ani, din cauza declinului demografic

Anul trecut, numarul copiilor nascuti in Romania a scazut la cel mai mic nivel din ultimii 70 de ani, avertizeaza specialistii. Iar asta insemna ca tinerii trebuie sa faca economii si investitii incepand de astazi daca vor sa aiba un trai decent la batranete, pentru ca in mai putin de 30 de ani pensia de stat va ajunge la doar 16 la suta din ultimul salariu.

In Romania natalitatea arata ca in vremuri de raboi. “In anul 2013 s-au nascut in Romania 178.000 de persoane, care este cel mai mic numar de la al Doilea Razboi Mondial”, explica Marius Popescu.
Rezultatul este ca vor fi tot mai putini tineri care sa munceasca si tot mai multi varstnici. In prezent, pentru fiecare roman care plateste contributii la sistemul public de pensii exista 1,3 pensionari, dar se va ajunge in 2032 la aproape 2, iar in 2042 la 2,5 pensionari la un salariat.
Rezultatul este ca daca cei care se pensioneaza acum vor primi de la stat o pensie de stat echivalenta cu 36 la suta din ultimul salariu, in 2032 aceasta pensie de stat va cobora la 24 la suta din salariu. Acestia vor primi insa in plus pensia privata obligatorie, care le va aduce inca 10 la suta din salariu.
Una dintre ofertele de pe piata spune ca daca o persoana in varsta de 35 de ani depune lunar 50 de lei pentru o pensie facultativa va primi la pensionare 38.500 de lei, adica 8.750 de euro, dublu fata de ceea ce ar primi daca ar depune banii la banca cu o dobanda de 5 la suta pe an.
Fondurile de pensii scot insa randamente mult mai bune. “Am investit in marile privatizari – Transgaz, Electrica, Nucleareletrica, Romgaz”, explica Raluca Tintoiu, director general ING Fond de Pensii.
Romanii, dezinteresati de veniturile de la batranete. 1 din 3 crede ca statul are obligatia sa le plateasca pensiile, iar cei mai multi nu-si aleg un fond privat obligatoriu, fiind repartizati aleatoriu
Jumatate din romani apreciaza ca “altcineva” este principalul responsabil pentru a le asigura veniturile de care vor avea nevoie dupa pensionare, in special statul si angajatorii, fapt ce explica interesul scazut fata de sistemul pensiilor private, potrivit unui studiu ING Pensii Private realizat online.
“In randul publicului roman exista tendinta evidenta de a «externaliza» responsabilitatea actiunilor necesare pentru a obtine la momentul pensiei un venit adecvat propriilor nevoi. Astfel, unul din doi participanti la studiul ING Pensii Private apreciaza ca «altcineva» este principalul responsabil pentru a le asigura veniturile de care vor avea nevoie dupa pensionare. Acest «altcineva» este reprezentat de stat – 37%, angajatorul – 11% si familia – 3%”, a declarat miercuri directorul general ING Pensii Private, Raluca Tintoiu, citata de Mediafax.
Ea a adaugat ca aceasta atitudine poate fi explicata si de lipsa de implicare a persoanelor care au dreptul legal de a detine o pensie administrata privat (Pilonul II) in alegerea informata si deliberata a fondului la care participa.
“Spre exemplu, la ING Pensii, un sfert din cei peste 1,8 milioane de participanti care detin un astfel de produs au fost repartizati aleatoriu de-a lungul timpului. Tendinta este semnificativ mai evidenta in randul tinerilor. Astfe, 22% din participantii repartizati aleatoriu catre fondul administrat de ING Pensii au varsta cuprinsa intre 20 si 25 de ani”, a spus Tintoiu.
Realizat online de IPSOS Research in iunie 2014 pe un esantion de 1.000 de persoane, studiul a scos in evidenta ca, pentru marea majoritate a romanilor, Pilonul II este singurul instrument financiar prin intermediul caruia economisesc pentru pensie.
“Chiar si asa, insa, oamenii nu au o imagine clara asupra sistemului de pensii administrate privat si a beneficiilor pe care le ofera acesta. Astfel, 86% dintre respondenti au declarat ca nu economisesc constant pentru pensie prin intermediul altor instrumente financiare, fie pentru ca nu reusesc (62%), fie pentru ca nu si-au propus (23%)”, a spus reprezentantul ING Pensii.
In acelasi timp, nivelul de informare si interes al publicului cu privire la Pilonul II este inca limitat. Unul din trei respondenti (29%) nu stie ca are o pensie administrata privat, desi detine un astfel de produs, tendinta fiind mai accentuata in randul tinerilor cu varsta de pana la 25 de ani (38%).
De asemenea, 44% din participanti nu cunosc exact nivelul procentual al contributiei lunare si nu stiu ca suma acumulata si randamentul anual realizat de administrator se vor intoarce la ei in viitor sub forma unei pensii suplimentare, iar 38% nu stiu ce sume au acumulat pana in prezent in conturile individuale.
Potrivit datelor prezentate de administrator, Romania va avea in anul 2060 o populatie de 17,2 milioane de persoane, de la 21,4 milioane in 2010, iar populatia activa va reprezenta doar jumatate din total (54%). In aceste conditii, rata de inlocuire a venitului prin pensie scade accelerat, urmand sa ajunga de la 36% in prezent la 24% in anul 2032. Cu alte cuvinte, in anul 2032, pensia va reprezenta 24% din ultimul salariu.
Cu active de 6,5 miliarde de lei, ING Pensii Private este cel mai mare administrator local de pe Pilonul II. Pilonul II a fost lansat in mai 2008 si a ajuns la active de 17,35 miliarde de lei, la finele lunii august.
Sursa: incont.ro

Comments

comments

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: