Home » Business » Studiu privind comerțul pe internet: Intenția de cumpărare online s-a dublat față de 2011 pentru produse ca e-books și jucării

Studiu privind comerțul pe internet: Intenția de cumpărare online s-a dublat față de 2011 pentru produse ca e-books și jucării

Intenția de a face achiziții online s-a dublat la nivel mondial, din 2011, în cazul mai multor categorii de divertisment și produse de folosință îndelungată, inclusiv e-books, bilete la evenimente, articole sportive și jucării, potrivit unui studiu realizat online de Nielsen.

Aproape jumătate din respondenții la nivel global intenționează să facă o achiziție online în următoarele șase luni din categorii de mare importantă, precum îmbrăcăminte (46%), rezervări la companii aeriene (48%) și hoteluri (48%).

„Ritmul fulgerător al schimbării din peisajul digital a introdus o stare de spirit a consumatorului care este aventuroasă și totodată exploratorie, atunci când este vorba de cumpărături online”, a spus John Burbank, președinte în domeniul inițiativelor strategice la Nielsen.

Consumatorii își doresc un produs bun la un preț bun, iar opțiunile aparent nelimitate disponibile în mediul virtual oferă noi oportunități atât pentru comercianți, cât și pentru consumatori, iar piața de bunuri de larg consum nu este o excepție, a arătat Burbank.

Piața online pentru achiziția de alimente și alte produse consumabile, deși nu la fel de puternică precum cea a categoriilor de produse non-consumabile, începe la rândul ei să fie promițătoare.

Din 2011, intenția de achiziție din mediul online pentru categoria produse cosmetice a crescut cu 6 puncte procentuale, la 31%, pentru alimente cu 5 puncte, la 27%, iar consumabilele pentru copii au avansat cu 12 puncte, la 20%.

Categoria produselor pentru animale de companie s-a dublat în doi ani, de la 9% în 2012 la 21% în 2014.

Studiul Global Nielsen privind comerțul online a reunit opiniile a peste 30.000 de respondenți cu acces la Internet din 60 de țări, pentru a examina cumpărăturile online și intențiile de achiziție ale consumatorilor din întreagă lume.

Când vine vorba de cumpărături de haine, bilete la evenimente, cărți sau jucării, sau de a face rezervări pentru excursii și hoteluri, există o corelație directă între căutarile și achizițiile online, respectiv cei care navighează în mediul online fac și cumpărături online.

Produsele consumabile, pe de altă parte, au rate mai mici de intenție de căutare/cumpărare decât produsele non-consumabile, dar rata lor de corelare căutare-achiziție este la fel de puternică. De exemplu, pentru cosmetice, 33% dintre respondenții la nivel global spun că navighează și caută, iar 31% declară că achiziționează. În mod similar, aproximativ o treime din respondenții la nivel global spun că navighează în procesul de căutare și achiziționează produse de îngrijire personală(31%/29%) și alimente (30%/27%). Aproximativ un sfert caută și cumpără produse pentru animale de companie(24%/21%) și produse consumabile pentru copii (23%/20%), iar aproximativ o cincime caută/cumpara flori (20%/18%) și bauturi alcoolice (20%/17%).

„Ratele puternice de conversie din căutare în achiziție în mediul online pentru bunurile de larg consum se traduc prin clienți fideli pentru aceste categorii”, a spus Burbank.

El a arătat că în timp ce aceste categorii se află încă în stadii incipiente de adoptare în mediul online, aceste rate de corelație semnifică vești foarte bune pentru retailerii online.

Produsele favorabile mai degrabă căutărilor online decât achiziției includ echipamente electronice, telefoane mobile, hardware, software, articole sportive, filme, DVD-uri, jocuri și mașini sau motociclete. Aceste produse pot avea un nivel de preț ridicat și necesită de multe ori testarea înainte de achiziție.

Diferența între rata căutărilor și cea de achiziție pentru aceste produse este în medie de 7 puncte procentuale.

Potrivit studiului Nielsen, apetitul consumatorilor pentru navigare online este cel mai puternic în regiunile în curs de dezvoltare din America Latină și Asia-Pacific, ambele regiuni depășind media globală pentru toate cele 22 de categorii incluse în studiu. Cu toate acestea, în timp ce ratele de navigare online sunt cele mai înalte pentru America Latină, ratele de achiziție online pentru regiune sunt cele mai scăzute în cazul tuturor categoriilor din studiu. În schimb, ratele de achiziție online în Asia-Pacific sunt cele mai înalte din toate regiunile. Astfel, ratele de achiziție din această regiune depășesc ratele de căutare pentru mai mult de jumătate (14) dintre categorii.

Între barierele din calea succesului comerțului online se află accesul limitat la Internet, costuri de transport, taxe mari și logistica. Asia înregistrează cel mai mare avans pe curba maturității comerțului online, iar în regiunea Asia-Pacific consumatorii de tehnologie experimentați au adoptat deja confortul cumpărăturilor online.

Procentele de căutări și achiziții online sunt similare în Europa, America de Nord și OrientulMijlociu/Africa, cu câteva excepții, în funcție de disponibilitate și oportunitate.

În regiunea dezvoltată din America de Nord și regiunea dezvoltată din Europa, opțiunile de cumpăraturi se înmulțesc, iar comerțul cu amănuntul online reprezintă un alt canal concurent pentru cota de piață.

Pe de altă parte, în regiunea OrientulMijlociu/Africa, procentaje online sub medie pot fi atribuite în mare măsură oportunităților, sau lipsei acestora. Într-o regiune în care venitul disponibil este redus, iar cumpărăturile pentru nevoile zilnice reprezintă norma, cumpărăturile online nu sunt o prioritate. Nielsen se așteaptă că acest lucru să se schimbe pe măsură ce tot mai mulți consumatori vor continua să urce pe scara socio-economică.

În România se observă, cel puțin la nivel declarativ, o intenție de cumpărare online, în următoarele 6 luni, pentru haine, echipamente electronice și telefoane mobile la aproximativ 50% din respondenți. Cel mai folosit dispozitiv pentru realizarea cumpărăturilor online este, și în România, calculatorul.

Un procent de 40% din respondenții din România recunosc că este mai convenabil să își facă online cumpărăturile și o treime din ei declară că se documenteazăa inainte de a cumpăra din magazin, citind recenzii sau doar vizualizându-le.

Sondajul Global Nielsen Privind Comerțul Online a fost realizat în perioada 17 februarie – 7 martie 2014 și a adunat peste 30.000 de respondenți cu acces la internet din 60 de țări, din regiunile Asia-Pacific, Europa, America Latină, Orientul Mijlociu, Africa și America de Nord.

Marja de eroare este de ±0.6%, iar sondajul se bazează doar pe comportamentul respondentilor cu acces la internet, rata de răspândire a internetului variind în funcție de țară.

Nielsen este o companie de informații globale și măsurare, cu o poziție de lider în marketing și informații despre consumatori, televiziune și alte măsurători media, inteligență online, măsurători mobile și proprietăți associate. Compania Nielsen este prezentă în aproximativ 100 de țări și are sediul la New York, SUA și Diemen, Olanda.

Sursa: mediafax.ro

 

Intenția de a face achiziții online s-a dublat la nivel mondial, din 2011, în cazul mai multor categorii de divertisment și produse de folosință îndelungată, inclusiv e-books, bilete la evenimente, articole sportive și jucării, potrivit unui studiu realizat online de Nielsen. Aproape jumătate din respondenții la nivel global intenționează să facă o achiziție online în următoarele șase luni din categorii de mare importantă, precum îmbrăcăminte (46%), rezervări la companii aeriene (48%) și hoteluri (48%). "Ritmul fulgerător al schimbării din peisajul digital a introdus o stare de spirit a consumatorului care este aventuroasă și totodată exploratorie, atunci când este vorba de…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: