Home » Social » Vaslui, tărâmul celor fără vise

Vaslui, tărâmul celor fără vise

Cel puțin un sfert din locuitorii fiecărei comune din județul Vaslui trăiesc la limita sărăciei. În comune precum Băcești, Dumești, Berezeni și Dragomirești, oamenii se împart două categorii: săraci și la limita sărăciei. Comunele Băcești și Dumești dețin recordul la numărul de familii din mediul rural care își petrec nopțile la lumina lumânării. Pentru locuitorii acestora, viitorul va fi la fel ca prezentul: multe ajutoare de la stat și nici o șansă reală de a-și construi o viață mai bună. În Dumești locuiesc 3.633 persoane, din care 2.023 sunt capabile să lucreze. 434 au statut de șomer și asistat social, 344 sunt bătrâni cu pensii sub 400 de lei, 90 de persoane sunt invalide, iar 120 de familii nu au curent electric.

Bogdan RUSU

Potrivit articolului 47 din Constituția României, statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică și protecție socială ca să asigure cetățenilor un nivel de trai decent, însă legea fundamentală este însă eludată continuu, de 24 de ani. În cazul județului Vaslui, sărăcia este o adevărată regină. Și asta nu este ficțiune, dat fiind faptul că trăim într-un județ în care dintr-un total de 375.151 de persoane (incluși fiind aici și minorii și studenții), 77.643 sunt beneficiari eligibili de pomeni alimentare împărțite prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate.

Județul Vaslui se poate lăuda cu faptul că are 10 șomeri la fiecare 100 de oameni apți de muncă; se poate mândri cu cei 29.709 beneficiari ai venitului minim garantat (câteva sute de lei lunar), cu aproximativ 3.000 de șomeri în plată. Dar și cu cei 34.220 de bătrâni care trăiesc din pensii mai mici de 400 de lei, adică din suma de 13 lei zilnic, în care se includ toate cheltuielile. Nu-i mai includem aici și pe cei cu pensii între 400 și 800 de lei, al căror trai este tot un calvar. Fenomenul sărăciei se poate observa cel mai bine, prin studierea datelor întocmite de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Vaslui, privind situația persoanelor luate în evidență. Pentru a beneficia de venitul minim garantat prin Legea 416/2001, locuitorii de la sate sunt nevoiți să obțină o serie de documente de la AJOFM și să fie incluși în baza de date a instituției, ca fiind în căutarea unui loc de muncă. Astfel, aceștia apar în centralizatoarele AJOF ca șomeri neindemnizați. La începutul lunii curente, într-o statistică a instituției apar o serie de comune cu un număr record de șomeri, egal cu șomerii din zonele urbane ale județului.

De exemplu, în comuna Dumești, unde locuiește o populație de 3.633 de persoane, 2.023 de persoane sunt capabile să lucreze și 434 au statut de șomer și asistat social. Asistaților, care trăiesc ca vai de ei li se adaugă cei 344 de bătrâni cu pensii sub 400 de lei și 90 de persoane cu invalidiate. Asta înseamnă că aproape o treime din comună subzistă. Mai mult, 120 de familii trăiesc în întuneric, deoarece nu au posibilitatea de a se conecta la rețeaua electrică. Dacă îi mai adăugăm pe cei cu vârsta de sub 18 ani și pe cei care nu au pensie, se conturează un tablou care nu are nimic de-a face cu viața idilică a țăranilor ce apar în filme sau în tablourile de epocă.

Mulți care discută despre problemele oamenilor de la sat, au tendința de a gândi că țăranii nu plătesc pentru alimente și nici utilitățile. Afirmația aceasta este falsă, din moment ce lucrările pentru a cultiva un singur hectar de teren cu porumb costă peste 800 de lei (fără ierbicidat, prășit, cules și transportat acasă), în situația în care un kilogram de boabe de porumb se vinde cu 0.4 – 0,6 lei. Nici utilitățile nu sunt ieftine la sat: o căruță cu un metru cub de lemne de foc costă între 200 și 300 sute de lei, iar energia electrică este la fel de scumpă ca la oraș.

saracie2În comuna Dragomirești trăiesc 2.561 de oameni cu vârsta între 18 și 62 de ani (populație activă), din care 460 sunt menționați ca șomeri indemnizați și neindeminzați (asistați social în baza Legii 416/2001). Tot în Dragomirești sunt 491 de pensionari cu pensii sub 400 de lei și 100 de persoane cu handicap și 48 de locuințe neelectrificate. Asta la o populație de 5.033 de locuitori. Cum la nivelul unei comune, șomerii indemnizați pot fi numărați pe degete, restul persoanelor cuprinse în statistici sunt oameni cu grave probleme financiare, care „ciupesc” câte un ban din fondurile sociale. La Berezeni trăiesc 5.106 persoane, iar situația celor cu venitul minim garantat este asemănătoare: la 2.741 de locuitori apți de muncă, 428 sunt menționați ca șomeri. De asemenea, 557 au pensii sub 400 de lei, iar 119 sunt persoane cu handicap.

Pentru a înțelege fenomenul „șomajului” sau mai bine spus al nivelului de trai în mediul rural, statisticile pe această zonă trebuie comparate cu cele făcute la nivel urban. Municipiul Huși, în care trăiesc 19.993 de persoane cu vârsta în intervalul 18-62 de ani, doar 484 sunt șomeri (atât indemnizați, cât și beneficiari ai venitului minim garantat), cam tot atât de mulți șomeri ca în comuna Băcești, unde, în prezent, locuiesc 497 de șomeri. În orașul Murgeni (4157 de potențiali salariați) sunt 253 de șomeri, iar în orașul Negrești (6.316) 357 de șomeri. Până aici, s-au luat în calcul doar adulții, însă problema sărăciei este și mai gravă, căci de cei care primesc sprijin financiar depind copiii.

La polul opus al statisticii, cel mai bine este poziționată comuna Viișoara, unde sunt doar șase șomeri la un număr de 918 locuitori ce pot fi sau deja sunt încadrați în muncă.

Comuna Băcești, un caz mai special

La ultima rectificare de buget făcută de consilierii județeni, aceștia au alocat Consiliului Local Băcești suma de 463.000 de lei pentru echilibrarea bugetului local pe anul 2015 și sume mai mari pentru anii următori, până în 2018. Suma aceasta este dublă față de ceea ce au primit 80% din restul unităților adminstrativ-teritoriale rurale din județ. Aparent, această comună este din toate punctele de vedere polul sărăciei. Făcând abstracție de cauzele care au făcut ca sute de oameni din această comună să apeleze la ajutorul statului, se poate afirma că Băceștiul este un aspirator de fonduri sociale de ani de zile. De exemplu, în anul 2012, în comuna Băcești locuiau un total de 4.454 de persoane. În același an, prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate, care vizează acordarea de alimente oamenilor foarte săraci, în Băcești au fost ajutate cu diferite produse 1.594 de persoane, aproape jumătate din săteni, din care 1.132 beneficiau de venitul minim garantat. În același timp, la nivelul comunei erau 349 de pensionari cu pensii sub 400 de lei și doar 11 șomeri indemnizați. De asemenea, tot la Băcești erau înregistrate 102 persoane cu handicap. Comuna Băcești deține locul de frunte și la numărul de locuințe (din mediul rural) neelectrificate, respectiv 121. Singura mare diferență dintre comuna Băcești și ale comune din județ a fost și este numărul impresionant de persoane cu venitul minim garantat. Culmea este că deși sunt săraci lipiți, cei din Băcești sunt campioni în ceea ce privește abandonul școlar. Cu alte cuvinte, se pare că acele cornulețe cu laptele date elevilor nu sunt foarte atractive. Neinstruiți, cu alte principii de viață părinții și-au îndeamnat copiii să renunțe la șacoală încă din primii ani. Astfel s-a ajuns în situația ca din cei 370 de copii înscriși în școlile primare din comuna Băcești în anul școlar 2012-2013, să renunțe 87, adică 23,51%.

Cel puțin un sfert din locuitorii fiecărei comune din județul Vaslui trăiesc la limita sărăciei. În comune precum Băcești, Dumești, Berezeni și Dragomirești, oamenii se împart două categorii: săraci și la limita sărăciei. Comunele Băcești și Dumești dețin recordul la numărul de familii din mediul rural care își petrec nopțile la lumina lumânării. Pentru locuitorii acestora, viitorul va fi la fel ca prezentul: multe ajutoare de la stat și nici o șansă reală de a-și construi o viață mai bună. În Dumești locuiesc 3.633 persoane, din care 2.023 sunt capabile să lucreze. 434 au statut de șomer și asistat social,…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: