Cu ocazia Zilelor Hușilor, meșteri populari din diferite zone ale țării și-au dat întâlnire în orașul dintre vii, în încercarea de a aduce satul tradițional mai aproape de sufletul hușenilor.
Vineri, de la primele ore ale dimineții, când creatorii populari abia își expuneau lucrările în Parcul Rodina, hușenii au venit în număr mare să admire arta autentică. La ora 12 a a vut loc deschiderea, fiind prezente și oficialități ale urbei precum edilul Ioan Ciupilan și consilieri din Consiliul Local Huși. Localnicii au admirat, au fotografiat, au cumpărat exponatele și s-au bucurat de acest eveniment, care le-a adus pentru trei zile arta tradițională românească în oraș, cei 25 de meșteri populari prezenți scoțând la lumină țăranul autentic de odinioară, transformând astfel Parcul Rodina într-un univers al tradiției. (Roxana NĂSTASĂ)
- Artsit popular din Huși și lucrările sale din lemn
- Specialistul în căciuli de blană Vasile Dudan, din Neamț
- Renumitul împletitor de papură, Zoltani Danilă din Sfântul Gheorghe, prezent la Huși
- Bătrâne care se pricep la împletit
- Pictor iconar din Huși
- Meșter olar din Corund
- Aleea Parcului Rodina, plină de meșteri populari
- Artistul Cătălin Luncanu de la Vaslui, cel care îi învață pe deținuții Penitenciarului Vaslui arta tradițională