Home » National » "O parte a țării va fi izolată"

"O parte a țării va fi izolată"

„Ceea ce vor să facă este împotriva oricăror prin­cipii economice. Practic vor izola localități, în special pe cele din mediul rural de restul țării. Vor rupe legăturile dintre anumite zone. În timp ce în Europa tendința este de construire de noi kilometri de cale ferată pentru a dezvolta acest transport, la noi se vrea mișcorarea rețelei“, comentează Ștefan Roșeanu, fost director general al CFR Călători, intenția autorităților de a reduce cu 40% rețeaua de cale ferată din România.

„Se pleacă de la premise greșite: să închidem calea ferată că nu există trafic“, opinează, la rândul lui, Octavian Udriște, inginer feroviar.

Rețeaua de cale ferată trebuie redusă cu circa 40%, iar o parte din cele 1.100 de gări  din țară închise, această măsură fiind considerată parte din reforma de care are nevoie sectorul feroviar, susțin autorii Master Planului General de Transport 2014-2020, pus recent în dezbatere publică de Ministerul Transpor­turilor. Astfel, potrivit acestui document, re­țeaua de cale ferată va fi adaptată la traficul de călători și la bugetul de reparații.

„Dimensiunea ac­tuală a rețelei feroviare întâmpină o discrepanță considerabilă atât față de cererea de transport, cât și față de resursele financiare disponibile pentru a o întreține și opera. 90% din trafic este suportat de aproximativ 54% dintre rute (63% km-cale). Resursele totale utilizate anual în mod real pentru întreținere și reparații capitale se situează la un nivel cu 40% mai mic decât nivelul necesar unui regim de întreținere normal pe întreaga rețea aflată în exploatare și la mai puțin de 20% față de nivelul necesar luând în considerare recuperarea deficitului de reparații capitale“, se arată în documentul de sinteză al Master Planului General de Transport, publicat pe site-ul Ministerul Trans­porturilor.

România are în prezent 10.800 de kilometri de cale ferată (lungime de exploatare) construiți înainte de Revoluție și un buget pentru reparații, în 2014, de 840 de milioane de lei (190 milioane de euro), la fel ca anul trecut. Niciun kilometru nu a mai fost construit în ultimii 25 de ani, iar acum, în loc să se vizeze modernizarea întregii rețele de cale ferată, se plănuiește desființarea rețelei ce nu generează venituri.

„Ceea ce vor să facă este împotriva oricăror prin­cipii economice. Practic vor izola localități, în special pe cele din mediul rural de restul țării. Vor rupe legăturile dintre anumite zone. În timp ce în Europa tendința este de construire de noi kilometri de cale ferată pentru a dezvolta acest transport, la noi se vrea mișcorarea rețelei“, comentează Ștefan Roșeanu, fost director general al CFR Călători, intenția autorităților de a reduce cu 40% rețeaua de cale ferată din România. „Se pleacă de la premise greșite: să închidem calea ferată că nu există trafic“, opinează, la rândul lui, Octavian Udriște, inginer feroviar.…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: