A fost o comedie ?

Seara de sâmbătă, săptămâna teatrelor ne-a oferit un spectacol susținut de trei actori de la mai mult decât “Bulandra” din București, Vlad Zamfirescu, Șerban Pavlu, Gheorghe Ifrim, regia fiind semnată de Cristi Juncu.

În mnod deosebit ne-a atras atenția numele autoarei textului, Yasmina Roza, evocând oriental iasomnie, floare atât de prezentă în grădinile noastre. Am aflat că are o ascendență multietnică, este naăcută în 1959, a devenit franțuzoaică, fiind actriță, scenaristă și după cum vedem, scriitoare, una dintre acelea care a acumulat multe premii.

Denumirea “Artă” a piesei în discuție, este, din start, derutantă, iar textul demonstrează din plin această primă impresie. Se pare că, dacă punem cap la cap studiile de specialitate în domeniu, eseurile unor exegențe, referințele din eciclopedii, ajungem la peste 300 de definiței ale artei, una mai adevărată decât cealaltă. Să le mai adăugăm pe cele care se întrezăresc în replicile din piesa pe care tocmai am vizionat-o.

O pauză albă, pe care ar exista, sau nu, câteva dungi cu un alb mai nuanțat, spre gri, aluzie probabil la “griurile luminoase” pe care le întalnim la numeroși pictori, stârnește aprinse discuții, pro și contra, definirii respectivului obiect ca operă de artă sau nu. Prezența acesteia pe scenă s-a asociat pentru mine cu o tentativă de umor pe care am realizat-o chiar în anul în care s-a născut Yasmina Reza, nici ea, nici eu, nu putem fi invinuiți de plagiat. Deci într-o revistă, am prezentat un spațiu perfect alb și înrămat, cu legenda “Vaca și căpița de fân”. Explicația era simplă și clară: vaca a mâncat căpița de fân și a plecat. Cam așa s-ar explica și tabloul din piesă. Pauza a fost populată cu iluzii virtuale care, pentru unii, există încă, pentru alții “au plecat”.

Disputa dintre cei trei capătă însă accente dramatice, sunt răscolite stări afective, natura relațiilor umane, false aparențe în context cu adevarurile esențiale. Mai presus de orice intră în discuție maniera în care noutatea, modernitatea, are un conținut neaparat pozitiv, determină progresul. Sunt emise, în acest context, adevărate judecăți de valoare.

Ne întrebăm, în final, a fost sau nu, o comedie? Pe de o parte seriozitate maximă, pe de alta un umor subtil, caracteristic, însă și unor opere dramatice “serioase”. Apoi, așa-zise efecte comice de o natură facilă – stigăte și gesturi exagerate, limbaj de specialitate “asezonat” cu expresii vulgare, din repertoriul analfabeților, pe gustul spectatorilor dintr-un simbolic Ferentari. Ce putem alege de aici? Fiecare ce crede de cuviință.

Dan RAVARU