Home » Sanatate » Protest în fața Spitalului din Huși

Protest în fața Spitalului din Huși

Mai multe mămici din Huși protestează de câteva zile în fața Spitalului Municipal „Dimitrie Castroian”, unde o fetiță în vârstă de patru ani a decedat imediat după internare, după ce i s-a administrat tratament antibiotic fără a fi testată în prealabil.

Femeile sunt nemulțumite de modul în care medicul pediatru Floreta Bianu, acuzată de malpraxis, le tratează copiii, dar și de faptul că la unitatea sanitară nu mai există alți medici pediatri. Cu copiii în brațe sau în cărucioare, femeile au povestit cum și lor li s-a întâmplat să beneficieze de tratament necorespunzător din partea doctorului Floreta Bianu.

„Mi s-a întâmplat să vin cu copilul noaptea și doamna doctor nici măcar nu a venit să-l vadă. A transmis prin asistentă să i dea antibiotic și atât. Noi am venit aici să ne adresăm medicilor și să-i rugăm să ne trateze cu respect copiii. Ce s-a întâmplat cu acea fetiță care a decedat se poate întâmpla oricui, dacă medicii nu-și schimbă atitudinea. Eu nu sunt în măsură să judec dacă doamna doctor a greșit în acel caz, dar o rog să-și facă datoria”, a declarat una dintre mămici.

Managerul Spitalului Municipal din Huși, Lucia Rotaru, le-a sfătuit pe mămici să adreseze factorilor responsabili un memoriu în care să includă nemulțumirile lor.

Dr. Floreta Bianu este cercetată de o comisie formată din reprezentanți ai Ministerului Sănătății, ai Direcției de Sănătate Publică Iași și ai Direcției de Sănătate Publică Vaslui, după ce a administrat antibiotic unei fetițe pe care a diagnosticat-o cu laringită, fără să o testeze în prealabil, micuța decedând în scurt timp după primirea tratamentului.

Făcând referire la acest caz, Ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, a declarat cu prilejul unei vizite în județul Vaslui că nu va tolera niciun act care ține de culpa medicală. (R.N.)

Mai multe mămici din Huși protestează de câteva zile în fața Spitalului Municipal „Dimitrie Castroian”, unde o fetiță în vârstă de patru ani a decedat imediat după internare, după ce i s-a administrat tratament antibiotic fără a fi testată în prealabil. Femeile sunt nemulțumite de modul în care medicul pediatru Floreta Bianu, acuzată de malpraxis, le tratează copiii, dar și de faptul că la unitatea sanitară nu mai există alți medici pediatri. Cu copiii în brațe sau în cărucioare, femeile au povestit cum și lor li s-a întâmplat să beneficieze de tratament necorespunzător din partea doctorului Floreta Bianu. "Mi s-a…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: