Home » Invatamant » Trei ani de ”Scounts of Art” în Bârlad

Trei ani de ”Scounts of Art” în Bârlad

Caroline Blake învață copiii de la școala ”Vasile Pârvan” cea mai pură engleză americană

La Școala „Vasile Pârvan” (nr. 2) din Bârlad limba engleză este privită cu alți ochi. Acest fapt se datorează în principal profesoarei Caroline Blake, voluntar din Statele Unite ale Americii. Ea, cu ajutorul directorului școlii, Daniel ștefănică, a reușit să implementeze, încă din 2012, programul de limba engleză „Scouts of Art”. Prin acest program intenționează să-i ajute pe elevi să comunice într-o engleză americană cât mai curată, dar presărată și cu expresii colocviale. Aceasta își pune speranța, de asemenea, ca unii dintre elevii ei să ia examenul TOEFL (Test of English as a Foreign Language). Testul evaluează capacitatea de a folosi și de a înțelege engleza într-un mediu academic, pentru cei care nu au ca limbă maternă limba engleză. În cazul în care elevii iau acest examen, ei pot să își continue studiile la numeroase colegii și universități din Statele Unite ale Americii, sau în alte țări vorbitoare de limba engleză.

Acum, la al treilea an de voluntariat, Caroline Blake se bucură de evoluția elevilor și crede că mulți dintre cei pe care îi învață, vor ajunge „oameni mari”, „oameni care vor face lucruri importante”.

Prima dată când elevii intră în contact cu această limbă sunt curioși. Astfel, voluntara din Statele Unite îi atrage pe copii prin lecții simple în care sunt îndemnați să își spună numele în limba engleză, să formuleze propoziții simple și să participe la tot felul de jocuri interactive.

„Orele mele trebuie să fie amuzante, ca elevii să se implice emoțional. La clasele mici îi implic în tot felul de jocuri, jocuri de cuvinte, de ortografie – spânzurătoarea sau jocuri de recunoaștere a diferitelor culori ori obiecte din mediul înconjurător”, ne-a spus Caroline Blake.

Cei mai mari sunt indemnați să vorbească între ei în limba engleză, atât în timpul orei, cât și în afara lor. Conversațiile sunt pe teme variate, de la unele lucruri banale până la a vorbi despre pasiunile lor sau povestirea a ceea ce au făcut în timpul liber.

„Cu cât copiii cunosc mai bine limba engleză, nivelul conversațional crește și implică un număr mai mare de cuvinte. Deja la acest nivel elevii învață elemente din matematică, chimie, fizică, astronomie, antropologie și altele”, ne-a mai declarat Caroline Blake.

O altă voluntară care are își desfășoară activitatea la Școala nr. 2 este Mary Swank. Ea își desfășoară activitatea pe perioada verii, când pleacă cu elevii școlii în diferite tabere de limba engleză, atât la munte cât și la mare. (Andrei ARSENE)

Caroline Blake învață copiii de la școala ”Vasile Pârvan” cea mai pură engleză americană La Școala „Vasile Pârvan” (nr. 2) din Bârlad limba engleză este privită cu alți ochi. Acest fapt se datorează în principal profesoarei Caroline Blake, voluntar din Statele Unite ale Americii. Ea, cu ajutorul directorului școlii, Daniel ștefănică, a reușit să implementeze, încă din 2012, programul de limba engleză „Scouts of Art”. Prin acest program intenționează să-i ajute pe elevi să comunice într-o engleză americană cât mai curată, dar presărată și cu expresii colocviale. Aceasta își pune speranța, de asemenea, ca unii dintre elevii ei să ia…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: