Home » Social » Festival legendar la Vaslui

Festival legendar la Vaslui

După Festivalul Internațional de Umor „Constantin Tănase” nu a trecut prea mult timp și Casa de Cultură Vaslui a găzduit altul, cu o vechime de peste ani, Festivalul – concurs de muzică ușoară „Constelația Necunoscută”.

O manifestare artistică de tradiție, aflată la ediția a 44-a, „Constelația Necunoscută” a reunit la Vaslui copii talentați din toate colțurile țării, care au parcurs chiar și sute de kilometri pentru a participa și totodată a demonstra că ceea ce știu ei să facă mai bine este să cânte. Astfel, peste 80 de copii participanți, mai mulți decât în ediția precedentă, împărțiți pe șase categorii de vârstă – 5-8 ani, 9-11 ani, 12-15 ani, 16-19 ani, seniori – peste 20 de ani și grupuri – au pășit cu emoții în sală, așteptându-și fiecare rândul.

La finalul festivalului, juriul de excepție, din care a făcut parte și colegul nostru Alex Sava, a hotărât că marele trofeu al festivalului îl merită Cristian Prăjescu din Roman. Au mai fost acordate și alte premii pe categorii de vârstă, din Vaslui remarcându-se Alexandra Popa care a obținut premiul I la categoria 16-19 ani și Daria Crețu care a obținut locul I la categoria 9-11 ani.

Tot Daria Crețu a obținut și marele premiu pus la bătaie de Cotidianul Est News, o chitară profesională.

[youtube http://www.youtube.com/watch?v=oENzF-S2M1E&w=560&h=315]

„Daria Crețu a interpretat melodia «Un albastru infinit» într-o manieră personală. Nu a fost o copie a Angelei Similea, ci un artist care a abordat piesa dintr-o perspectivă artistică proprie”, a declarat Dumitru Jijie, director artistic al Festivalului.

Ionel Bordeianu, directorul Casei de Cultură „Constantin Tănase” Vaslui s-a declarat mulțumit de această ediție a Festivalului, menționând însă că mai sunt câteva minusuri care trebuie rezolvate în așa fel încât ediția viitoare să fie excelentă.

„Festivalul s-a desfășurat bine, așa cum trebuie, însă a fost puțin obositor. Au fost câteva minusuri, dar le-am notat și anul viitor va fi mai bine. În general, sunt mulțumit. Și cei invitați, din juriu au fost plăcut impresionați de concurenți, fiind mulți copii care au făcut un efort deosebit să participe, venind tocmai de la Cluj sau Turnu Severin. Eu mi-aș fi dorit un decor mai bun și o sponsorizare să dăm premii și în bani, dar a fost bine și așa. Mulțumim oficialităților și cotidianului Est News pentru participare și implicare” a declarat Bordeianu.

Dumitru Jijie s-a declarat și el mulțumit de festival și de copiii participanți, mai ales de cei din Vaslui.

„Ne bucură faptul că am ajuns la ediația a 44-a și că interesul pentru acest concurs rezonează în multe colțuri ale țării. Nivelul calitativ al concurenților este în creștere și pentru asta trebuie felicitați profesorii care lucrează cu copii, dar și copiii care sunt receptivi. Am văzut copii cu sensibbilitate, cu calități vocale certe, prezență scenică cel puțin agreabilă, capacitate de transmitere a mesajului, în progres față de edițiile precedente și față de alte festivaluri în care i-am întâlnit și unde de asemenea s-au aflat în fruntea clasamentelor” ne-a mărturisit Dumitru Jijie.

(Roxana NĂSTASĂ)

Foto: CB Media

După Festivalul Internațional de Umor "Constantin Tănase" nu a trecut prea mult timp și Casa de Cultură Vaslui a găzduit altul, cu o vechime de peste ani, Festivalul - concurs de muzică ușoară "Constelația Necunoscută". O manifestare artistică de tradiție, aflată la ediția a 44-a, "Constelația Necunoscută" a reunit la Vaslui copii talentați din toate colțurile țării, care au parcurs chiar și sute de kilometri pentru a participa și totodată a demonstra că ceea ce știu ei să facă mai bine este să cânte. Astfel, peste 80 de copii participanți, mai mulți decât în ediția precedentă, împărțiți pe șase categorii…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile

One comment

  1. Felicitari organizatorilor festivalului , o editie mult mai reusita decat toate cele care au fost pana acum. Sa o tinati tot asa si la mai mare!

%d blogeri au apreciat: