Home » Sanatate » Criză de personal la Spitalul Huși

Criză de personal la Spitalul Huși

Doi medici de la Spitalul Municipal “Dimitrie Castroian” Huși au intrat în concediu medical, iar unul și-a înaintat demisia ca urmare a sancțiunilor primite după analiza decesului unei copile de patru ani care a fost tratată pentru o banală faringită. Deciziile celor trei cadre medicale superioare au generat o criză acută de personal, care ar putea duce inclusiv la închiderea Compartimentului de Primiri Urgențe.

George VARZARI

Medicul Gabriela Ababei, șef al Compartimentului de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal “Dimitrie Castroian” Huși a demisionat, la începutul acestei săptămâni din funcția deținută, după ce a fost sancționată cu 1.500. Această decizie a avut la bază o anchetă efectuată în cazul decesului suspect al unei fetițe de patru ani, care s-a prezentat la unitatea medicală cu o banală faringită și care, la numai patru ore de la internare, a murit pe patul spitalului. În urma analizei acestui caz, au mai fost sancționați directorul medical al unității, Emad Wassouf, cu 1.000 de lei, și medicul Floreta Bianu, șefa Compartimentului Pediatrie, care de altfel a și tratat-o pe micuță, cu 2.000 de lei. Aceștia din urmă au intrat în concendiu medical, primul motivând cu probleme de ordin cardiac.

Deciziile celor trei medici au creat o criză acută de personal, spitalul fiind în imposibilitatea de a asigura condiții normale ale desfășurării gărzilor în compartimentele de Urgențe și Pediatrie. Conducerea unității sanitare hușene este nevoită să apeleze la serviciile unui medic neantolog pentru coordonarea activității din compartiment.

“Situația este destul de delicată în momentul de față și, în consecință, am solicitat sprijinul Direcției de Sănătate Publică Vaslui și Spitalului Județean de Urgență Vaslui pentru a ne sprijini cu medici pediatri. Din păcate, răspunsul a fost negativ, astfel încât am apelat la DSP Iași și la Spitalul de Pediatrie Iași, care vor analiza în cadrul ședinței Consiliului de Administrație posibilitatea detașării unui medic la spitalul din Huși”, a declarat, managerul Spitalului Municipal Huși, Lucia Rotaru.

Fără Compartiment de Urgențe

Decizia medicului Gabriela Ababei de a demisiona ar putea avea consecințe deosebit de grave asupra unității sanitare, putându-se ajunge până la închiderea Compartimentului de Primire Urgențe.

„Dacă doamna doctor Gabriela Ababei nu va reveni asupra demisiei, vom fi nevoiți să închidem Compartimentul de Primiri Urgențe”, e de părere managerul Lucia Rotaru.

Funcția dr. Gabriela Ababei a fost preluată temporar de directorul medical Emad Wassouf, însă așa cum relatam anterior și acesta este în concediu medical.

O moarte controversată, o anchetă controversată, decizii controversate

Situația actuală de la Spitalul Municipal “Dimitrie Castroain” Huși are la bază cazul unei copile de numai patru ani, care a decedat la patru ore de la internare. Copila avea o banală faringită, pentru care a fost tratată cu antibiotic, fără a fi testată în prealabil dacă e predispusă la o eventuală alergie. În urma acestui eveniment, oficiali ai Ministerului Sănătății împreună cu reprezentanți ai Direcției de Sănătate Publică Vaslui au efectuat o anchetă, sancționând unitatea medicală cu 25.000 de lei pe motiv că nu dispune de un compartiment special pentru Pediatrie la Compartimentul de Primiri Urgențe. În același caz a fost amendat și Serviciul de Ambulanță al Județului Vaslui, cu 20.000 de lei, pentru faptul că fetița nu a fost dusă la la Compartimentul de Primiri Urgențe a spitalului hușean, ci direct la Secția de Pediatrie. Pe lângă aceste sancțiuni, comisia a mai amendat medicul pediatru Floreta Bianu, pe motiv că a internat copilul în Secția de Pediatrie fără a trece pe la Compartimentul de Primiri Urgențe, așa cum se procedează, conform procedurilor,cu suma de 2.000 de lei. Totodată, directorul medical al Spitalului Municipal Huși, medicul Emad Wassouf, a fost amendat cu 1.000 de lei, ca persoană direct răspunzătoare pentru desfășurarea activității medicale în unitatea sanitară. De amnedă nu a scăpat nici șeful Compartimentului Primiri Urgențe, medicul Gabriela Ababei, sancționată cu 1.500 de lei pentru disfuncționalități în desfășurarea activității compartimentului pe care îl conduce.

Doi medici de la Spitalul Municipal “Dimitrie Castroian” Huși au intrat în concediu medical, iar unul și-a înaintat demisia ca urmare a sancțiunilor primite după analiza decesului unei copile de patru ani care a fost tratată pentru o banală faringită. Deciziile celor trei cadre medicale superioare au generat o criză acută de personal, care ar putea duce inclusiv la închiderea Compartimentului de Primiri Urgențe. George VARZARI Medicul Gabriela Ababei, șef al Compartimentului de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal “Dimitrie Castroian” Huși a demisionat, la începutul acestei săptămâni din funcția deținută, după ce a fost sancționată cu 1.500. Această decizie…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: