Home » Sanatate » Culpă medicală în cazul fetiței de la Huși

Culpă medicală în cazul fetiței de la Huși

Oficialii Ministerului Sănătății au probat faptul că Maria Alexandra Bedregeanu, micuța de patru ani, decedată în condiții suspecte la Spitalul Municipal “Dimitrie Castroian” Huși, nu a fost testată pentru alergie la antibiotic, procedându-se direct la admnistrarea intravenoasă a medicamentului. Președintele Colegiului Medicilor din România, prof.dr. Vasile Astărăstoaie admite că există erori în medicină, dar ancheta declanșată de acest for este încă departe de a fi finalizată, iar rezultatele testelor anatomopatologice se lasă așteptate. În plus, medicul pediatru Floreta Bianu, cea care a preluat copilul, este în concediu medical, neputând fi audiată de Colegiul Medicilor. În cazul în care se va evidenția o culpă medicală, sancțiunile pot ajunge până la suspendarea dreptului de liberă practică.

Alex SAVA

Ieri, reprezentanții Ministerului Sănătății au dat publicității raportul privind modului în care a fost gestionat cazul fetiței de patru ani care a murit la Spitalul Municipal Huși, unde a fost diagnosticată cu laringită acută și a primit tratament cu antibiotic. Astfel, atât Serviciul Județean de Ambulanță Vaslui, cât și Spitalul Municipal Huși au încălcat prevederile Ordinului MS nr. 1706/2007, privind conducerea și organizarea unităților și compartimentelor de primire a urgențelor, în gestionarea cazului fetiței de patru ani, Maria Alexandra Bedregeanu.

„Serviciul Județean de Ambulanță Vaslui și Spitalul Municipal Huși au instituit o înțelegere tacită privind preluarea cazurilor de urgență pediatrică direct în Compartimentul de Pediatrie a spitalului cu excepția politraumelor sau stopurilor cardiorespiratorii”, se arată în raportul de control.

Medicul pediatru Floreta Bianu, deși a considerat cazul ca fiind de maximă urgență, nu a solicitat colaborarea în timp util cu nici un alt medic aflat în gardă la momentul respectiv. De asemenea, deși în procedura de administrare intravenoasă a antibioticului era recomandată testarea sensibilității la acesta, asistenta nu a luat în considerare acest aspect, invocând faptul că testarea nu i-a fost indicată de către medicul pediatru.

„Nu s-au respectat protocoalele de diagnostic și tratament, epiglotita nefiind cuprinsă în protocoalele de diagnostic din compartimentul de pediatrie, ci în cele de pe CPU”, se mai arată în raport.

Spitalul Municipal Huși a încălcat prevederile Ordinului MS nr.1706/2007 privind conducerea și organizarea unităților și compartimentelor de primire a urgențelor, respectiv articolele 18, 20, 49, 64, 76 și 95, protocoalele de tratament în urgență, protocoalele de administrare a medicamentelor pentru administrarea antibioticelor, precum și Regulamentul de organizare și funcționare internă a spitalului, conform concluziilor raportului.

Pentru aceste nereguli au fost aplicate mai multe sancțiuni, atât Spitalului Huși, cât și Serviciului Județean de Ambulanță Vaslui. Astfel, Ambulanța a fost amendată cu 20.000 lei, pentru că nu a nerespectat obligațiile impuse de reglementările legale în vigoare privind activitatea echipajelor de prim ajutor calificat. Spitalul Huși a fost amendat cu 25.000 de lei, pentru nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare privind procedura de preluare și internare a cazurilor de urgență. Medicul pediatru Floreta Bianu Paraschiv, șeful compartimentului Pediatrie, a primit o amendă de 2.000 de lei, tot pentru nerespectarea dispozițiilor privind procedura de preluare și internare a cazurilor de urgență. Gabriela Ababei, medicul șef al CPU, a primit o amendă de 1.500 de lei, pentru că nu a informat în scris conducerea spitalului despre imposibilitatea efectuării examinărilor minime obligatorii, conform reglementărilor legale în vigoare.

De asemenea, au fost date amenzi de câte 500 de lei pentru responsabilul blocului alimentar și responsabilul spălătoriei spitalului, pentru nerespectarea „precauțiunilor universale și a protocoalelor de lucru de către personalul medical și auxiliar”. Și directorul medical dr. Wassouf Emada fost amendat cu 1.000 de lei, pentru „angajarea și/sau menținerea în unitățile care desfășoară activitate de producție și de comercializare a produselor alimentare, de alimentație publică și colectivă, servicii și producție de apă potabilă, precum și servicii de întreținere corporală a personalului fără certificatul de instruire profesională privind însușirea noțiunilor fundamentale de igienă, conform reglementărilor legale în vigoare”.

Raportul de control a fost prezentat joi ministrului Sănătății, Nicolae Bănicioiu, care l-a aprobat și a dispus să fie transmis Colegiului Medicilor Vaslui, pentru analiza cazului din punct de vedere profesional.

Raportul va fi transmis și Consiliului Local Huși, Primăriei Huși, Spitalului Muncipal Huși, Comisiei de Pediatrie și Neonatologie din Ministerul Sănătății. De asemenea, raportul va fi trimis Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, pentru implementare sau verificări suplimentare, a precizat MS.

Pot exista “erori”. Ancheta încă nu e finalizată

În vreme ce concluziile Ministerului Sănătății au fost deja făcute publice, ancheta declanșată de Colegiul Medicilor nu a fost încă finalizată.

Mioara Dașcău

Mioara Dașcău

 

“La noi lucrurile nu merg chiar așa ușor. În primul rând, trebuie să așteptăm rezultalele analizelor anatomopatologice. Altfel nu putem stabili cauza decesului”, a declarat dr. Mioara Dașcău, președintele Colegiului Medicilor, filiala Vaslui.

Referitor la acest caz, președintele organizației centrale a forului mai sus menționat, prof.dr. Vasile Astărăstoaie, spune că sancțiunile acordate de oficialii Ministerului Sănătății nu rezolvă problema actului medical și admite că s-ar putea vorbi de o culpă medicală.

“Sancțiunile date de Ministerul Sănătății sunt administrative, care nu rezolvă esența provasile astarastoaeblemei, dacă există vreo vinovăție, în ce constă și ce măsuri trebuies luate pentru a nu mai exista astfel de cazuri. Deocamdată, nu avem cauza morții fetiței, dacă a fost șoc anafilactic sau laringită și ce măsuri s-au luat. Acestea sunt lucruri care trebuie elucidate. Amenzile sunt pentru vicii de procedură, însă cele esențiale sunt legate de actul medical și, de aceea, trebuie analizate cu mare atenție. Eroare în medicină există, dar trebuie făcut în așa fel încât pe viitor să se reducă cât mai mult posibil”, a declarat Vasile Astărăstoae.

Și colega sa de la Vaslui admite că poate fi vorba de culpă medicală în acest caz.

“Probabil că o vină undeva este. Dar nu putem ști încă. (..) În funcție de ce se va constata, sancțiunile pot porni de la un avetisment ori mustrare scrisă și pot ajunge până la suspendarea dreptului la liberă practică”, a mai spus Mioara Dașcău.

Oficialii Ministerului Sănătății au probat faptul că Maria Alexandra Bedregeanu, micuța de patru ani, decedată în condiții suspecte la Spitalul Municipal “Dimitrie Castroian” Huși, nu a fost testată pentru alergie la antibiotic, procedându-se direct la admnistrarea intravenoasă a medicamentului. Președintele Colegiului Medicilor din România, prof.dr. Vasile Astărăstoaie admite că există erori în medicină, dar ancheta declanșată de acest for este încă departe de a fi finalizată, iar rezultatele testelor anatomopatologice se lasă așteptate. În plus, medicul pediatru Floreta Bianu, cea care a preluat copilul, este în concediu medical, neputând fi audiată de Colegiul Medicilor. În cazul în care se va…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile

One comment

  1. Poate domnii de la minister „trag” o fuga si pe la Barlad. Sa verifice cum se incheie contractele cu anumite firme…,cum sunt puse rudele in posturi calde si fara sa aiba prea multe obligatii…dar cu statuturi speciale…..

%d blogeri au apreciat: