Google+
Home » Invatamant » Copiii din județ și-au testat perspicacitatea

Copiii din județ și-au testat perspicacitatea

Aproape 500 de elevi au participat la concursul de logică și perspicacitate „Iorgu Radu” Bârlad. Ne provocăm cititorii la rezolvarea uneia dintre problemele de logică pe care au avut-o de rezolvat elevii participanți.

Sâmbătă, a avut loc a X-a ediție a Concursului de logică și perspicacitate „Iorgu Radu” din Bârlad. Acest concurs poartă numele școlii organizatoare și se desfășoară, de regulă, în incinta școlii, însă din cauza lucrărilor de renovare ale clădirii, anul acesta a avut loc la școala „George Tutoveanu” din Bârlad.

Evenimetul a adunat 480 de elevi din tot județul, grupați în 120 de echipe. Ca în fiecare an, echipajele sunt formate din patru copii grupați în funcție de clasele din care provin: a III-a cu a IV-a, a V-a cu a VI-a și a VII-a cu a VIII-a. În două ore, cât ține competiția, grupurile de elevi trebuie să rezolve patru subiecte.

„Ediția aceasta este una a «copiilor pentru copii». Subiectele au fost propuse de foști elevi ai școlii noastre, doi dintre ei Anca și Lucian, participând în fiecare an”, ne-a declarat Daniela Tamaș, profesor de matematică în cadrul școlii gimnaziale „Iorgu Radu” și inițiatorul concursului.

La acest eveniment ia parte și venerabilul profesor bârlădean Vasile Țugulea, președinte de onoare a concursului. El, împreună cu Daniela Tamaș, care i-a fost elevă, au pus bazele acestei competiții de logică și perspicacitate care adună tot mai mulți copii de la an la an.

„Acest concurs este organizat într-un mod special. De la început mi-a plăcut ideea și scopul întrunirii și tocmai de aceea pentru mine acest concurs de logică și perspicacitate a devenit un hobby”, ne-a declarat Vasile Țugulea.

Fiecare ediție, conform profesoarei Daniela Tamaș, se vrea a fi unică. Astfel, cu fiecare an se încearcă altceva. Au fost ediții la care subiectele au fost date de profesori universitari de la Cluj-Napoca sau de la București. În alți ani, subiectele au fost făcute în baza unor parteneriate cu școli din străinătate. De asemenea, a fost o ediție a foștilor profesori, iar pentru această ediție a venit rândul foștilor elevi.

La finalul zilei, au fost premiați cei mai buni. La clasele III-IV, câștigătorii au fost de la Școala Stroe S. Belloescu (nr. 10) Bârlad – Elena Andrei, Ștefania Chirilă, Ema Oprea, Naomi Barbarasă – coordonați de către invățătorii Maria Porumb, Monica Croitoru și Violeta Florea.

La clasele V-VI, premianții au fost de la Școala „Ștefan cel Mare” (nr. 5) Vaslui – Alexandru Pînzaru, Teodora Diaconescu, Laura Hobincu, Alexandru Aliciuc, coordonați de către dascălii Flavia Anton, Mirela Obreja.

La clasele VII-VIII, cei mai buni au fost elevii școlii „Ștefan cel Mare” (nr. 5) – Ruxandra Botez, Elena Moga, Valentin Dediu, Andreea Agheorghiesei, coordonați de cadrele didactice Flavia Anton și Mirela Obreja.

Învățătoarea Daniela Anea ne-a arătat unul dintre subiectele date celor din clasele a VII-a și a VIII-a: Biserica „Sființii Voievozi” din Bârlad, înainte de secularizarea averilor mânăstirești din vremea lui Cuza, a dat pământul agricol în arenda, parcelat în dreptunghiuri. Proprietarul s-a înteles cu arendatorii ca loturile să fie dreptunghiulare, iar marimea lor sa fie dată de perimetrul dreptunghiului. Cine ieșea în pagubă proprietarul sau arendatorii?

Rezolvarea problemei poate fi și o provocare pentru cititorii noștri, pe care îi invităm să ofere rezolvarea la rubrica de comentarii a acestui articol, pe site-ul nostru www.estnews.ro. (Andrei ARSENE)

Comments

comments

Aproape 500 de elevi au participat la concursul de logică și perspicacitate „Iorgu Radu” Bârlad. Ne provocăm cititorii la rezolvarea uneia dintre problemele de logică pe care au avut-o de rezolvat elevii participanți. Sâmbătă, a avut loc a X-a ediție a Concursului de logică și perspicacitate „Iorgu Radu” din Bârlad. Acest concurs poartă numele școlii organizatoare și se desfășoară, de regulă, în incinta școlii, însă din cauza lucrărilor de renovare ale clădirii, anul acesta a avut loc la școala „George Tutoveanu” din Bârlad. Evenimetul a adunat 480 de elevi din tot județul, grupați în 120 de echipe. Ca în fiecare…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: