Google+
Home » Administratie » Reducerea CAS va diminua tarifele la utilități

Reducerea CAS va diminua tarifele la utilități

Luna aceasta, după ce a beneficiat deja de o ajustare a prețurilor la serviciile practicate în defavoare cetățenilor, SC Goscom Vaslui SA le va aranja din nou, în „sprijinul” clienților. Tarifele pentru toate activitățile presate de societate, după ce în primă fază au fos majorate, vor fi abia sesizabil diminuate.

Ca urmare a reducerii contribuției la asigurările sociale cu cinci procente, societățile Goscom, Aquavas și Termprod, administrate de Consiliul Local (CL) Vaslui, vor aplica o serie de reduceri la tarifele solicitate de la populație. CL va discuta în ședința de joi, 30 octombrie, o serie de proiecte de hotărâri ce privesc ajustarea tarifelor solicitate locuitorilor municipiului Vaslui pentru serviciile de salubrizare, de alimentare cu energie termică, apă menajeră și cu apă potabilă. Până în prezent, proiectele de hotărâre nu au fost puse la dispoziția publicului, fapt pentru care nu se cunoaște valoarea reducerilor. Surse din cadrul unităților ne-au declarat însă, că nu vor fi diminuări senzaționale de prețuri. Pentru pensionarii vasluieni, octombrie 2014 s-a anunțat ca fiind o lună a scumpirilor cu peste 20% a tuturor serviciile de salubrizare din contractele cu Goscom. Față de mijlocul anului 2012, tarifele Goscom din noiembrie 2014 (majorate în cu peste 40%) au speriat pe toți vasluienii cu buget limitat la subzistență. În mod neașteptat, de parcă nu ar fi știut că CAS-ul a scăzut, Goscom a practicat, în aceeași lună o majorare puternică a tarifelor, pentru ca în mai puțin de două săptâmâni să se „joace” din nou la prețuri. De această dată însă, ajustarea prețurilor nu va fi la fel de importantă ca cea anterioară. Pe principiul că ce s-a mărit rămâne așa, tarifele Goscom vor scădea, în medie, cu 0.3 lei. (Bogdan RUSU)

Luna aceasta, după ce a beneficiat deja de o ajustare a prețurilor la serviciile practicate în defavoare cetățenilor, SC Goscom Vaslui SA le va aranja din nou, în "sprijinul" clienților. Tarifele pentru toate activitățile presate de societate, după ce în primă fază au fos majorate, vor fi abia sesizabil diminuate. Ca urmare a reducerii contribuției la asigurările sociale cu cinci procente, societățile Goscom, Aquavas și Termprod, administrate de Consiliul Local (CL) Vaslui, vor aplica o serie de reduceri la tarifele solicitate de la populație. CL va discuta în ședința de joi, 30 octombrie, o serie de proiecte de hotărâri ce…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile

error: Content is protected !!
%d blogeri au apreciat: