Home » Social » Vaslui, județul cu cei mai rușinoși romi din țară

Vaslui, județul cu cei mai rușinoși romi din țară

În ciuda zecilor de programe și proiecte de integrare a romilor și a măsurilor sociale luate în sprijinul minorității rome, beneficiarii nu răspund întodeauna pe măsura eforturilor. Mai ales când vine vorba de educație. Comparativ cu alte județe, în Vaslui tot mai puțini adolescenți romi se înscriu pe locurile speciale din licee. Explicația autorităților vasluiene este aceea că beneficiarilor le este rușine să se declare ca aparținând etniei rome pentru a putea deveni liceeni. Mai puțin rușinoși au fost romii din Buzău care, în vara acestui an, au ocupat 100 de locuri în licee, în timp ce în județul Vaslui au fost doar 12 cazuri.

Bogdan RUSU

Chiar dacă adolescenții de etnie romă pot intra la liceu pe locuri speciale, fără a învăța foarte mult, în județul Vaslui numărul de înscriși raportat la numărul de locuri disponibile se micșorează de la an la an. La admiterea la liceu din 2014, în județul Buzău, 100 de adolescenți romi au solicitat locuri în licee, în timp ce în județul Vaslui au procedat identic doar 12. Explicația autorităților este că tinerii romi refuză să își declare etnia pentru a beneficia de locuri în licee, pentru că le este rușine. Dacă așa ar fi, asta ar însemna că în Buzău trăiesc romii cei mai puțin timizi din toată România, iar în Vaslui cei mai rușinoși.

Nimeni nu poate explica nici motivul pentru care în ultimii șapte ani numărul adolescenților beneficiari de locuri speciale în liceele vasluiene a scăzut la jumătate. Pentru anul școlar curent, de exemplu, educația vasluiană a pus la bătaie 110 locuri în aproape toate liceele din județ (cu excepția celor din Berezeni și Codăești), iar la finalul etapei de înscrieri, doar 12 adolescenți au devenit liceeni. Numărul este extrem de mic, căci la nivelul județului Vaslui, minoritatea romă este destul de numeroasă. Nici în anul școlar 2013-2014 nu au fost prea mulți interesați de locurile la liceu puse la dispoziție de Inspectoratul Școlar Județean, doar 13 accesând oferta instituției.

În trecut, cel puțin până în anul școlar 2007/2008, numărul de înscriși a fost tot redus,dar dublu față de cel din prezent. De exemplu, 19 în anul 2004/2005, 21 în anul 2005/2006, 20 în anul 2007/2008. În acest interval, 2007-2008, singura dată când numărul de candidați pe locurile speciale s-a redus foarte mult a fost la etapa de înscriere pentru anul școlar 2006/2007, când doar 11 adolescenți au depus actele necesare pentru a ocupa locurile spaciale.

Adminterea romilor la orice liceu se face în fiecare an, fără bătaie de cap. Doar pe baza unei recomandări scrise de Partida Romilor, indiferent dacă este vorba despre Liceul „Mihail Kogălniceanu” din Vaslui sau Liceul Industrial Negrești. Singura certitudine în această problemă, a integrării minorității rome în societate, este că se cheltuiesc sume foarte mari (fonduri europene și guvernamentale) iar efectul este același de zeci de ani.

În ciuda zecilor de programe și proiecte de integrare a romilor și a măsurilor sociale luate în sprijinul minorității rome, beneficiarii nu răspund întodeauna pe măsura eforturilor. Mai ales când vine vorba de educație. Comparativ cu alte județe, în Vaslui tot mai puțini adolescenți romi se înscriu pe locurile speciale din licee. Explicația autorităților vasluiene este aceea că beneficiarilor le este rușine să se declare ca aparținând etniei rome pentru a putea deveni liceeni. Mai puțin rușinoși au fost romii din Buzău care, în vara acestui an, au ocupat 100 de locuri în licee, în timp ce în județul Vaslui…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: