Home » Invatamant » Educația, gratuită doar pentru autorități

Educația, gratuită doar pentru autorități

Peste 300 de copii din județul Vaslui învață în prezent în imobile improprii, de multe ori în frig, fără ca statul român să ia măsurile de rigoare. Este vorba de copii din satele Ciocani, Delea (comuna Zăpodeni), Delești, Bunești-Averești, Coșești (comuna Ivănești) Bogdănești și Arsura. Visul Guvernului de a finanța reabilitarea/construirea unui număr de 153 de unități de învățământ în județ s-a prăbușit, iar imobilele la care s-a lucrat parțial au intrat în degradare. În timp ce finanțarea pentru 142 din cele 153 de școli mai poate fi amânată, în cazul a 11 unități de învățământ, problema este critică.

Bogdan RUSU

S-au cheltuit miliarde de lei vechi, s-a construit parțial, iar în prezent, 11 unități de învățământ din cele 153 finanțate parțial au nevoie urgentă de fonduri. Asta pentru ca 803 elevi (din cele 11 școli) să învețe cât mai repede în condiții normale, demne de elevii unei țări membră a UE. Din totalul menționat, în cea mai grea situație se află un număr de 359 de elevi, care învață în sedii neterminate, fără sisteme de încălzire sau în clădiri ce nu au avut niciodată destinația de școală.

Toată lumea știe că în România învățământul este gratuit, dar în unele situații, cum este cazul comunei Ciocani, educația este gratuită doar pentru autorități, nu pentru copii sau părinți. Grădinița cu program normal din satul Ciocani funcționează literalmente într-o casă părăsită, iar 41 de preșcolari simt la propriu efectele frigului. Sediul propriu-zis al grădiniței a fost construit în proporție de 68%, existând probleme legate de tâmplărie, apă-canal, sistematizare și încălzire.

O situație asemănătoare se întâmplă și la Școala cu clasele I-IV din satul Coșești, comuna Ivănești, în care învață 26 de elevi. Școala nu este finalizată și are lipsuri în ceea ce ține de sistemul de încălzire, nu are burlane și jgheaburi și nici gard. Aici trebuie menționat că în școala neterminată învață elevi din două sate: Coșca și Coșești.

Nici cei 119 elevi ai Școlii cu clasele I-VIII Arsura nu învață în condiții mai umane. Prinsă într-un proiect de consolidare, școala este finalizată doar în procent de 47,97%, nu are șarpantă și nici învelitoare.

La Zăpodeni, în satul Delea, 10 copii (clasele I-IV) învață în școală, însă clădirea a fost amenajată în proporție de 76,90%, are probleme cu instalația de încălzire, cu cea electrică (racord electric) și lipsește apa.

La școala gimnazială Bunești-Averești, unde studiază 153 de copii, nu există apă nici canalizare și nici garduri. La Delești, unde vechea grădiniță a ars din temelii, 36 de preșcolari sunt instruiți într-o clădire finalizată în procent de 84,5%, fără garduri și nesistematizată.

În satul Arsura, elevii școlii gimnaziale, 119 la număr, fac orele într-un alt imobil impropriu, consolidat în proporție de 47.97% cu deficiențe la acoperiș, la sistemele de încălzire și electric, fără apă și fără garduri.

Deși anul școlar a început de ceva vreme, abia la finele săptămânii trecute Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Vaslui a reușit să întocmească o listă cu unitățile de învățământ care necesită finanțare în regim de urgență, dintr-un set de 153 de instituții ce au fost cuprinse în proiecte de investiții, consolidare și reparații capitale pe parcursul anilor anteriori. După o analiză a situației din teren, ISJ a înștiințat Instituția Prefectului în legătură cu problemele grave remarcate în 11 unități de învățământ din județ, toate din mediul rural (Bunești-Averești, Ivănești, Băcești, Delești, Zăpodeni, Oșești, Fruntișeni, Bogdănești, Ciocani, Arsura și Coroiești). Vina aparține autorităților statului român care nu au reușit să finanțeze complet proiectele de investiții în care cele 11 unități de învățământ au fost cuprinse.

În consecință, ISJ i-a cerut lui Andrei Puică, prefectul de Vaslui, să facă lobby la nivel guvernamental în vederea obținerii finanțării pentru finalizarea lucrărilor în cele 11 școli, în valoare de 3.363.000 lei.

Statistic, din cei 803 copii cuprinși în școlile cu probleme grave, 91 sunt preșcolari, 363 în clasele I-IV și 349 în învățământul gimnazial. Guvernul nu a dat încă semne că s-ar interesa în mod real de soarta elevilor. Din contra, unii miniștri visează încă la tablete și alte gadget-uri în timp ce sute de copii vasluieni învață fix ca în evul mediu.

Peste 300 de copii din județul Vaslui învață în prezent în imobile improprii, de multe ori în frig, fără ca statul român să ia măsurile de rigoare. Este vorba de copii din satele Ciocani, Delea (comuna Zăpodeni), Delești, Bunești-Averești, Coșești (comuna Ivănești) Bogdănești și Arsura. Visul Guvernului de a finanța reabilitarea/construirea unui număr de 153 de unități de învățământ în județ s-a prăbușit, iar imobilele la care s-a lucrat parțial au intrat în degradare. În timp ce finanțarea pentru 142 din cele 153 de școli mai poate fi amânată, în cazul a 11 unități de învățământ, problema este critică. Bogdan…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile