Home » Social » Murăturile au devenit lux

Murăturile au devenit lux

Marfă se găsește berechet prin piețe, însă cu mușterii e mai greu. Vin, se uită, mai fac o tură de piață, se uită încă o dată și pleacă tot cu traista goală. Prețurile, deși nu tocmai mari, le sunt inaccesibile. Nici în piețele de gross clienții nu dau năvală. Pentru generațiile mai „crude”, oricum pun supermarketurile murături. Pensionarii oftează, iar pentru comercianți situația e varză murată! La figurat, din păcate!

Roxana CUCU

Ieri, prin Piața „Sfântul Ilie” din Bârlad bătea vântul și la propriu și la figurat. Vânzătorii își așteptau înfrigurați și stingheri posibilii clienți. Dacă totuși printre tarabe mai apărea răzleț câte-un client ce purta o sacoșă goală în mână, în piața en-gros situația era cam „varză”. Marfă cât vezi cu ochii, însă clienți deloc. În cel mai fericit caz, se cumpăra o varză-două pentru mâncare.

Atât comercianții cât și producătorii s-au declarat extrem de nemulțumiți de situația vânzărilor din această perioadă. De exemplu, aceștia vând kilogramul de varză cu un preț între 50 și 70 de bani, iar cel de gogonele între 1,5 și 2,5 lei. Cu toate acestea, prea puțină lume cumpără. Nu mai vorbim de pepenii pentru murat, care la 4 lei pe kilogram devin deja o fiță.

„Dumneavostră credeți că mie îmi convine să-mi vând marfa cu 60 de bani kilogramul și să dau șase lei pe litrul de benzină? Da’ e mai bine așa decât să o dau cu 40 de bani de acasă. Atât mi s-a oferit pe kilogram, dacă o vindeam comercianților. Ce să facem? Oamenii nu cumpără că nu au bani. Așa a fost și anul trecut. Vindem mai bine la data când se dau pensiile și salariile, dar și atunci omul cumpără parcă de poftă. E greu, ce să mai vorbim. Numai noi știm cât de mult se muncește în agricultură și că abia ne scoatem cheltuielile”, ne-a declarat un producător de varză din Pogonești.

Vânzătorii din piață se plâng că le bate vântul prin buzunare și nu știu cum vor reuși să-și plătească datoriile care îi împovărează tot mai mult.

varza en - gros„Uitați-vă cum se pune praful pe marfă! Sute de kilograme de cartofi stau nevândute, și sunt doar 60 de bani (n.r. kilogramul). Vreți să vă spun ceva? Vă rog să mă credeți că am de plătit peste 10 milioane (n.r. o mie de lei) pe lună doar chiria pentru acest loc, dar mai sunt multe alte cheltuieli. Câtă marfă, sau la ce preț ar trebui să vând că să îmi scot cheltuielile și apoi să mai și trăiesc? Lumea nu are bani dom’le! E vai de mama noastră. Și mulți clienți vor să mai scădem din preț crezând că iau murăturile cu 10 bani și le dau cu 2 lei, dar de unde…”, ne-a declarat un comerciant din piața en-gos din Bârlad.

Se pare că socoteala din vară nu s-a mai potrivit cu cea din toamnă și încep să apară probleme referitoare la câștig. Nu ar fi prima oară când oamenii se aleg doar cu speranța.

„Ce să facem? Așa e la piață, uneori câștigi, uneori mai și pierzi. Ne asumăm riscul și mergem înainte. Avem și noi copii, familii de întreținut, nu putem renunța”, ne-a spus un alt comerciant.

Nici cumpărătorii nu se declară mulțumiți, dar nu de prețuri ci de posibilitățile financiare: „Nu cred că prețurile sunt foarte mari, dar pentru mine e mult și puțin. Eu sunt pensionară. Primesc în fiecare lună 400 de lei pensie. Unde să-i împart? Cum să-i împart? Am datorii lunare la întreținere, medicamente, că sufăr cu inima, și la urmă să mai cumpăr de mâncare. Cu ce? Sincer mi-e rușine să merg în piață și să cumpăr un ardei sau trei roșii, nici nu știu dacă mi-ar da vânzătorii. Așa că ma duc frumușel la magazin sau aprozar, iau cât îmi permit și gata. Murături nici nu mă gândesc să pun, îmi aduc copiii câte un borcan din ce au ei și gata”, ne-a spus Maria M.

Nu toată lumea pare să-l fi luat pe „NU” în brațe. Am întâlnit și persoane care s-au aratat optimiste și interesate să cumpere varză pentru a o conservă.

„Lasă că ne-am învățat cu greul. Se poate să nu punem varză și murături pentru iarnă? Acolo, măcar un bidon. Păi vin sărbătorile, cu ce învelim sarmalele? Adică atunci avem bani de carne și alte bunătăți, da’ pentru un kil-două de varză sau murături nu avem. Iaca nici mie nu mi-e ușor, dar îmi drămuiesc banii în așa fel încât să-mi ajungă și pentru murături. Na’ c-am ajuns s-o văd și pe asta: criză de murături și de varză murată la români”, ne-a spus amuzată o bârlădeancă.

Marfă se găsește berechet prin piețe, însă cu mușterii e mai greu. Vin, se uită, mai fac o tură de piață, se uită încă o dată și pleacă tot cu traista goală. Prețurile, deși nu tocmai mari, le sunt inaccesibile. Nici în piețele de gross clienții nu dau năvală. Pentru generațiile mai „crude”, oricum pun supermarketurile murături. Pensionarii oftează, iar pentru comercianți situația e varză murată! La figurat, din păcate! Roxana CUCU Ieri, prin Piața "Sfântul Ilie" din Bârlad bătea vântul și la propriu și la figurat. Vânzătorii își așteptau înfrigurați și stingheri posibilii clienți. Dacă totuși printre tarabe mai…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile

One comment

  1. lasa ca vinde lidl muraturi si se inghesuie prostimea sa cumpere muraturi cu benzoat de sodiu