Home » Social » 589 de familii din Huși trăiesc în beznă, iar autoritățile dorm în lumina reflectoarelor – Orașul celor fără lumină

589 de familii din Huși trăiesc în beznă, iar autoritățile dorm în lumina reflectoarelor – Orașul celor fără lumină

În timp ce oamenii călătoresc în spațiul cosmic, peste o mie de oameni din municipiul Huși își petrec serile la lumânări și candele. Autoritățile locale nu pot face nimic practic, deoarece nu dispun de fondurile necesare pentru a investi 10% din suma necesară introducerii unui număr de 589 de familii hușene în era digitală. Primăria Huși a avut însă fonduri pentru a contribui financiar la realizarea unor proiecte aferente Programului Operațional Regio, ce vizează obiective care nu sunt imediat necesare: crearea unui parc nou în municipiul Huși, a unui centru consultativ pentru cetățenii municipiului și creșterea nivelului de securitate socială în municipiul Huși, prin implementarea unui sistem de supraveghere video.

Bogdan RUSU

După 24 de ani de democrație, 589 de familii din orașul Huși își petrec viața la lumina lumânărilor. Acest total reprezintă un procent de 2,1% din cele 28.081 gospodării amplasate în 89 de localități urbane din țară care necesită extinderi la nivelul rețelelor electrice și 5,78% din totalul locuințelor existente în municipiu în 2012. Oamenii nu au curent deoarece și-au construit locuințele în afara orașului, unde societatea furnizoare de electricitate nu are montați stâlpi de tensiune, iar Consiliul Local nu dispune de fonduri pentru a rezolva problema celor peste 1000 de oameni care trăiesc într-un oraș european, dar ca în vremurile lui Ștefan cel Mare.

Nici Episcopia Hușilor, ce-și are sediul în această localitate nu a dispus de suma necesară pentru a-i ajuta pe locuitori să trăiască în condiții umane. Asta în condițiile în care în această instituție există Sectorul Social-Filantropic și Misionar, un compartiment însărcinat cu activități umanitare. Noroc de faptul că fabrica de lumânări a Episcopiei produce mult.

Autoritățile județene au trimis Guvernului o listă cu 35 de localități din Vaslui, printre care și Huși, în vederea cuprinderii lor în Programul Național de Electrificare, ce implică alocarea de la buget a unei sume de 900 de milioane de lei (pentru toată țara), la care ar urma să se adauge o contribuție suplimentară din partea consiliilor locale alte 100 de milioane) în vederea extinderii rețelelor de transport a energiei electrice. La Vaslui însă, primarii nu dispun de foarte multe ori de resursele necesare pentru a rezolva problemele de importanță majoră. Municipiul Huși este una din lista celor mai sărace localități urbane din țară. În ultimii ani, în medie, numărul de locuitori ai municipiului Huși a fost de 29151. În ultimii doi ani, în medie, în Huși, 160 de familii au beneficat de venitul minim grantat, 123 s-au destrămat în urma divorțurilor, iar 567 au suportat cheltuielile necesare pentru a-și îngropa morții. În prezent, în Huși, 484 de persoane primesc indemnizație de șomaj.

Potrivit datelor deținute de Instituția Prefectului, pe raza întregului județ s-au construit 2.975 de locuințe ale căror locatari își petrec nopțile la fel ca primitivii din peșteri. O tragedie este că 19,8% din aceștia sunt hușeni.

Reamintim cititorilor că din totalul de imobile neracordate la rețeaua electrică, 2.223 de imobile dispun de autorizație de construcție și se află în intravilanul localităților cu probleme. Alte 725 nu au documente. Comparativ, iată situația privind numărul de case fără lumină din alte localități urbane: 50 de imobile în Vaslui (aproximativ 72.3 mii locuitori), 108 în Bârlad (puțin peste 71 de mii) , 42 în Negrești (aproximativ 10.3 mii), și 20 în Murgeni (aproximativ 7.8 mii). Cifrele acestea sunt suficiente pentru a ilustra situația. Deși nu au lumină acasă, hușenii se vor bucura din plin însă de felinarele din noul parc făcut de Primărie. De asemenea, și sistemul de supraveghere video din Huși ar putea fi util, mai ales dacă ar fi pe baterii, cel puțin în zonele cu locuințe nebranșate la E.ON. Așa, cele 589 de familii nu se vor mai teme de hoții de găini, care acționează pe timpul nopții.

În timp ce oamenii călătoresc în spațiul cosmic, peste o mie de oameni din municipiul Huși își petrec serile la lumânări și candele. Autoritățile locale nu pot face nimic practic, deoarece nu dispun de fondurile necesare pentru a investi 10% din suma necesară introducerii unui număr de 589 de familii hușene în era digitală. Primăria Huși a avut însă fonduri pentru a contribui financiar la realizarea unor proiecte aferente Programului Operațional Regio, ce vizează obiective care nu sunt imediat necesare: crearea unui parc nou în municipiul Huși, a unui centru consultativ pentru cetățenii municipiului și creșterea nivelului de securitate socială…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: