Home » Social » Vasluiul sub lupă – Pentru închinare ori întru veșnica lui pomenire?

Vasluiul sub lupă – Pentru închinare ori întru veșnica lui pomenire?

În era babelor (scuze spiritelor mereu tinere) care, cu smerenie și evlavie, pupă totul, de la poala popii până la microfoane (în sensul cel mai propriu cu putință), membrii unui partid politic le-au oferit enoriașelor social-democrate din localitatea Chițoc, spre rugă și închinăciune, altfel de… icoane.

Nu putem fi siguri că asta a fost intenția lipitorilor, dar poate fi o variantă. Astfel, c-o ieși sau nu președinte, candidatul de la dreapta crucii (cum te uiți, că altfel e în stânga) tot se va alege cu pupături la fel ca moaștele vreunui făcător de minuni. Există totuși, varianta în care alții, neinițiați în ale politicii, la vederea crucii și a pozei să aprindă o lumânare și, ca orice bun creștin, să-i “ureze” candidatului un sincer “Dumnezeu să-l ierte!” (Alex SAVA)

În era babelor (scuze spiritelor mereu tinere) care, cu smerenie și evlavie, pupă totul, de la poala popii până la microfoane (în sensul cel mai propriu cu putință), membrii unui partid politic le-au oferit enoriașelor social-democrate din localitatea Chițoc, spre rugă și închinăciune, altfel de... icoane. Nu putem fi siguri că asta a fost intenția lipitorilor, dar poate fi o variantă. Astfel, c-o ieși sau nu președinte, candidatul de la dreapta crucii (cum te uiți, că altfel e în stânga) tot se va alege cu pupături la fel ca moaștele vreunui făcător de minuni. Există totuși, varianta în care alții,…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile

One comment

  1. DACA VA AJUNGE PONTA PRESEDINTE, 65-70% DIN POPULATIE VA TREBUI SA AIBA O CRUCE,NE VA INGROPA DE VII ACEST NENOROCIT…NE VA VINDE RUSILOR BUCATA-CU-BUCATA,NU-I VA PASA DE NIMIC,E PENTRU INTERESUL LUI,NU-L INTERESEAZA DE TARA,DE ROMANI,PENTRU EL ROMANIA VA FI UN SCHIMB CU RUSIA,VREA SA NE SCOATA DIN ZONA EURO SI NATO SI SA NE „INTEGREZE” IN ZONA DE INFLUIENTA RUSA !!! DRAGI CETATENI,NU-L VOTATI PE ACEST NEMERNIC CARE A FACUT FILME PORNO CU MINORE,UN NENOROCIT !!! WOOOOOOOOO……….