Home » Justitie » Bărbat din Pungești urmărit național, prins de polițiști

Bărbat din Pungești urmărit național, prins de polițiști

Un bărbat din comuna Pungești, urmărit național întrucât se sustrăgea executării pedepsei cu închisoarea, a fost identificat de către polițiști. Acesta a fost condus la penitenciar, unde își va executa pedeapsa.

În această dimineață, polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale și Postului de Poliție Pungești l-au identificat și reținut pe Ionuț B., de 27 ani, din satul Toporăști, comuna Pungești, dat în urmărire națională întrucât se sustrăgea executării pedepsei cu închisoarea. Pe numele bărbatului, Judecătoria Vaslui a emis în luna octombrie un mandat de executare a pedepsei de 1 an și 5 luni închisoare.

Ionuț B. a fost prins conducând în luna septembrie a anului 2013 un autovehicul, fără să posede carnet de conducere. Anterior săvârșirii acestei fapte, bărbatul fusese condamnat la pedeapsa de 5 luni închisoare cu suspendare, acesta având de executat în final pedeapsa de 1 an și 5 luni închisoare.

Polițiștii l-au condus la Penitenciarul Vaslui în vederea executării pedepsei dispuse de instanță.

De la începutul acestui an, polițiștii de investigații criminale au organizat 31 de acțiuni în vederea identificării persoanelor urmărite în temeiul legii. În cadrul acestor acțiuni, au fost depistate 146 persoane urmărite național, din care 83 aveau de executat pedepse cu închisoarea, iar 63 fuseseră declarate ca fiind dispărute. (Roxana NĂSTASĂ)

Un bărbat din comuna Pungești, urmărit național întrucât se sustrăgea executării pedepsei cu închisoarea, a fost identificat de către polițiști. Acesta a fost condus la penitenciar, unde își va executa pedeapsa. În această dimineață, polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale și Postului de Poliție Pungești l-au identificat și reținut pe Ionuț B., de 27 ani, din satul Toporăști, comuna Pungești, dat în urmărire națională întrucât se sustrăgea executării pedepsei cu închisoarea. Pe numele bărbatului, Judecătoria Vaslui a emis în luna octombrie un mandat de executare a pedepsei de 1 an și 5 luni închisoare. Ionuț B. a fost prins…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: