Home » Social » Nemții caută bucătari, ospătari și cameriste

Nemții caută bucătari, ospătari și cameriste

EURES România dispune de 77 de posturi pentru lucrătorii calificați în domeniul hotelier – gastronomic, care doresc să desfășoare o activitate sezonieră în Germania, pentru care se va organiza selecție la Brașov în luna februarie 2015.

Compania germană Europa Park, McDonald’s și Centrala de Mediere a Străinilor și Specialiștilor ZAV Bonn oferă locuri de muncă ca bucătar (20 de posturi), ospătar (25 de posturi), personal în industria gastronomiei de sistem (20 posturi), ajutor de bucătar (6 posturi) și cameristă/roomboy (șase posturi).

Pentru ocuparea posturilor de bucătar, ospătar și personal în industria gastronomiei de sistem, sunt solicitate persoane care au calificare profesională încheiată, experiență în domeniu și cunoștințe bune/foarte bune de limba germană (nivel B1/B2), precum și cunoștinte bune de limba engleză (nivel B1).

Pentru posturile de ajutor bucătar și cameristă/roomboy, angajatorii germani solicită persoane care au cunoștințe de limba germană, nivel A2 – B1, precum și experiență in domeniu.

Angajarea se face pe o perioadă de nouă luni, cu posibilitate de prelungire, începând cu luna martie 2015. Salariul oferit este de 1500 – 2200 euro brut pe lună pentru lucrătorii calificați (bucătar, ospătar) și de 1300 – 1600 euro brut/ pe lună pentru personalul necalificat (ajutor bucătar, cameristă/roomboy, personal în industria gastronomiei de sistem).

Programul de lucru este cu normă întreagă, iar cazarea poate fi asigurată de către angajator sau acesta poate oferi sprijin în vederea găsirii unei locuințe.

Persoanele cu domiciliul în județul Vaslui, care corespund cerințelor posturilor oferite, trebuie să se adreseze Consilierului EURES din cadrul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Vaslui, strada Spiru Haret, nr. 5, telefon 0372.76.44.88, pentru a fi înregistrate în baza de date pentru munca în străinătate și pentru a primi invitație de participare la selecție. Înscrierea în baza de date se realizează pe baza cererii tip care se completează la AJOFM, copie după act de identitate sau pașaport (valabilitate minim șase luni), CV model Europass (cu fotografie) în limba germană (Lebenslauf), cazier judiciar în original din care să reiasă că persoana nu are antecedente penale (termen de valabilitate șase luni) și adeverință de la medicul de familie care să ateste că persoana în cauză este aptă pentru muncă. (R.N.)

EURES România dispune de 77 de posturi pentru lucrătorii calificați în domeniul hotelier – gastronomic, care doresc să desfășoare o activitate sezonieră în Germania, pentru care se va organiza selecție la Brașov în luna februarie 2015. Compania germană Europa Park, McDonald’s și Centrala de Mediere a Străinilor și Specialiștilor ZAV Bonn oferă locuri de muncă ca bucătar (20 de posturi), ospătar (25 de posturi), personal în industria gastronomiei de sistem (20 posturi), ajutor de bucătar (6 posturi) și cameristă/roomboy (șase posturi). Pentru ocuparea posturilor de bucătar, ospătar și personal în industria gastronomiei de sistem, sunt solicitate persoane care au calificare…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: