Google+
Home » Administratie » Salariați de la buget 32%, agricultori 4,82% – De câți bugetari e nevoie pentru o ștampilă?

Salariați de la buget 32%, agricultori 4,82% – De câți bugetari e nevoie pentru o ștampilă?

În județul Vaslui, există un lucrător în administrație la fiecare 16 salariați în privat. Deși în ultimii ani numărul de bugetari raportat la totalul de persoanelor cu un loc de muncă a rămas oarecum stabil, discrepanțele ar trebui să dea de gândit. Din totalul salariaților, peste 30% sunt remunerați de la bugetul de stat, în timp ce procentul lucrătorilor în industrie abia trece de 20. În ceea ce-i privește pe cei care realizează venituri salariale din domeniul agricol, suntem de toată rușinea dacă ținem cont de potențialul județului: abia 4%!

Bogdan RUSU

În ciuda numărului foarte mare de bugetari care trăiesc de pe urma taxelor achitate lunar de reprezentanții mulțimii, în județul Vaslui nu se mișcă nimic în ideea de a oferi un trai normal persoanelor care votează, de mai bine de 20 de ani. De când românii au spus „stop” comunismului, și după câțiva ani de la data la care am devenit europeni, peste 90% din populația județului trăiește fără serviciile elementare de care beneficază oricare din cetățenii din vestul UE. Asta în condițiile în care, în ultimii șase ani, în județul Vaslui, la fiecare 100 de oameni cu un loc de muncă stabil, au existat și încă există cel puțin șase salariați în administrație.

Ce-au făcut aceștia în activitatea lor, nimeni nu știe.

În anul 2013, populația ocupată la nivelul județului a fost de 139.100 de persoane. Spre rușinea factorilor de răspundere, 49% din acest total a trăit din agricultură. O agricultură care nu există decât în proiecte de viitor.

Mii de bugetari într-un județ cu prea puțini contribuabili

Raportat la populația ocupată (cu un venit), în medie de139.000 de vasluieni, de aproape 25 de ani, cei care lucrează în adminstrație dețin un procent colosal. În anul 2008, cel de început din analiza noastră, din 60.815 persoane menționate în cărți de muncă, 19.075 lucrau în adminstrație, învățământ și sănătate. După cum se știe, rezultatul muncii acestora (în mare parte) a fost dezastruos pe fiecare categorie de salariați. Cu toate acestea, vasluienii au plătit la stat asigurări, taxe și impozite.

În 2009, 36,01% lucrau la buget (7,06 în administrația publică); în 2010, 37,8% lucrau la buget (7,06% în administrație, restul educație și cultură). În anul 2011, 35,49% din mulțimea salariaților din județ lucrau în sectoarele plătite de la bugetul de stat (6.61% în adminsitrație); în anul 2012, un procent de 32,16% lucrau pe bani de la buget (6,02% în administrație), iar în 2013 procentul de bugetari a fost de 32,3% (6,02% în administrație). Nu am adăugat aici și personalul din serviciile publice de alimentare cu apă, de salubrizare și preoții, care sunt remunerați parțial de la bugetul local sau de la bugetul de stat – adică din banii contribuabililor.

Agricultura și industria, depășite de sectorul bugetar

În 2008, 4,01% din totalul salariaților lucrau în agricultură și 32% în industrie. În 2009, procentele raportate la numărul total de salariați cu carte de muncă au fost: 4,59% agricultură, 27,74% industrie. Anul 2010 a venit cu alte procente la nivel de ramură productivă a economiei: 4,65% agricultură, 26,97% industrie. În 2011, în agricultură au lucrat (cu carte de muncă) 4,51% din totalul contribuabililor la asigurările de stat și alți 28,44% au prestat servicii în industrie. În 2012, 4,88% au lucrat cu acte în agricultură și 28,4% în industrie. Ultimul an, 2013 a venit cu alte procente: 4,82 în agricultură și 27.52% industrie.

Menționăm că în calcul nu au fost incluși șomerii, indemnizați sau nu, extrem de mulți la număr, pentru care nu au fost găsite soluții. Cel puțin de către lucrătorii în administrație. Investitori noi nu au venit în județ, locurile de muncă pentru marea masă a vasluienilor au scăzut, însă posturile lucrătorilor publici au rămas cam la fel. Menținonăm că annual, numărul de șomeri (indemnizați și neindemnizați) din județ a fost aproape de cel al lucrătorilor din administrație. De exemplu, în anul 2012, au fost 16.114 șomeri și 16.826 de bugetari (administrație, învățământ și sănătate), iar în 2013 au fost 16.730 de șomeri și 16.624 de bugetari.

Pentru aceste situații există birocrația. Pentru un singur act, oamenii au nevoie de „X” ștampile și de „Y” bugetari.

Comments

comments

În județul Vaslui, există un lucrător în administrație la fiecare 16 salariați în privat. Deși în ultimii ani numărul de bugetari raportat la totalul de persoanelor cu un loc de muncă a rămas oarecum stabil, discrepanțele ar trebui să dea de gândit. Din totalul salariaților, peste 30% sunt remunerați de la bugetul de stat, în timp ce procentul lucrătorilor în industrie abia trece de 20. În ceea ce-i privește pe cei care realizează venituri salariale din domeniul agricol, suntem de toată rușinea dacă ținem cont de potențialul județului: abia 4%! Bogdan RUSU În ciuda numărului foarte mare de bugetari care…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: