Home » Administratie » Zeci de comercianți amendați de OPC

Zeci de comercianți amendați de OPC

În 11 zile (3- 14 noiembrie), comisarii responsabili cu protecția consumatorilor au efectuat 86 de acțiuni de control (76 de acțiuni tematice ordonate ierarhic și 10 acțiuni pentru cercetarea reclamațiilor. Efectele nu au întârziat să apară: s-au opririt temporar de la vânzare produse de 8.286 lei, s-au retras definitiv de pe rafturi produse de 274 lei și s-au dat 33 de amenzi contravenționale în valoare totală de 43.050 lei, dar și 29 de avertismente.

În ceea ce privește reclamațiile făcute de vasluieni, din cele 12 sesizări primite în perioada de referință, s-a dovedit că șase au fost întemeiate, una a fost neîntemeiată, două reclamații au fost redirecționate altor organe competente pentru cercetare, iar trei reclamații nu au putut fi soluționate din cauza lipsei elementelor necesare desfășurării unei anchete. (Bogdan RUSU)

În 11 zile (3- 14 noiembrie), comisarii responsabili cu protecția consumatorilor au efectuat 86 de acțiuni de control (76 de acțiuni tematice ordonate ierarhic și 10 acțiuni pentru cercetarea reclamațiilor. Efectele nu au întârziat să apară: s-au opririt temporar de la vânzare produse de 8.286 lei, s-au retras definitiv de pe rafturi produse de 274 lei și s-au dat 33 de amenzi contravenționale în valoare totală de 43.050 lei, dar și 29 de avertismente. În ceea ce privește reclamațiile făcute de vasluieni, din cele 12 sesizări primite în perioada de referință, s-a dovedit că șase au fost întemeiate, una a…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: