Home » Justitie » „Sinucigașul” de la Finanțe a făcut plângere împotriva patronului "păcănelelor"

„Sinucigașul” de la Finanțe a făcut plângere împotriva patronului "păcănelelor"

După ce, alaltăieri, a pus pe jar polițiști, pompieri, jandarmi și ambulanțe, amenințând că se aruncă pe un geam din clădirea Administrației Județene a Finanțelor Publice Vaslui, Ciprian Pascariu, tânărul de 30 de ani din comuna vasluiană Bălteni, a depus plângere împotriva reprezentanților restaurantului unde a jucat la „păcănele”

Ciprian Pascariu, în vârstă de 30 de ani, din comuna Bălteni ce amenința alaltăieri că se aruncă pe un geam din clădirea Finanțelor Vaslui, supărat fiind că a pierdut 150 de lei la „păcănele”a scăpat fără vreo amendă sau mustrare deși a pus în alertă zeci de polițiști, jandarmi, personal de la ambulanțe și pompieri.

Tânărul a jucat la aparatele unui restaurant și a pierdut 150 de lei, fapt ce l-a determinat să considere că acestea sunt „aranjate” în așa fel încât clienții să piardă. Nemulțumirea l-a condus pe tânăr la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorului unde a vrut să depună o plângere, însă a fost direcționat către Finanțe, la Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc. Acolo a fost refuzat de funcționari și în semn de revoltă s-a urcat pe geam și a amenințat că se aruncă. După ce a pus pe jar o „armată” de oameni formată din polițiști, pompieri și toate cele, tânărul a coborât de bună voie de pe pervazul geamului după aproape o oră de spectacol și a fost preluat de polițiști.

Ciprian Pascariu a fost dus la Poliție, unde a avut posibilitatea de a depune o plângere împotriva reprezentanților societății care l-ar fi „țepuit”.

Tânărul n-a fost amendat, ci a depus el o sesizare împotriva reprezentaților societății, privind posibila nefuncționare în condiții normale a aparatelor de jocuri de noroc. La sediul societății s-au deplasat polițiști și reprezentanți ai Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc pentru a face cercetări” a spus Mihaela Ștraub, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui. (Roxana NĂSTASĂ)

După ce, alaltăieri, a pus pe jar polițiști, pompieri, jandarmi și ambulanțe, amenințând că se aruncă pe un geam din clădirea Administrației Județene a Finanțelor Publice Vaslui, Ciprian Pascariu, tânărul de 30 de ani din comuna vasluiană Bălteni, a depus plângere împotriva reprezentanților restaurantului unde a jucat la "păcănele" Ciprian Pascariu, în vârstă de 30 de ani, din comuna Bălteni ce amenința alaltăieri că se aruncă pe un geam din clădirea Finanțelor Vaslui, supărat fiind că a pierdut 150 de lei la „păcănele”a scăpat fără vreo amendă sau mustrare deși a pus în alertă zeci de polițiști, jandarmi, personal de…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: