Home » Justitie » Contrabandă cu țigări ascunse în pneuri

Contrabandă cu țigări ascunse în pneuri

Miercuri, la ora 04.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița, s-a prezentat pentru a intra în țară, conducând un autoturism marca Dacia Logan, înmatriculat în județul Vaslui, cetățeanul român Cristian M., în vârstă de 27 ani.

Ca urmare a valorificării unei informații aflată în lucru, cu privire la faptul că autoturismul este folosit pentru transportul țigaretelor de contrabandă, polițiștii de frontieră au solicitat inspectorilor vamali efectuarea unui control amănunțit asupra mijlocului de transport.

În urma controlului efectuat, au fost descoperite ascunse în trei pneuri din cele patru montate pe mașină, 9.080 de țigarete de diferite mărci, cu timbru de acciză Republica Moldova.

Conform prevederilor legale a fost dispusă măsura reținerii țigaretelor, în valoare totală de 1998 lei, și a autoturismului, în valoare de 9.000 lei, în vederea confiscării.

Având în cedere faptul că bărbatul a mai fost depistat în cursul acestui an încercând să introducă ilegal țigări în România, polițiștii de frontieră i-au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă. (R.N.)

Miercuri, la ora 04.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița, s-a prezentat pentru a intra în țară, conducând un autoturism marca Dacia Logan, înmatriculat în județul Vaslui, cetățeanul român Cristian M., în vârstă de 27 ani. Ca urmare a valorificării unei informații aflată în lucru, cu privire la faptul că autoturismul este folosit pentru transportul țigaretelor de contrabandă, polițiștii de frontieră au solicitat inspectorilor vamali efectuarea unui control amănunțit asupra mijlocului de transport. În urma controlului efectuat, au fost descoperite ascunse în trei pneuri din cele patru montate pe mașină, 9.080 de țigarete de diferite mărci, cu timbru de…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: