Home » Justitie » Grup infracțional specializat în fraude online, la un pas de închisoare

Grup infracțional specializat în fraude online, la un pas de închisoare

Patru bârlădeni au reușit să dea țepe magazinelor online de electronice folosind date ale cardurilor ce aparțineau unor cetățeini din Austria, Germania sau Danemarca. Ei au făcut cumpărături în valoare de 10.579 de euro și 35.720 de lei. Bunurile cumpărate erau vândute de membrii grupului la diverși clienți amatori de chilipiruri, iar banii astfel obținuți erau, în mare parte, jucați la păcănele.

Alexandru CROITORU

Serviciul de Combatere a Crimei Organizate, Serviciul Teritorial Iași a reușit să oprească și să aducă în fața magistraților un grup infracțional ce cumpăra diverse produse elctronice și electrocasnice din magazine online folosind datele de identificare a unor carduri ce aparțineau unor cetățeni din Germani, Austria sau Danemarca.

Capul grupării era Andrei Zaharia, trimis în judecată pentru inițierea sau constuirea unui grup infracțional și infracțiuni săvârșite prin emiterea sau utilizarea de instrumente de plată electronice folosind datele de identificare ale altor persoane. Alături ce el au ajuns în fața judecătorilor și Traian George Adetu, Andrei Vlad-Peiu și Valentin Borș. Acesta din urmă avea un rol esențial în cadrul grupului, fiind angajatul unei firme de curierat pe care membrii o foloseau pentru primirea și ridicarea coletelor cu produsele comandate.

Andrei Peiu și Andrei Zaharia au reușit să obțină datele confidențiale ale unor conturi bancare ce aparțineau unor cetățeni străini. Alți doi membri ai grupului, conduși de Vlad Peiu, aveau rolul de a găsi clienți pentru cumpărăturile făcute și de a ridica coletele ce erau livrate, de multe ori, pe nume sau adrese fictive. Pentru a-și pierde urma, membrii grupului foloseau cartele de telefon pe care le schimbau foarte des. Ba mai mult, tinerii bârlădeni racolau persoane cu venituri foarte mici cărora le ofereau sume modice pentru a le ridica lor marfa comandată. Primul lucru achiziționat de aceștia a fost un laptop, în valoare de 1.652, 20 lei.

Hoții comandau doar obiecte scumpe

Următoarea lor comandă a fost un televizor LED 3D și o instalație de aer condiționat, a căror valoare s-a ridicat la 6.662, 87 de lei. Au urmat apoi rezervări de bilete de avion pe curse spre Spania și Anglia, un cuptor electric cu plită încorporată în valoare de 5.385 de lei, alte patru produse similare în valoare totală de 17.580 de lei. Au urmat apoi două telefoane mobile de ultimă generație, în valoare de 5.378 de lei. Pentru telefoane, s-au folosit datele unui card ce aparținea unui cetățean german. Apoi un televizor LED 3D, cu diagonala de 102 cm, plus două perechi de ochelari pentru acesta, o bicicletă Bulls-Mojo a cărei valoare era de 2.300 de euro, vândută unui client cu 3.700 de lei. Achizițiile grupului infracțional nu s-au oprit aici: au mai urmat alte două biciclete vândute apoi cu 700, respectiv 800 de euro, un aparat de sudură, un ciocan rotopercutor și o drujbă de mare putere, vândută apoi cu 1.500 de lei. Clientul pentru drujbă a fost racolat de membrii grupului de pe un site unde acesta postase un anunț în care îșI arăta intenția de a achiziționa un astfel de bun.

Andrei Zaharia și George Traian Adetu, recidiviști

Deși erau cercetați pentru fapte similare într-o altă cauză penală, Andrei Zaharia și Traian Adetu nu s-au sfiit să-și continue activitatea infracțională, chiar dacă erau sub imperiul interdicțiilor impuse de Tribunalul Iași prin eliberarea provizorie sub control judiciar. Zaharia mai avea deja o condamnare de doi ani de închisoare tot pentru aceleași fapte, săvârșite alături de amicul lui. În încercarea de a-și acoperi urmele, infractorii au folosit nume și adrese de livrare fictive, dar și un număr mare de cartele de telefonie mobilă folosite pentru plasarea comenzilor online și pentru a comunica între ei. După fiecare tranzacție încununată de succes, membrii grupului infracțional își aruncau cartelele vechi și își cumpărau altele noi. Totodată, aceștia au folosit programe sofware speciale care ascundeau IP-urile reale ale calculatoarelor de unde se făceau comenzile și care genearu alte IP-uri din străinătate, în speranța că nu vor putea fi identificați și nici nu vor lăsa urme electronice ale locului de unde au fost făcute comenzile.

Valentin Borș, un membru cheie al grupului

Borș era angajatul unei firme de curierat și asigura livrarea coletelor cu bunuri. Un alt membru important al grupului s-a dovedit a fi și Vlad Andrei Peiu. Acesta a asigura preluarea unor colete dar și comercializarea mai multor bunuri provenite din tranzacțiile frauduloase. Astfel, ajunși în fața instanțelor de judecată, membrii grupului infracțional riscă ani grei de închisoare, plata unor daune către persoane fizice sau juridice care s-au constituit părți civile în proces dar și 10.000 de lei, sumă ce reprezintă cheltuieli judiciare.

Patru bârlădeni au reușit să dea țepe magazinelor online de electronice folosind date ale cardurilor ce aparțineau unor cetățeini din Austria, Germania sau Danemarca. Ei au făcut cumpărături în valoare de 10.579 de euro și 35.720 de lei. Bunurile cumpărate erau vândute de membrii grupului la diverși clienți amatori de chilipiruri, iar banii astfel obținuți erau, în mare parte, jucați la păcănele. Alexandru CROITORU Serviciul de Combatere a Crimei Organizate, Serviciul Teritorial Iași a reușit să oprească și să aducă în fața magistraților un grup infracțional ce cumpăra diverse produse elctronice și electrocasnice din magazine online folosind datele de identificare…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: