Home » Administratie » Program divers la Vaslui de Ziua Națională a României

Program divers la Vaslui de Ziua Națională a României

La Vaslui, ziua de 1 Decembrie va debuta cu un concurs de șah, ce va avea loc la ora 10, la Clubul Prietenia, urmat de parada militară, slujba religioasă și depunerea de coroane la ora 11, în Centrul Civic. La ora 13, Sala Artă a Muzeului Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui va fi gazda unei expoziții de fotografie – „Timpii orașului” și, la jumătate de oră distanță, în Centrul Civic va avea loc Festivitatea de Premiere a concursului de șah.

De la ora 15, Primăria va oferi vasluienilor un program muzical, în Piața Civică, Fanfara de la Valea Mare și Fanfara Rotaria întreținând atmosfera, urmând ca de la ora 16 la Casa de Cultură să fie un spectacol dedicat Zilei Naționale, în cadrul căruia, de pe scenă, vor încânta publicul, Orchestra Busuioc Moldovenesc-Chișinău, Grupul Folcloric Etnos și Cristian Pomohaci.

Evenimentele dedicate Zilei Naționale a României vor continua și pe 2 decembrie, când la ora 14 la Primăria Vaslui va fi o conferință dedicată Zilei Naționale a României ”Unirea de la 1918 – concept, interpretare, viziune”. Invitații acestei acțiuni sunt specialiști din cadrul corpului profesoral al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, anume, prof. univ. dr. Anton Adămuț, cu tema „Parabola fiului risipitor, o reprezentare filosofică a actului unionist”, prof.univ. dr. Ștefan Cojocaru cu tema „Paradigmele spiritului românesc, de la sărăcie la prosperitate” și prof. univ. dr. Constantin Dram cu tema „Sadoveanu și unirea prin literatură”. (Roxana NĂSTASĂ)

La Vaslui, ziua de 1 Decembrie va debuta cu un concurs de șah, ce va avea loc la ora 10, la Clubul Prietenia, urmat de parada militară, slujba religioasă și depunerea de coroane la ora 11, în Centrul Civic. La ora 13, Sala Artă a Muzeului Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui va fi gazda unei expoziții de fotografie - „Timpii orașului” și, la jumătate de oră distanță, în Centrul Civic va avea loc Festivitatea de Premiere a concursului de șah. De la ora 15, Primăria va oferi vasluienilor un program muzical, în Piața Civică, Fanfara de la Valea Mare și…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: