Sărbătoarea Sfântului Andrei, credințe și obiceiuri

Data de 30 noiembrie este cunoscută la români drept ziua Sfântului Andrei, o zi încărcată de simbolistică, superstiții și datini. Sfântul Andrei este considerat ocrotitorul românilor deoarece el este cel care a creștinat poporul român.

Roxana CUCU

Pe data de 30 noiembrie creștinii ortodocși și catolici din județul Vaslui dar și din țară îl sărbătoresc pe Sfântul Andrei. Se spune că Sfântul Andrei este ocrotitorul spiritual al românilor deoarece, el este apostolul care a poposit pe teritoriul țării noastre și a creștinat poporul român. Sfântul Andrei a fost mai întâi ucenic al Sfantului Ioan Botezătorul, apoi l-a urmat pe Iisus devenind „cel dintâi chemat” (primul apostol). El a predicat în ținutul Dobrogei, trăind pe teritoriul județului Constanța de azi. În timpul domniei Împaratului Nero, a fost răstignit cu capul în jos pe o cruce în formă de X, care de atunci este numită „Crucea Sfantului Andrei”.

Pe 30 noiembrie peste 600 de mii de români își vor sărbători onomastica, fiind unul dintre cele mai frecvent întâlnite nume.

Noaptea Sfântului Andrei în credința populară

Pe lângă această semnificație, în conștiința românească dăinuie o serie de superstiții, obiceiuri, unele explicabile, altele nu. Tradițiile, obiceiurile, superstițiile, credințele și ritualurile de Sfântul Andrei, specifice poporului nostru, sunt pline de mister și fantezie, însă dispar odată cu cei bătrâni, tinerii nefiind interesați de aceste lucruri.

Conform credințelor populare din județul Vaslui, în noaptea de Sfantul Andrei (29 spre 30 noiembrie) lupii umblă să mănânce vitele celor care nu țin sărbătorile, ies strigoii și iau mana vitelor iar duhurile rele se abat asupra gospodăriilor.

„În satul unde am copilărit eu (n.r. comuna Banca), oamenii aveau dezlgare să facă nunți și botezuri până la Sf. Andrei, după aceea nu se mai putea. În noaptea de dinaintea zilei de Sf. Andrei, se respecta cu strictețe obiceiul de a agăța o cunună de usturoi la colțul casei, spunându-se din bătrâni că acolo stă răul și pândește, de a unge cu usturoi ușile și ferestrele, de nouă ori, rostidu-se și un descântec: «Așa cum nimeni nu se apropie de mirosul de usturoi, de scârbă, așa răul să stea departe de familia mea și de gospodăria mea». Pe lângă aceste aspecte împământenite, se mai spunea că dacă te prinde întunericul în afara casei, rămâneai întunecat tot anul. în ziua de Sfântul Andrei nu se dădea gunoiul afară din casă, considerându-se că dacă se face acest lucru, înseamnă că i se dă gunoiul sfântului”, ne-a relatat prof. Lăcrămioara Ivan.

Noaptea Sfântului Andrei este un moment mai frumos și mai interesant decât multe alte sărbători importate.

Încărcată de magie si credință, de sacru și profan, desprinsă parcă din poveștile de groază relatate la gura sobei, sărbatoarea sfântului Andrei îmbină deopotrivă repere păgâne și creștine. Este o noapte în care o pleiadă de personaje malefice, strigoi, vârcolaci, morți vii și spirite rătăcite au dreptul de a umbla nestingherițe prin lume.

În credința populară, întâlnim atât strigoi vii, cât și strigoi morți. Se spune că strigoii vii sunt persoanele care se nasc cu căiță sau coadă (o vertebră în plus). În noaptea Sfântului Andrei, se crede că acestora le iese sufletul și merge să se lupte cu ceilalți strigoi. Se spune că a doua zi, aceștia se cunosc după zgârieturile de pe față. Strigoii morți sunt spiritele celor decedați care nu ajung în lumea de dincolo și rătăcesc pe drum, fie din cauza faptului că au fost strigoi în viață, fie că li s-a greșit sau nu s-au repectat obiceiurile de înmormântare.

Tudor Pamfile, autorul volumului „Sărbătorile la români” susține că atunci „Când strigoii morți nu au cu cine să se războiască, se duc pe la casele oamenilor unde încearcă să sugă sângele celor ce au nenorocul să le cadă în mâini”.

Acesta este motivul pentru care oamenii, în noaptea Sfântului Andrei, încercau să se apere de strigoi prin ungerea ușilor, ferestrelor casei și ale grajdului cu usturoi. Femeile întorceau în această noapte oalele și cănile cu gura în jos, ca strigoii să nu sălașluiască în ele.

În noaptea de Sfântul Andrei, în viața satului era prezentă o adunare a sătenilor numită „păzitul usturoiului”.

„La noi în sat se adunau sătenii la casa celui mai gospodar om din sat. Printre cei prezenți se aflau și tineri necăsătoriți cărora li se spuneau pilde din care aveau de învățat diferite lucruri pe care urmau să le întâlnească în viață. În cadrul acelei reuniuni se țineau pe masă un pahar cu vin, unul cu apă, se spunea că este pentru îngeri și usturoi care se împărțea dimineață tuturor celor prezenți. Atunci se mâncau plăcinte de post, gogoși, dovleac copt și se beia vin”, ne-a mai spus prof. Lăcrămioara Ivan.

Spiritul autentic românesc, cu fricile și temerile sale de moarte și de viață, cu dorința neobosită de aflare a iubirii, cu rugăciuni pioase care se inalță lânga un descântec arhaic, cu dorinta naivă de a se proteja împotriva strigoilor care nu-și găsesc liniștea nici în lumea aceasta, nici în lumea de dincolo, acest spirit românesc este surprins parcă în toată complexitatea sa în semnificația zilei de 30 noiembrie, ziua Sfantului Andrei.