Google+
Home » World » Germania vrea relansarea dialogului între NATO și Rusia

Germania vrea relansarea dialogului între NATO și Rusia

Berlinul a îndemnat marți la relansarea dialogului direct între NATO și Rusia, acuzată de Occident că susține militar separatiștii din estul Ucrainei, ceea ce Moscova dezminte.

Germania a transmis, în cadrul unei reuniuni la Bruxelles a miniștrilor de Externe din cadrul NATO, un document neoficial în care îndeamnă la o reuniune rapidă a Consiliului NATO-Rusia, a anunțat o sursă diplomatică.

Acest consiliu, creat după încheierea Războiului Rece, s-a reunit de două ori la nivel de ambasadori de la începutul crizei din Ucraina, în martie, însă nu a mai fost convocat din iunie.

„Prin suspendarea completă a Consiliului NATO-Rusia, am redus relațiile (cu Moscova) pe toate fronturile”, și-a exprimat regretul șeful diplomației germane, Franz Walter Steinmeier.

„În prezent, avem practic foarte puține căi de a discuta despre evenimente care survin pe neașteptate, cum ar fi, de exemplu, manevrele militare internaționale, survolurile (avioanelor) sau prezența de nave de război ruse în regiunile îndepărtate ale lumii, și nu avem posibilitatea de a aprecia care este motivația și dacă există motive de îngrijorare”, a adăugat el.

Ministrul german de Externe a afirmat că nivelul comunicării cu Moscova este „inferior” celui din perioada Războiului Rece, considerând necesară relansarea contactelor, cu scopul a se evita situații „ieșite complet de sub control”.

Steinmeier a subliniat că, fără a merge până la convocarea unui Consiliu NATO-Rusia, pot fi reluate reuniunile „la nivel de ambasadori” sau de „experți militari”.

Germania afirmă că a primit sprijinul în special al Italiei și Olandei. Unii aliați, în special Polonia și țările baltice, consideră că a convoca un Consiliu NATO-Rusia în acest stadiu ar fi „un semnal de slăbiciune” față de Moscova, potrivit unui diplomat.

Sursa: mediafax.ro

Berlinul a îndemnat marți la relansarea dialogului direct între NATO și Rusia, acuzată de Occident că susține militar separatiștii din estul Ucrainei, ceea ce Moscova dezminte. Germania a transmis, în cadrul unei reuniuni la Bruxelles a miniștrilor de Externe din cadrul NATO, un document neoficial în care îndeamnă la o reuniune rapidă a Consiliului NATO-Rusia, a anunțat o sursă diplomatică. Acest consiliu, creat după încheierea Războiului Rece, s-a reunit de două ori la nivel de ambasadori de la începutul crizei din Ucraina, în martie, însă nu a mai fost convocat din iunie. "Prin suspendarea completă a Consiliului NATO-Rusia, am redus…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: