Google+
Home » Social » Spectacol dedicat persoanelor cu dizabilități la teatrul bârlâdean

Spectacol dedicat persoanelor cu dizabilități la teatrul bârlâdean

Un spectacol intitulat „Diferiți, dar la fel” dedicat persoanelor cu dizabilități a fost prezentat, ieri, pe scena Teatrului „Victor Ion Popa” Bârlad.

Acest eveniment a fost organizat cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor cu Dizabilități și a avut ca scop celebrarea abilităților speciale pe care le dețin beneficiarii serviciilor sociale. Un alt motiv a fost acela de a crea diversitate în mediul lor cotidian și de a-i sprijini în identificarea și/sau valorificarea potențialului creativ și artistic.

Pe scena teatrului au urcat copii de la Clubul „Micul Talent” Bârlad, dar și actori ai teatrului, care au jucat piesa „Prințesa, pescarul și balaurul”.

Inițiativa acestui eveniment a avut-o Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Vaslui, reprezentată la nivel local de Centrul de Zi pentru Copilul cu Sindrom Down „Miracol” Bârlad și de Centrul de Servicii de Recuperare Neuromotorie de tip Ambulatoriu (CSRNA) Bârlad.

„Am reușit să facem un spectacol alături de partenerii noștri, astfel încât să le oferim copiilor și adulților cu dizabilități un eveniment dedicat exclusiv lor”, ne-a declarat Bogdan Stan, asistent social în cadrul CSRNA Bârlad.

La acest eveniment au luat parte atât persoane cu dizabilități motorii și fizice, dar și asistenți sociali din județ. (A.A.)

Un spectacol intitulat „Diferiți, dar la fel” dedicat persoanelor cu dizabilități a fost prezentat, ieri, pe scena Teatrului „Victor Ion Popa” Bârlad. Acest eveniment a fost organizat cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor cu Dizabilități și a avut ca scop celebrarea abilităților speciale pe care le dețin beneficiarii serviciilor sociale. Un alt motiv a fost acela de a crea diversitate în mediul lor cotidian și de a-i sprijini în identificarea și/sau valorificarea potențialului creativ și artistic. Pe scena teatrului au urcat copii de la Clubul „Micul Talent” Bârlad, dar și actori ai teatrului, care au jucat piesa „Prințesa, pescarul și…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: