Google+
Home » Social » Zilele Bibliotecii Județene, marcate prin concursuri și activități

Zilele Bibliotecii Județene, marcate prin concursuri și activități

Biblioteca Județeană „Nicolae Milescu Spătarul” Vaslui este sărbătorită timp de trei zile prin diverse activități și concursuri. Ieri, s-a dat startul evenimentelor frumoase organizate cu ocazia Zilelor Bibliotecii cu un colocviu pe tema „Constantin Brâncoveanu – Domn al Țării Românești”. La acesta au luat parte elevi de la Liceul „Mihail Kogălniceanu” Vaslui coordonați de prof. Laura – Eliza Galeru și elevi de la Grupul Școlar „Ion Mincu” Vaslui, coordonați de prof. Mădălina Dascălu. Cel care a prezentat a fost muzeograful Laurențiu Chiriac, iar din partea elevilor a fost în față câte un reprezentat al fiecărui liceu, prezentând materialele la care au lucrat, și anume „Mănăstiri și biserici ctitorite de Constantin Brâncoveanu”.

„Am ales să începem manifestările dedicate Zilelor Bibliotecii cu acest colocviu despre Contantin Brâncoveanu, pentru că anul 2014 a fost declarat anul Constantin Brâncoveanu, comemorându-se 300 de ani de la martirul brâncovenilor. În acest fel, am dorit să cinstim memoria unui domnitor important” a spus Luminița Șerban, șef serviciu la Biblioteca Județeană.

Activitățile din cadrul Zilelor Bibliotecii vor continua și astăzi cu un concurs de literatură „Bătălia cărților”, secțiunea pentru adolescenți (14-18 ani) ce va avea loc la ora 13, urmând ca la ora 17 în sala de activități, Cercul de Creație Literară de la Palatul Copiilor Vaslui, coordonat de profesorul Adrian Gheorghe să ofere un spectacol de teatru „O seară de poveste la bibliotecă”.

Mâine, în ultima zi de sărbătoare a bibliotecii, la ora 11, în sala de activități va avea loc concursul de literatură „Bătălia cărților”, secțiunea pentru copii (11-13 ani), urmând ca de la ora 14, în aceeași sală să aibă loc activitatea „Voluntariatul – o treaptă în carieră”, pe 5 decembrie fiind și Ziua Internațională a Voluntariatului. (Roxana NĂSTASĂ)

Comments

comments

Biblioteca Județeană „Nicolae Milescu Spătarul” Vaslui este sărbătorită timp de trei zile prin diverse activități și concursuri. Ieri, s-a dat startul evenimentelor frumoase organizate cu ocazia Zilelor Bibliotecii cu un colocviu pe tema „Constantin Brâncoveanu - Domn al Țării Românești”. La acesta au luat parte elevi de la Liceul „Mihail Kogălniceanu” Vaslui coordonați de prof. Laura - Eliza Galeru și elevi de la Grupul Școlar „Ion Mincu” Vaslui, coordonați de prof. Mădălina Dascălu. Cel care a prezentat a fost muzeograful Laurențiu Chiriac, iar din partea elevilor a fost în față câte un reprezentat al fiecărui liceu, prezentând materialele la care…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: