Home / Invatamant / Palatul Copiilor și-a câștigat dreptul de a exista

Palatul Copiilor și-a câștigat dreptul de a exista

După aproape doi ani de acțiuni în instanță, conducerea Palatului Copiilor Vaslui a câștigat procesul ce vizează, printre altele, rezilierea contractului de reabilitare a imobilului în care își desfășoară activitatea. SC Impex Romcartel SA Iași, constructorul care a lucrat la reabilitarea sediului Palatului Copiilor, nu a respectat prevederile contractuale, fapt pentru care judecătorii au decis anularea contractului. Firma care ar fi trebuit să reabiliteze fosta casă Mavrocordat mai mult a distrus decât a reparat, aruncând la coș istoria prebelică a Vasluiului.

Bogdan RUSU

Uitată de autoritățile județene cu atribuții în domeniul protecției monumentelor istorice, clădirea de patrimoniu național a Palatului Copiilor a ajuns în starea în de acum, însă Mirela Nistoroschi, managerul instituției, speră că nu va dura mult și va primi finanțare în vederea organizării unei alte licitații.

„Nu a sosit hotărârea definitivă, dar nu mai durează mult și va apărea acest document. Stim că am obținut rezilierea contractului, însă nu cunosc ce a hotărât instanța asupra celorlalte solicitări pe care le-am avut”, a declarat Mirela Nistoroschi.

palat copii (1)Menționăm că la Palatul Copiilor s-a făcut o expertiză asupra calității lucrărilor efectuate, iar instituția a solictat instanței să oblige SC Impex Romcartel SA Iași la plata unor sume de bani.

Reamintim că abia la doi ani de la data în care reabilitarea unității de învățământ s-a oprit, Direcția Județeană pentru Cultură și Patrimoniu Național (DJCPN) a solicitat efectuarea unei expertize ce viza stadiul de conservare a monumentului istoric. Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC) Vaslui s-a deplasat la fața locului, iar constatările au fost năucitoare.

ISC a scris în procesul verbal de constatare faptul că SC Impex Romcartel SA Iași a renunțat să mai presteze serviciile pe care și le-a asumat și a părăsit șantierul fără a proteja lucrările executate (găurile în pereți, lispeau burlanele de scurgere a apei pluviale, tencuiala și cărămida erau deteriorate). Acestea au fost însă doar câteva aspecte negative constatate, după doi ani de la sistarea lucrărilor la Casa Mavrocordat, astăzi Palatul Copiilor.

Amintim că imobilul a fost introdus în 2010 în Grupa A a Listei monumentelor istorice din România (monumente istorice de valoare națională și universală). De adăcugat este că proiectul a costat statul român suma de 5.280.000 de lei (52 de miliarde de lei vechi), iar constructorul a mai solicitat suplimentarea acestor fonduri cu alte 13 milioane de lei, adică 130 de miliarde. Deși în opinia tuturor autorităților implicate, calitatea lucrărilor a lăsat de dorit. În același raport al Corpului de Control al ISC din 28 ianuarie 2013, întâlnim și alte observații, la fel de neplăcute: „În prezent, coșurile de evacuare a fumului de la vechile sobe au fost îndepărate, iar în acoperiș sunt spărturi, fapt care permite zăpezii să se infiltreze” și „în partea de nord există fracturi între corpul principal al clădirii și corpul nordic”.

Mirela Nistoroschi, ne declara cu ceva timp în urmă că firma constructoare a perturbat puternic activitatea Palatului, deși conducerea ei fusese rugată să lucreze porțiuni mici din imobil, pentru a permite cercurilor să funcționeze. Firma a făcut pe dos, pornind brusc lucrările cu o decopertare totală a pereților, pe principiul suprafață mare de lucru, suprafață mare de taxat. Mai mult, lucrătorii de la Impex Romcartel, potrivit afirmațiilor făcute de dierctorul Nistoroschi, au distrus mobilierul din dotarea instituției. Aceeasși soartă a avut-o și lambriul vechi, care a fost depozitat în subsolul clădirii, în condiții imporprii. De asemenea, angajații societății de construcții au demolat sobele Palatului, dar fără a acoperi găurile din tavan, prin care ieșeau hornurile de fum. Astfel, s-a ajuns să ningă în acoperișul clădirii. Salariații Impex Romcartel au lucrat din start prost, de la baza clădirii spre acoperiș, deși în mod normal, afirma directorul, trebuia să se înceapă de la nivelul acoperișului, pentru a asigura protecția întregului ansamblu. Probleme au fost și după plecarea zidarilor, care au lucrat la perții din pod. Când au plecat, au „uitat” să evacueze resturile de materiale de construcții (sute de kilograme), exitând riscul ca tavanul să cedeze. Și ca imaginea să fie completă, până și ușile cumpărate de constructor, au crăpat în câțiva ani de la montare.

După aproape doi ani de acțiuni în instanță, conducerea Palatului Copiilor Vaslui a câștigat procesul ce vizează, printre altele, rezilierea contractului de reabilitare a imobilului în care își desfășoară activitatea. SC Impex Romcartel SA Iași, constructorul care a lucrat la reabilitarea sediului Palatului Copiilor, nu a respectat prevederile contractuale, fapt pentru care judecătorii au decis anularea contractului. Firma care ar fi trebuit să reabiliteze fosta casă Mavrocordat mai mult a distrus decât a reparat, aruncând la coș istoria prebelică a Vasluiului. Bogdan RUSU Uitată de autoritățile județene cu atribuții în domeniul protecției monumentelor istorice, clădirea de patrimoniu național a Palatului…

Review Overview

About Mihai Vasile

x

Check Also

Părinții vasluieni contrazic datele de la Statistică: educația copiilor nu costă 15 lei pe lună, ci de zeci de ori mai mult

Indignare maximă în rândul vasluienilor ...

Șahul, sportul practicat în sezonul rece la Școala „Episcop Iacov Antonovici” din Bârlad

Amânarea repetată a inaugurării sălii ...

Patronul spiritual al Școlii „Manolache Costache Epureanu” din Bârlad a fost omagiat de elevi și profesori

Școala Gimnazială „Manolache Costache Epureanu” ...

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: