Home / National / Alina Bica, cercetata de DNA intr-un nou dosar: Ioan Niculae i-ar fi dat 3,5 milioane euro mita/ Liviu Dragnea i-ar fi promis sprijin pentru a ajunge procuror general/ Parte din despagubirea de la ANRP ar fi ajuns la familia Cocos, inclusiv Elena Udrea

Alina Bica, cercetata de DNA intr-un nou dosar: Ioan Niculae i-ar fi dat 3,5 milioane euro mita/ Liviu Dragnea i-ar fi promis sprijin pentru a ajunge procuror general/ Parte din despagubirea de la ANRP ar fi ajuns la familia Cocos, inclusiv Elena Udrea

Jurnalistul Robert Turcescu a publicat duminica, pe blogul sau, o ordonanta a procurorilor DNA care arata ca acestia au constituit un nou dosar pe numele Alinei Bica, disjuns din cel al despagubirilor de la ANRP, in care fosta sefa DIICOT este arestata preventiv. Potrivit documentului DNA, noul dosar are legatura cu mai multe cauze aflate pe rolul DIICOT, in care fosta procuror-sef Alina Bica ar fi intervenit pentru solutionarea lor favorabila, in schimbul unor avantaje.

  • Nume importante apar in acest dosar: omul de afaceri Ioan Niculae – care i-ar fi dat Alinei Bica 3,5 milioane euro mita pentru a scapa de dosarul in care este acuzat de subminarea economiei nationale; vicepremierul Liviu Dragnea – care a intervenit la Bica pentru Ioan Niculae, promitandu-i in schimb ca o va sprijini sa ajunga procuror general; Ovidiu Tender – care a apelat la Bica pentru formularea unei aparari favorabile chiar intr-un dosar instrumentat de aceasta, oferindu-i in schimb un teren; Dorin Cocos si Elena Udrea – la care au ajuns o parte din banii din deja celebra despagubire de la ANRP pentru care Bica este urmarita penal.

Procurorii DNA noteaza in documentul mentionat ca omul de afaceri Ioan Niculae, in contextul in care era cercetat intr-un dosar al DIICOT, a apelat in cursul anului 2013, prin intermediul vicepremierului Liviu Dragnea, la Alina Bica, procuror sef al DIICOT, pentru solutionarea favorabila a dosarului sau pentru tergiversarea solutionarii pana la intervenirea prescriptiei.

“Alina Bica, in scopul tergiversarii solutionarii dosarului penal care il viza pe inculpatul Ioan Niculae, a intervenit la nivelul procurorului de caz care avea in instrumentare dosarul, pentru ca acesta sa stopeze investigatiile pe care le derula prin care a solicitat date privind utilizatorul unui anumit numar telefonic pe care il folosea Liviu Dragnea”, scriu procurorii DNA.

Potrivit acestora, “in schimbul acestui folos, inculpatul Ioan Niculae a oferit inculpatei Alina Bica suma de 3,5 milioane euro si promisiunea celor doi de sprijinire pentru promovarea acesteia in functia de procuror general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie”.

Procurorii precizeaza ca, in aceasta cauza, s-a dispus inceperea urmaririi penale “in rem” cu privire la savarsirea infractiunilor de luare de mita, dare de mita, favorizarea faptuitorului si spalare de bani.

  • Omul de afaceri Ioan Niculae este cercetat de procurorii DIICOT in dosarul cunoscut ca “Romgaz-Interagro”, in care prejudiciul este de peste 130 de milioane de euro. El a fost pus sub acuzare pentru subminarea economiei nationale, fapta care dupa intrarea in vigoare a noilor coduri s-a preschimbat in instigare la abuz in serviciu cu consecinte deosebit de grave. Niculae mai este acuzat de sustragere de sub sechestru si spalare de bani, pentru ca a instrainat mai multe bunuri pe care procurorii instituisera sechestru asigurator.
  • Omul de afaceri Ovidiu Tender este judecat in dosarul RAFO-Carom, unul dintre cele mai lungi procese din istoria justitiei din Romania, fiind trimis la instanta in august 2006. Pronuntarea unei sentinte in acest dosar este asteptata chiar marti, 16 decembrie. Tender a fost trimis in judecata, impreuna cu alte persoane intre care si omul de afaceri Marian Iancu, pentru inselaciune, instigare la abuz in serviciu, constituirea si apartenenta la un grup de crima organizata, spalare de bani. Rechizitoriul a fost intocmit chiar de Alina Bica, pe atunci procuror sef birou la DIICOT.
  • Alina Bica este arestata preventiv in dosarul in care acuzata de abuz in serviciu, dupa ce a facut parte din Comisia Centrala pentru Stabilirea Despagubirilor din ANRP, care, in 2011, a acordat o despagubire pentru un teren din Capitala supraevaluat cu peste 62 de milioane de euro.

Cele mai importante informatii din document, prezentate de Robert Turcescu:

Cazul Bica-Tender

Procurorii consemneaza la pagina 2 cazul “Bica-Tender-Mihailescu”. Ovidiu Tender era judecat intr-un dosar al carui rechizitoriu fusese intocmit chiar de Alina Bica. Pentru a avea sansa unei solutii favorabile, noteaza procurorii, Tender a apelat la un anume Florin Ionut Mihailescu, devenit consilier al Alinei Bica si angajat totodata la SC PROSPECTIUNI SA, firma lui Tender. Avocatii omului de afaceri au trimis prin Mihailescu acte care sa fie consultate de Alina Bica, cerindu-i sprijinul pentru formularea unei aparari favorabile. In documentul DNA, procurorii afirma ca Mihailescu si Bica au dobindit in schimbul sprijinului acordat lui Ovidiu Tender bunuri imobile (teren). In plus, Florin Ionut Mihailescu, ca angajat la SC PROSPECTIUNI SA, incasa si diferite sume de bani pe un card.

Cazul Bica-Ioan Niculae-Liviu Dragnea

La pagina 3 a documentului se vorbeste despre cazul afaceristului-inculpat Ioan Niculae, care a apelat la Liviu Dragnea sa-l ajute cu o interventie la procurorul-sef DIICOT, Alina Bica, pentru solutionarea favorabila a dosarului sau. In fapt, solicitarea lui Niculae era legata de tergiversarea solutionarii dosarului pina la aparitia prescriptiei. Bica, se arata in document, a intervenit la nivelul procurorului de caz, cerindu-i acestuia sa opreasca investigatiile pe care le derula in legatura cu utilizatorul unui numar de telefon pe care il folosea Liviu Dragnea. Rasplata: 3,5 milioane de euro pe care Niculae i le-a oferit Alinei Bica, la pachet cu promisiunea facuta impreuna cu Liviu Dragnea ca o vor sprijini sa ajunga Procuror General.

Cazul Bica-Cocos

In paginile urmatoare ale documentului se vorbeste despre deja “celebra” afacere de la ANRP (Dorin Cocos – Gheorghe “Stelu” Stelian – Crinuta Dumitrean s.a.), unde Alina Bica era membru al Comisiei pentru Stabilirea Despagubirilor, ca reprezentant al Ministerului Justitiei. O parte din actiunile obtinute la Fondul Proprietatea in urma acestei afaceri, noteaza procurorii, “au fost tranzactionate, iar o parte din bani au fost directionati catre membrii familiei Cocos (Cocos Dorin, Cocos Alin si Udrea Elena Gabriela)”. Pentru serviciile aduse cauzei, Alina Bica a primit, “fara a plati contravaloarea, o cota parte dintr-un teren situat in Snagov, in suprafata de 4425 de metri patrati, apartinind numitei Chiriac Olguta”, se arata in documentul citat. Olguta Chiriac, noteaza procurorii, este fosta sotie a lui Dorin Cocos si mama lui Alin Cocos. Tranzactia imobiliara a fost realizata prin interpusi.

Cazul DIICOT-ANAF- Constantin Marius Stoica

La pagina 11 a documentului citat se vorbeste despre omul de afaceri Constantin Marius Stoica si incercarile acestuia de a interveni la nivelul conducerii ANAF pentru a obtine o solutie favorabila intr-un dosar sau declinarea spetei catre DIICOT, acolo unde avea posibilitatea sa realizeze trafic de influenta asupra Alinei Bica prin intermediul consilierului acesteia, Florentin Ionut Mihailescu. Procurorii noteaza ca, in mai 2013, Stoica a intervenit si la seful ANAF, Serban Pop, in scopul de a scoate de pe piata firma concurenta Sensiblu, dar si la directorul general adjunct al Directiei de Administrare Fiscala a Marilor Contribuabili, Nicusor Adrian Nica, in scopul scoaterii de pe piata a unei alte firme concurente, numita Syco. Stoica voia ca ANAF sa declanseze controale fiscale la aceste firme concurente in scopul eliminarii lor de pe piata.

Cazul DIICOT- Buzaianu- Energy Holding

In paginile urmatoare apare numele omului de afaceri Bogdan Buzaianu, care avea nevoie de un document emis de DIICOT pentru a fi depus intr-o cauza aflata pe rolul instantei. Buzaianu, noteaza procurorii, a obtinut acest document cu sprijinul unui anume Mihail Udroiu, alt consilier al Alinei Bica. Pentru serviciile aduse, Udroiu a fost ofertat cu o excursie in Dubai. De asemenea, noteaza procurorii, “au rezultat indicii infractionale privind traficarea si cumpararea influentei pentru solutionarea favorabila a unor contracte din domeniul sistemului de aparare, ordine publica si siguranta nationala si solutionarea favorabila a unor dosare in care era implicata firma Energy Holding si alte firme apartinind numitului Buzaianu Bogdan Nicolae sau in raport cu care acest avea interes, aflate pe rolul Tribunalului Bucuresti”. In document se vorbeste despre mai multe persoane care “foloseau telefoane cu cartele oferite de Buzaianu si intilniri conspirate pentru reusitele infractionale”.

Sursa: hotnews.ro

Jurnalistul Robert Turcescu a publicat duminica, pe blogul sau, o ordonanta a procurorilor DNA care arata ca acestia au constituit un nou dosar pe numele Alinei Bica, disjuns din cel al despagubirilor de la ANRP, in care fosta sefa DIICOT este arestata preventiv. Potrivit documentului DNA, noul dosar are legatura cu mai multe cauze aflate pe rolul DIICOT, in care fosta procuror-sef Alina Bica ar fi intervenit pentru solutionarea lor favorabila, in schimbul unor avantaje. Nume importante apar in acest dosar: omul de afaceri Ioan Niculae - care i-ar fi dat Alinei Bica 3,5 milioane euro mita pentru a scapa…

Review Overview

About Mihai Vasile

x

Check Also

Victimele din clubul Colectiv, comemorate printr-un mars al tacerii, la un an de la tragedie. Peste 5.000 de oameni au fost la Colectiv, unde au depus flori si lumanari

Peste 5.000 de persoane au ...

Șoferii de care să te ferești: o mașină din opt provoacă accidente

Mașina puternică la volanul căreia ...

Totul despre noua lege! Conversia creditelor în franci elvețieni, pas cu pas

Zilele trecute, a fost adoptată ...

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: