Google+
Home » Social » Ce se întâmplă cu sacii de bani colectați de Episcopul Corneliu? – Jăpcașul sărmanilor

Ce se întâmplă cu sacii de bani colectați de Episcopul Corneliu? – Jăpcașul sărmanilor

Într-un acces de transparență, Patriarhia Română a dat publicității, printr-un comunicat de presă, veniturile oficiale ale Patriarhului Daniel. Informația, în premieră, nu face referire doar la cuantumul salarial, ci și la proveniența sumelor, precum și la donațiile lunare. Astfel, din cei 13.900 de lei pe care îi încasează lunar, Preafericitul Daniel donează în fiecare lună 6.000. Pe baza acestui model de transparență, Episcopul Hușilor, Corneliu Bârlădeanul, ar putea să-și decline veniturile – cel puțin pe cele oficiale, proveniența lor și eventualele donații. La acest ultim capitol în mod sigur i-ar fi destul de greu, pentru că nimeni nu are cunoștință până acum de vreun act de binefacere înfăptuit de Preasfințitul Corneliu. El este mai degrabă cunoscut ca jăpcașul sărmanilor, nicidecum ca ajutorul lor, prin obligarea preoților din subordine să plătească tot felul de obiecte de cult cu bani strânși de la bunii creștini care abia dacă trăiesc de azi pe mâine. Cu toate acestea, el pozează în continuare într-un bun păstor, deși încalcă flagrant și cu nonșalanță învățăturile pe care ar trebui să le promoveze. “Dar cine are bogățiile lumii acesteia și vede pe fratele său în nevoie și își închide inima față de el, cum rămâne în el dragostea de Dumnezeu?” (I Ioan, 3:17).

Roxana NĂSTASĂ

Conform unui comunicat de presă remis de Patriarhia Română, în calitate de patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, președinte al Sfântului Sinod, al Adunării Naționale Bisericești și al Permanenței Consiliului Național Bisericesc, având în subordine aproape 700 de angajați, Preafericitul Părinte Daniel primește de la stat un salariu net de 7.731 de lei, iar ca mitropolit al Munteniei și Dobrogei și arhiepiscop al Bucureștilor, având în subordine aproape 400 de angajați, el primește un salariu net de 6.169 de lei, din fondurile proprii ale Arhiepiscopiei Bucureștilor.

corneliuDin banii primiți în fiecare lună, Patriarhul Daniel oferă 4.000 de lei pentru construirea mănăstirii din satul natal, Dobrești, județul Timiș și pentru obștea ei monahală, precum și un ajutor financiar de 2.000 de lei pentru mai mulți angajați săraci din Administrația patriarhală și din Administrația eparhială, „care muncesc mult, dar au salarii mici”.

„De asemenea, Patriarhul ajută financiar și material (cu alimente sau haine) unii studenți, monahi și credincioși mireni săraci care se află în situații dificile”, se mai arată în comunicatul Patriarhiei Române.

Totodată, potrivit comunicatului, din inițiativă proprie, Patriarhul României, asemenea celorlalți monahi care locuiesc în Reședința patriarhală, plătește, din salariul său, o contribuție lunară pentru locuință și o contribuție pentru masă. Tot din salariul său, patriarhul își cumpără hainele, cărțile și lucrurile strict necesare.

În același timp, orice donație financiară, pe care o primește personal, o îndreaptă integral spre susținerea activităților liturgice, sociale și culturale ale Bisericii, oferindu-se donatorului inițial chitanță și scrisoare de mulțumire, mai spun reprezentanții Patriarhiei.

De asemenea, „toate obiectele și veșmintele liturgice primite de patriarh ca dar intră în inventarul și patrimoniul bisericii, iar orice proprietate personală a patriarhului rămâne moștenire Bisericii, conform prevederilor canonice, statutare și sinodale”, a precizat sursa citată.

Potrivit Patriarhiei, „asemenea și altor ierarhi ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, patriarhul României nu adună bani, ci dăruiește bani, nici nu lucrează opt ore pe zi, ci adesea între 14 și 16 ore pe zi. Din aceste motive, patriarhul României poate vorbi cu convingere în predicile sale despre valoarea milosteniei și a hărniciei, despre importanța responsabilității și corectitudinii față de instituția Bisericii”.

„În ceea ce privește personalul din Administrația patriarhală, numai o treime din salariații Administrației patriarhale primește o contribuție la salariu de la bugetul de stat, în valoare totală de 619.397 lei. În schimb, suma totală plătită lunar de Administrația patriarhală pentru impozite și asigurările sociale la salarii este de 1.126.584 lei, conform Declarației 112 depusă la ANAF. Ca atare, Patriarhia Română virează la bugetul de stat aproape dublu față de cât primește”, se mai spune în comunicatul instituției.

Nimeni nu știe ce venituri are Episcopul Corneliu

Comunicatul Patriarhiei vine pe fondul unui acces de transparență, înfăptuit în urma controverselor legate de donațiile adunate de prin toată țara pentru construirea Catedralei Mântuirii Neamului, dar și pentru alte lăcașuri de cult ori pentru sprijinirea instituției Bisericii în sine.

La nivelul județului Vaslui, este neapărată nevoie de o dovadă de transparență asemănătoare, întrucât Episcopul Corneliu Bârlădeanul este perceput mai degrabă ca cel dispus să ia și ultimul bănuț al văduvei, în loc să-i împlinească vreo nevoie. Practic, asta și face prin birurile pe care le impune preoților, pe care imediat după întronizarea sa i-a transoformat în adevărați perceptori, nevoiți să taxeze cât mai scump buna credință și frica de Cel de Sus a creștinilor dispuși să rămână flămânzi, numai să-și achite “mântuirea”.

Episcopul Corneliu face milostenie cu banii olandezilor

E drept că pe credincioși nu-i obligă nimeni, până la urmă, să-și răstoarne ultima lețcaie din buzunar în conturile Episcopiei, dar la fel de drept e că instituția are o avere pe care muritorii de rând nu o cunosc. Din punct de vedere spiritual, această avere – sau măcar o parte din ea – ar trebui să împlineacă nevoile unor sărmani. Cel mai probabil, tocmai din aceste rațiuni Biserica este exceptată de la plata impozitelor. În realitate, însă, nimeni nu s-a lăudat până acum că ar fi primit vreo para chioară de la Episcopul Corneliu și nici acesta din urmă nu a pretins așa ceva. Asta nu pentru că ar respecta învățăturile creștine – “Deci, când faci milostenie, nu trâmbița înainte ta, cum fac fățarnicii în sinagogi și pe ulițe, ca să fie slăviți de oameni; adevărat grăiesc vouă: și-au luat partea lor” (Matei 6:2) – ci pur și simplu pentru că nu are cum. Altfel, ar fi făcut-o.

Pe site-ul Episcopiei Hușilor există rubrică specială destinată activităților filantropice (contrar “recomandării” evanghelistului), în care există o singură postare, și aia din 2009 (pe care o redăm integral).

“În data de 07 august 2009, Sectorul Social – Filantropic și Misionar al eparhiei a organizat cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Corneliu, Episcopul Hușilor, o activitate caritabilă în biserica parohiei Giurcani din județul Vaslui. În cadrul acestei activități, au fost oferite haine și încălțăminte pentru toate categoriile de vârstă la 150 de familii nevoiașe din partea Episcopiei Hușilor în parteneriat cu Fundația “Maica Tereza” și Fundația “Prieteni pentru Moldova”, ambele din Olanda. Beneficiarii au provenit din localitățile Murgeni, Giurcani, Peicani, Găgești și Tupilați. Tot în cursul aceleiași zile, s-a organizat o acțiune similară în biserica parohiei șuletea pentru un număr de 150 de familii din localitățile Stoișesti, Dodești, Fedești, Jigălia și Șuletea. Activitatea se va continua mâine, 08 august, la mănăstirea Florești unde vor fi distribuite haine și încălțăminte la un număr de 150 de familii din localitățile învecinate. Buna desfășurare a activităților a fost posibilă prin implicarea directă a preoților și cu suportul parohiilor din care au provenit beneficiarii acestui program. Activitățile sunt parte componentă a Programului «Ajutor pentru familii sărace și cu mulți copii», având ca scop îmbunătățirea situației sociale a familiilor nevoiașe din județul Vaslui. Programul se desfășoară permanent din anul 2003, cu sprijinul organizațiilor mai sus menționate”.

Așadar, singurul eveniment filantropic desfășurat cu participarea Episcopului Corneliu Bârlădeanul s-a întâmplat pe banii olandezilor, nicidecum din leuții adunați de la bieții sărmani cu frică de Dumnezeu. În aceste condiții, așteptăm cu interes un exercițiu de transparență de la Episcopul Corneliu, în care să ia exemplul fratelui și șefului său ierarhic și să decline sumele pe care le încasează lunar și eventualele donații. Ar fi de bun simț și un exemplu creștinesc dacă ar face publice și sumele care se adună lunar în conturile oficiale și neoficiale ale instituției pe care cu onor o păstorește. Dar asta e greu de crezut că se va întâmpla!

Într-un acces de transparență, Patriarhia Română a dat publicității, printr-un comunicat de presă, veniturile oficiale ale Patriarhului Daniel. Informația, în premieră, nu face referire doar la cuantumul salarial, ci și la proveniența sumelor, precum și la donațiile lunare. Astfel, din cei 13.900 de lei pe care îi încasează lunar, Preafericitul Daniel donează în fiecare lună 6.000. Pe baza acestui model de transparență, Episcopul Hușilor, Corneliu Bârlădeanul, ar putea să-și decline veniturile – cel puțin pe cele oficiale, proveniența lor și eventualele donații. La acest ultim capitol în mod sigur i-ar fi destul de greu, pentru că nimeni nu are cunoștință…

Review Overview

User Rating: 4.85 ( 1 votes)

About Mihai Vasile

2 comments

  1. cum nu face milostenie? pai nu le daruieste preotilor vin ,tuica,lumanari,antimise,cd -uri cu colinde,calendare si multe altele „la suprapret”

  2. Sunteti dezinformati.Poponila face milostenie,dar cu partarii lui

%d blogeri au apreciat: