Home / Business / Comisia Europeană a adoptat primele două programe operaționale 2014-2020 pentru România

Comisia Europeană a adoptat primele două programe operaționale 2014-2020 pentru România

CE a adoptat primele două programe operaționale 2014-2020 pentru România, PO Asistență Tehnică, în valoare de 251 milioane de euro, și PO Competitivitate, 1,58 miliarde de euro, potrivit unui comunicat al Reprezentanței Comisiei Europene la București, remis luni MEDIAFAX.

Programul Operațional Asistență Tehnică, în valoare de 251 milioane de euro – contribuția europeană fiind de 212 milioane de euro -, adoptat joi, vizează întărirea capacității administrative a României de a coordona, desfășura și supraveghea Fondurile Europene Structurale și de Investiție. Programul va sprijini atât administrația implicată în managementul fondurilor europene, cât și pe beneficiarii acestora, prin întărirea capacității acestora de a pregăti și de a implementa proiecte, se arată în comunicatul Reprezentanței Comisiei Europene.

Programul Operațional pentru Competitivitate, adoptat la sfârșitul săptămânii trecute, reprezintă o investiție de 1,58 miliarde de euro – contribuția europeană fiind de 1,32 miliarde de euro – pentru creșterea competitivității economiei.

Conform sursei citate, o primă prioritate a programului o reprezintă investițiile în cercetare și dezvoltare (952,6 milioane de euro), gândite să răspundă nevoilor mediului de afaceri și să întărească legăturile dintre acesta și institutele de cercetare.

În egală măsură, Programul se concentrează pe creșterea calității și a utilizării serviciilor publice electronice (630,2 milioane de euro). Vor fi susținute folosirea tehnologiilor informatice și de comunicare în educație, cultură și sănătate. Programul Competitivitate va sprijini dezvoltarea infrastructurii broadband în întreaga țară, creând legături esențiale între mediul rural și mediul urban.

“Adoptarea rapidă a acestor programe este un semnal puternic de sprijin pe care Comisia îl transmite României. Programul de Asistență Tehnică vine în sprijinul eforturilor administrației de a crește rata de absorbție a fondurilor europene, iar Programul pentru Competitivitate își propune să stimuleze inovația care răspunde nevoilor reale ale economiei”, a declarat comisarul european pentru Politici Regionale, Corina Crețu.

Aceasta a făcut apel la Guvernul României “pentru a începe implementarea în perioada 2014-2020 cu proiecte concentrate pe calitate și pe obținerea celor mai bune rezultate pentru economia țării”.

Cele două programe vor fi coordonate de Ministerul Fondurilor Europene.

Ministrul Eugen Teodorovici a declarat, miercuri, în comisiile reunite de buget-finanțe, că în prima parte a anului viitor vor fi aprobate toate programele operaționale 2014-2020 pentru România.

În perioada de programare 2014 – 2020, Romania beneficiază de fonduri europene în valoare de aproximativ 43 miliarde de euro, din care peste 22 miliarde de euro sunt alocate pentru politica de coeziune.

Sursa: mediafax.ro

 

CE a adoptat primele două programe operaționale 2014-2020 pentru România, PO Asistență Tehnică, în valoare de 251 milioane de euro, și PO Competitivitate, 1,58 miliarde de euro, potrivit unui comunicat al Reprezentanței Comisiei Europene la București, remis luni MEDIAFAX. Programul Operațional Asistență Tehnică, în valoare de 251 milioane de euro - contribuția europeană fiind de 212 milioane de euro -, adoptat joi, vizează întărirea capacității administrative a României de a coordona, desfășura și supraveghea Fondurile Europene Structurale și de Investiție. Programul va sprijini atât administrația implicată în managementul fondurilor europene, cât și pe beneficiarii acestora, prin întărirea capacității acestora de…

Review Overview

About Mihai Vasile

x

Check Also

Bulgaria da din nou clasa Romaniei cu statiunile de la Marea Neagra. Topul celor mai ieftine destinatii din Europa

Statiunea Sunny Beach din Bulgaria ...

Nori negri la Rulmenți Bârlad! Se vorbește de un nou val de disponibilizări

Răzvan CĂLIN Nori negri s-ar ...

Generăleasa Placinta și ideile minunate! Soluția elegantă prin care elevii de la Liceul Tehnologic ”Petru Rareș” le-au transmis autorităților locale că școala are nevoie de bani!

Preparatele au fost prezentate aleșilor ...

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: