Home / Justitie / Vânător împușcat de alt vânător

Vânător împușcat de alt vânător

Un vânător în vârstă de 57 de ani, din localitatea vasluiană Epureni, a ajuns în stare gravă la spital, sâmbătă, după ce a fost împușcat de un coleg în timpul unei partide de vânătoare de mistreți.

Bărbatul a fost împușcat din greșeală în gamba piciorului drept de un alt vânător, în timp ce acesta încerca să doboare un mistreț, la o partidă legală de vânătoare organizată pe fondul de la Bursuci. În fapt, cei doi vânători se aflau pe același aliniament în momentul în care animalul s-a interpus între aceștia, fără să fi fost împușcat.

Imediat după ce a fost rănit, unul din cei 15 bărbați care participau la partida de vânătoare a sunat la numărul de urgență 112 și a solicitat intervenția unei ambulanțe.

„Până la sosirea ambulanței, vânătorii au transportat persoana împușcată până la un magazin din satul Bursuci, în condițiile în care autosanitara nu putea ajunge acolo unde a avut loc incidentul din cauza terenului accidentat. După stabilizarea sa, victima a fost transportată la Spitalul de Urgență Bârlad, unde urma să fie supusă unei intervenții chirurgicale”, a declarat medicul Dan Ungureanu, din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Vaslui.

Polițiștii vasluieni din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au început o anchetă în acest caz pentru a stabili condițiile în care s-a produs incidentul.

Pe numele vânătorului care și-a rănit colegul, un bărbat de 47 de ani, a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Acesta este al doilea incident la vânătoare petrecut în ultima lună în județul Vaslui, un gonaș fiind împușcat mortal de un vânător în condiții asemănătoare, după ce bărbatul a tras cu pușca tot spre un mistreț. (R.N.)

Un vânător în vârstă de 57 de ani, din localitatea vasluiană Epureni, a ajuns în stare gravă la spital, sâmbătă, după ce a fost împușcat de un coleg în timpul unei partide de vânătoare de mistreți. Bărbatul a fost împușcat din greșeală în gamba piciorului drept de un alt vânător, în timp ce acesta încerca să doboare un mistreț, la o partidă legală de vânătoare organizată pe fondul de la Bursuci. În fapt, cei doi vânători se aflau pe același aliniament în momentul în care animalul s-a interpus între aceștia, fără să fi fost împușcat. Imediat după ce a fost…

Review Overview

About Mihai Vasile

x

Check Also

O nouă promoție de polițiști, în sprijinul comunității

Ieri, la Inspectoratul de Poliție ...

Teribilism care se putea termina tragic în centrul Vasluiului. Cinci mașini implicate într-un carambol

Teribilismul a doi tineri care ...

Un pieton a murit după ce a fost lovit violent de o mașină pe un drum județean din Muntenii de Sus

Un bărbat de 65 de ...

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: