Home / Administratie / Vasluiul, sub cod portocaliu de ninsori, viscol și polei

Vasluiul, sub cod portocaliu de ninsori, viscol și polei

Întrucât Vasluiul se află sub cod portocaliu de ninsori, pentru prevenirea accidentelor grave sau a blocajelor rutiere, Poliția Română recomandă conducătorilor auto să evite efectuarea deplasărilor în zonele aflate sub avertizare, iar dacă acestea nu pot fi amânate, să pornească la drum numai după ce s-au interesat cu privire la starea traseului pe care urmează să îl parcurgă.

Roxana NĂSTASĂ

Ieri, meteorologii au emis, o avertizare de Cod portocaliu de ninsori, viscol și polei pentru zece județe din Moldova și Muntenia, printre ele numărându-se și Vasluiul. Codul, care a intrat în vigoare de noaptea trecută, e valabil, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, în județele Vaslui, Buzău, Vrancea, Brăila, Ialomița, Galați, Bacău, precum și în zona de munte a județelor Argeș, Dâmbovița și Prahova. Astfel, în cursul zilei de astăzi, cantitățile de precipitații vor depăși izolat 40 – 50 de litri/metrul pătrat, iar vântul va avea rafale de peste 70 – 80 kilometri/oră, viscolind și troienind zăpada, vizibilitatea scăzând sub 50 de metri.

Recomadări pentru șoferi în această perioadă

Întrucât Vasluiul se află sub cod portocaliu de ninsori, pentru prevenirea accidentelor grave sau a blocajelor rutiere, Poliția Română recomandă conducătorilor auto să evite efectuarea deplasărilor în zonele aflate sub avertizare, iar dacă acestea nu pot fi amânate, să pornească la drum numai după ce s-au interesat cu privire la starea traseului pe care urmează să îl parcurgă și situația meteorologică existentă și să aibă echipat autovehiculul corespunzător pentru circulația în condiții de iarnă (anvelope de iarnă, lanțuri antiderapante, lopată, săculeț cu nisip, rezervă de combustibil, sistem de climatizare – dezaburire funcțional etc.).

În timpul deplasării, cei de la volan trebuie să manifeste prudență sporită, să circule cu viteză redusă, să păstreze în mers o distanță suficient de mare față de vehiculele dinainte, pentru a putea opri în condiții de siguranță, să nu frâneze sau să vireze brusc și să utilizeze, cu precădere, frâna de motor.

Vântul puternic poate influența mersul autovehiculelor, provocând schimbări bruște de traiectorie, mai ales la trecerea pe lângă autovehicule de dimensiuni mari. De aceea, polițiștii recomandă prudență sporită și conducerea cu ambele mâini fixate pe volan.

Este, de asemenea, obligatoriu ca toți conducătorii auto să respecte indicațiile și recomandările polițiștilor rutieri care acționează pe arterele pe care se circulă îngreunat din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile și să permită accesul utilajelor de deszăpezire.

Întrucât Vasluiul se află sub cod portocaliu de ninsori, pentru prevenirea accidentelor grave sau a blocajelor rutiere, Poliția Română recomandă conducătorilor auto să evite efectuarea deplasărilor în zonele aflate sub avertizare, iar dacă acestea nu pot fi amânate, să pornească la drum numai după ce s-au interesat cu privire la starea traseului pe care urmează să îl parcurgă. Roxana NĂSTASĂ Ieri, meteorologii au emis, o avertizare de Cod portocaliu de ninsori, viscol și polei pentru zece județe din Moldova și Muntenia, printre ele numărându-se și Vasluiul. Codul, care a intrat în vigoare de noaptea trecută, e valabil, potrivit Administrației Naționale…

Review Overview

About Mihai Vasile

One comment

x

Check Also

CJ Vaslui achită datorii de 1,9 milioane lei ale Spitalului Județean de Urgență

de Dănuț CIOBANU Spitalul Județean ...

Municipiul Vaslui, gazda unui nou festival, cel al ”Zilelor teatrului tânăr”

Municipiul Vaslui va fi, la ...

Nouă comune vor primi 1,7 milioane de lei din fondul de rezervă al CJ Vaslui

de Dănuț CIOBANU CJ Vaslui ...

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: