Home / Sanatate / Cazul femeii de 25 de ani, din Deleni, moartă ieri, a intrat în atenția autorităților

Cazul femeii de 25 de ani, din Deleni, moartă ieri, a intrat în atenția autorităților

Cazul tinerei de 25 de ani, din comuna vasluiană Deleni, care, ieri, a încetat din viață așteptând să fie preluată de ambulanță a intrat în atenția autorităților. Momentan, se așteaptă rezultatele autopsiei, pentru a putea stabili cu exactitate cauza decesului și pentru a vedea ulterior dacă a fost sau nu vreo eroare de procedură.

„În prezent așteptăm să vedem rezultatele autopsiei. Până atunci, nu putem spune foarte multe. Ea era deja inconștientă în momentul în care s-a anunțat prin apel la 112. S-a intervenit cu ambulanță 4×4, dar și aceasta s-a împotmolit. Astea au fost condițiile, nu se putea face altfel. Nu putem vorbi deocamdată de erori de procedură” a declarat în exclusivitate pentru Est News dr. Raed Arafat, secretar de stat Ministerul Afacerilor și Internelor.

Conform informațiilor oferite de soțul femeii celor de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Vaslui, tânăra a făcut treabă în gospodărie, la un moment dat a început să se simtă rău iar apoi a fost găsită inconștientă. O ambulanță s-a deplasat la Deleni, însă s-a împotmolit la Bulboaca, iar primele îngrijiri medicale i-au fost acordat femeii de către asistenta medicală din localitate, fiind transportată ulterior cu un utilaj de la primărie, la ambulanță. S-au încercat manevre de resuscitare timp de două ore, însă în zadar. (Roxana NĂSTASĂ)

Cazul tinerei de 25 de ani, din comuna vasluiană Deleni, care, ieri, a încetat din viață așteptând să fie preluată de ambulanță a intrat în atenția autorităților. Momentan, se așteaptă rezultatele autopsiei, pentru a putea stabili cu exactitate cauza decesului și pentru a vedea ulterior dacă a fost sau nu vreo eroare de procedură. „În prezent așteptăm să vedem rezultatele autopsiei. Până atunci, nu putem spune foarte multe. Ea era deja inconștientă în momentul în care s-a anunțat prin apel la 112. S-a intervenit cu ambulanță 4x4, dar și aceasta s-a împotmolit. Astea au fost condițiile, nu se putea face…

Review Overview

About Mihai Vasile

x

Check Also

CL Vaslui acordă Spitalului Județean de Urgență un ajutor financiar de 500.000 de lei

Consiliul Local (CL) Vaslui va aproba în ședința din ...

Grenadă descoperită de un bărbat pe Valea Prutului, în timp ce făcea lucrări agricole

O grenadă defensivă, provenind, cel mai probabil, din cel ...

Cât de eficiente sunt măsurile de restricționare a accesului vizitatorilor în spitalul din Bârlad?

Spitalul de Urgență „Elena Beldiman” din Bârlad încearcă să ...

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: