Google+
Home » Sanatate » Pacienții de la spitalul bârlădean nu vor fi externați

Pacienții de la spitalul bârlădean nu vor fi externați

În condițiile vremii destul de vitrege din aceste zile, la nivel intern conducerea Spitalului de Urgență „Elena Beldiman” Bârlad a luat o serie de măsuri, în sensul temporizării și controlării externărilor pacienților din mediul rural, astfel încât să nu fie expuși la un grad ridicat de risc în timpul transportului către domiciliu.

Ca în fiecare an, am luat aceste măsuri pentru protejarea de intemperii a persoanelor de la sate ce urmează a fi externate. Din pricina vremii extreme, vom găzdui pacienții până la ridicarea codului galben, iar externarea se va face numai în prezența unui aparținător”, a declarat dr. Gabriela Daniș, director medical al Spitalului „Elena Beldiman”.

De ieri, tot mai multe gravide din mediul rural au început să vină pentru a naște la maternitatea din Bârlad, pentru a nu fi nevoite să parcurgă drumul în condiții vitrege și periculoase. De asemenea, și persoanele care au nevoie de dializă au luat în calcul înrăutățirea vremii și s-au prezentat din timp la spital. Zece astfel de pacienți sunt internați acum la spitalul bârlădean. (Mihaela NICULESCU)

În condițiile vremii destul de vitrege din aceste zile, la nivel intern conducerea Spitalului de Urgență „Elena Beldiman” Bârlad a luat o serie de măsuri, în sensul temporizării și controlării externărilor pacienților din mediul rural, astfel încât să nu fie expuși la un grad ridicat de risc în timpul transportului către domiciliu. „Ca în fiecare an, am luat aceste măsuri pentru protejarea de intemperii a persoanelor de la sate ce urmează a fi externate. Din pricina vremii extreme, vom găzdui pacienții până la ridicarea codului galben, iar externarea se va face numai în prezența unui aparținător”, a declarat dr. Gabriela…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: