Home » Sanatate » Tot mai mulți vasluieni, loviți de viroze și pneumopatii

Tot mai mulți vasluieni, loviți de viroze și pneumopatii

Temperaturile scăzute au umplut paturile spitalelor, tot mai mulți vasluieni prezentându-se la medic cu viroze respiratorii și pneumopatii acute.

În ultima săptămână, la nivelul județului Vaslui s-a înregistrat o creștere semnificativă a cazurilor cu infecții respiratorii față de săptămâna anterioară, 523 cazuri, față de 389, din care 120 au fost spitalizate. Mai exact, s-au înregistrat 383 cazuri de viroze și 140 cazuri de pneumopatii acute.

„În cazul virozelor, cele mai multe cazuri sunt înregistrate la grupa de vârstă 5-14 ani, fiind diagnosticate săptămâna aceasta 121 de persoane. În ceea ce privește pneumopatiile acute, cele mai multe cazuri sunt în rândul persoanelor de peste 65 ani, fiind 26 de cazuri diagnosticate”, a declarat Mihaela Topliceanu, purtătorul de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică (DSP) Vaslui.

Săptămâna trecută la nivelul județului au fost înregistrate 302 cazuri de viroze, din care 52 internate și 87 de pneumopatii, din care intrenate 53. Nici săptămâna aceasta, din fericire, nu au fost cazuri de afecțiuni clinice compatibile cu gripa.

De la începutul campaniei, până acum, 12.741 de persoane din județ, și-au făcut vaccin antigripal.

Roxana NĂSTASĂ

Cum ne protejăm de frig?

Iarna și-a intrat în drepturi, viscolul, ninsoarea și gerul fiind constante în această perioadă. Întrucât temperaturile ajung chiar și până la -25 de grade, este recomandată schimbarea obiceiurilor zilnice pentru adaptarea la frigul de afară.

gerDacă măsurile de protecție contra frigului sunt insuficiente, există riscul să apară hipotermia, adică scaderea temperaturii corpului sub 35 de grade Celsius sau degerăturile.

Temperatura normală a corpului uman este între 36 de grade C și 37,5 de grade C. Cele mai mari probleme cu reglarea temperaturii le au copiii și bătrânii. Rezistența copiilor la frig este diferită de cea a adulților care au o masă corporală mai mare expusă la aceleași temperaturi scăzute.

Pentru orice persoană expusă la temperaturi joase chiar pentru o perioadă scurtă, mai ales dacă frigul este însoțit de umezeală sau vânt, și mai ales dacă persoana este în vârstă sau copil mic, apare riscul hipotermiei, adică scăderea temperaturii corpului sub 35 de grade C.

Semnele hipotermiei sunt: tegument palid, buze și unghii albastre, tremurat violent, tulburări de vorbire, amețeală și amorțire. Comportamentul devine irațional, apar dezorientarea, apatia, starea de somnolență, pulsul e neregulat și slab iar respirația grea. Apare și starea de inconstiență și dacă nu este împiedicată pierderea de caldură prin înlocuirea hainelor umede cu altele uscate, dacă nu se administrează lichide calde, există riscul de deces.

Dacă sunteți în situația de a ajuta o persoană înghețată să se încalzească, în primul rând asigurați-vă că mâinile și picioarele îi sunt acoperite, după ce s-au înlaturat mănușile, șosetele ori încălțările ude. Puteți introduce mâinile și picioarele în apă călduță, la temperatura normală a corpului, dar nu fierbinte pentru că pe zonele amorțite se pot produce arsuri.

În cazul în care este necesară deplasarea în spații deschise, este recomandată folosirea mijloacelor de protecție adecvate – căciuli, mănuși, fulare.

De asemenea, Ministerul Sănătății recomandă persoanelor vârstnice, în special celor cu afecțiuni cardiace și respiratorii, să evite deplasările și frecventarea locurilor aglomerate care creează premisele decompensarii în condiții de temperaturi scăzute. De asemenea, trebuie evitate consumul băuturilor alcoolice și mâncărurile grase.

Ulei de brad pentru picioare înghețate

Picioarele reci se pot încălzi, de asemenea, cu un simplu masaj cu ulei de brad sau ienupăr. Uleiurile eterice sunt foarte puternice activând repede circulația locală și astfel va crește rezistența la frig. Se poate folosi uleiul de migdale dulci pentru masaj. Preparați din câteva picături de ulei volatil de brad sau ienupăr în 100 ml de ulei de migdale. Amestecați, apoi folosiți amestecul pentru masajul blând al picioarelor. Uleiul de migdale va catifela pielea și va împiedica formarea bătăturilor.

Baie cu lapte pentru relaxare și combaterea oboselii

Pentru relaxarea corpului, se poate pregăti o cadă cu apă caldă în care adăugați un litru de lapte sau un pahar de smântână și trei-patru linguri de miere de albine dizolvate în apă caldă. Apa din cadă trebuie să fie încălzită la 35 de grade Celsius. Pentru relaxare și mai multă, se pot adăuga câteva picături de ulei volatil de lavandă. Se stă în cada de baie maxim 20 de minute apoi corpul va fi uscat cu un prosop și odihnit apoi în pat. Laptele și mierea își vor face treaba peste noapte hrănind pielea și asigurându-i umiditatea.

Protecția buzelor

Dacă dotiți să evitați degradarea buzelor din cauza frigului nu este de-ajuns sa le ungeți cu un balsam de buze. Circulația sângelui la nivelul buzelor dacă este bună regenerează pielea și micile crăpături se vindecă repede. De aceea, mai este recomandat să apăsați o buză de alta, mușcându-le ușor cu dinții.

Alimente care ne ajută să creștem imunitatea organismului

Întrucât iarna răcelile și gripa sunt frecvente, sunt recomandate alimentele fierbinți care păstrează imunitatea organismului și mențin căldura optimă în corp. Nu mai este vremea salatelor, a înghețatei și a sucurilor. Sunt recomandate ciorbele și supele și băuturile calde care păstrează temperatura corporală ideală și ajută organismul să își ia nutrienții necesari.

kiwiO altă opțiune care ajută organismul în această perioadă este infuzia de plante. Infuziile de plante sunt o sursă inepuizabilă de antioxidanți, ajută la digestie și la detoxifierea organismului.

Fructele, legumele și proteinele sunt însă cele mai bune în această perioadă. Consumul de kiwi ajută organismul să se apere în fața diferitelor infecții.

Organismul uman nu produce vitamina C și de aceea este important să consumăm kiwi, portocale, lămâi sau mandarine.

În ceea ce privește legumele, cea mai recomandată este ceapa, care ajută la detoxifierea corpului și are un efect antiseptic. De asemenea, spanacul, anghinarele și sparanghelul sunt ideale pentru a le consuma calde, sub formă de cremă sau piure. Spanacul, bogat în vitaminele K, A, B,C și E, dar și în potasiu, fosfor, zinc, acid folic și fier ajută organismul să se apere de viruși și bacterii. Morcovii, bogați în vitamina A, îmbunătățesc imunitatea celulară și previn acțiunea agenților patogeni externi.

Proteinele sunt foarte importante în organism pentru că asigură buna funcționare a sistemului imunitar. Putem lua proteine din carne, pește, ouă, lactate (iaurt, brânză, lapte).

Vinul fiert, remediu pentru răceală

Consumul moderat de vin roșu este un agent de distrugere eficient în cazul unei bacterii din aer, care ar cauza infecțiile respiratorii, pulmonare și bolile de inimă.

vin fiertVinul fiert, spun medicii, că are puteri tămăduitoare și relaxante, de aceea este indicat pentru a scăpa de răceală, frisoane, gripă, deoarece ridică temperatura corpului și ne face să transpirăm și să respirăm mai ușor.

Trebuie ținut cont însă de faptul că este alcool și va obosi organismul dacă îl consumăm în exces. Mai mult, alcoolul scade rezistența organismului și, în loc să ne ajute să depășim boala, ne expune infecțiilor.

Vinul fiert conferă o senzație de căldură pe termen scurt, datorită vasodilatației care se manifestă aproape instantaneu, însă la scurt timp, se manifestă fenomenul invers, de răcire. Alcoolul favorizează apariția degerăturilor, deoarece extremitățile sunt primele expuse frigului.

Pentru o porție ideală, se adaugă diferite condimente, cum ar fi scorțișoară, cuișoare, coajă de lămâie, după care se încălzește până pe la 80 de grade C, fără a se fierbe (pentru că-și va pierde din calități, în special din tărie) și se îndulcește după gust.

Temperaturile scăzute au umplut paturile spitalelor, tot mai mulți vasluieni prezentându-se la medic cu viroze respiratorii și pneumopatii acute. În ultima săptămână, la nivelul județului Vaslui s-a înregistrat o creștere semnificativă a cazurilor cu infecții respiratorii față de săptămâna anterioară, 523 cazuri, față de 389, din care 120 au fost spitalizate. Mai exact, s-au înregistrat 383 cazuri de viroze și 140 cazuri de pneumopatii acute. „În cazul virozelor, cele mai multe cazuri sunt înregistrate la grupa de vârstă 5-14 ani, fiind diagnosticate săptămâna aceasta 121 de persoane. În ceea ce privește pneumopatiile acute, cele mai multe cazuri sunt în rândul…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: