Home » Social » Un nou rateu episcopal

Un nou rateu episcopal

Simona MIHĂILĂ

Episcopia Hușilor a ratat iarăși ocazia de a-l supune judecății pe preotul bârlădean Sorin Chirvase. Acesta nu s-a prezentat la Consistoriul Eparhial – instanța disciplinară și de judecată bisericească, întrunit vinerea trecută special în acest scop. Preotul Sorin Chirvase se face chirvase-sorinvinovat, în opinia clericilor, de o abatere și două delicte. Abaterea este „neascultarea întru îndeplinirea datoriei bisericești”, iar delictele ar fi „calomnierea și acuzarea neîntemeiată de fapte necinstite față de cleric, de superiorii bisericii, neîndeplinirea sau împlinirea cu rea-credință a îndatoririlor impuse de statutul și regulamentul Bisericii”.

Este a doua oară când Consistoriul Eparhial de la Episcopia Hușilor s-a întrunit pentru a-l judeca pe preotul Chirvase, care nu s-a prezentat niciodată din cauză că se află în concediu medical. Instanța de judecată clericească a decis să-l citeze într-un nou termen, în data de 22 ianuarie.

Reamintim că ultimele două luni din anul 2014 au fost marcate de un scandal uriaș în sânul Episcopiei Hușilor, scandal relatat pas cu pas în paginile ziarului Est News. Preoții Sorin Chirvase, de la Sf. Spiridon, și Teofil Ștefănică de la Biserica Domnească, s-au trezit alungați din parohiile unde erau iubiți și respectați. Ei au fost anunțați de Episcopia Hușilor că au fost transferați la țară.

Scandalul a izbucnit de-a dreptul atunci când enoriașii au aflat. La Domneasca, toată furia oamenilor s-a revărsat pe protopopul de Bârlad Vasile Lăiu, atunci când s-a prezentat în fața oamenilor pentru a-i prezenta oficial pe noii parohi. Protopopul Lăiu a fost acuzat că a contribuit și el la această mutare. Din protescut enoriașilor nu au lipsit acuzațiile de hoție la adresa mai-marilor de la Episcopie, de bătaie de joc și de sfidare a relației speciale creată între enoriași și duhovnicii lor.

La Sf. Spiridon, cel care a dat vestea enoriașilor a fost chiar preotul Chirvase. El a rezervat momentul obișnuitei cuvântări de la finalul slujbei unor dezvăluiri cutremurătoare despre practicile din sânul Episcopiei Hușilor: despre șpăgi cerute de episcopul Corneliu Onilă, despre obiectele pe care bisericile sunt obligate să le vândă enoriașilor, despre sumele gigantice pe care preoții trebuie să le verse în conturile Episcopiei dacă vor să-și păstreze serviciul samd.

Urmarea acestui scandal a fost fără precedent: DNA a intrat pe fir, mai mulți preoți, printre care și Chirvase, fiind audiați ca martori, iar mai-marii clerici de la București și-au anunțat intenția de a numi la Episcopia Hușilor un episcop vicar, care va prelua responsabilitățile administrative. Numirea unui vicar echivalează cu o slăbire a puterii de control a episcopului Corneliu Bârlădeanu, care avea un rol decorativ.

Simona MIHĂILĂ Episcopia Hușilor a ratat iarăși ocazia de a-l supune judecății pe preotul bârlădean Sorin Chirvase. Acesta nu s-a prezentat la Consistoriul Eparhial - instanța disciplinară și de judecată bisericească, întrunit vinerea trecută special în acest scop. Preotul Sorin Chirvase se face vinovat, în opinia clericilor, de o abatere și două delicte. Abaterea este „neascultarea întru îndeplinirea datoriei bisericești”, iar delictele ar fi „calomnierea și acuzarea neîntemeiată de fapte necinstite față de cleric, de superiorii bisericii, neîndeplinirea sau împlinirea cu rea-credință a îndatoririlor impuse de statutul și regulamentul Bisericii”. Este a doua oară când Consistoriul Eparhial de la Episcopia…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile

6 comments

  1. Ce rusine de episcop cercetat de DNA! Cine il mai tine in fruntea episcopiei? Ce exemplu de credinta este acest mafiot? Simplu fapt ca esti banuit(noi stim ca totul e adevarat) si cercetat e rusinos. Ma intreb daca era un preot in situatia asta cat dura pana il caterisea? RUSINE!

    • Cornila se sterge la cur cu mana lui serafim si obrazul lui laiu. Rusine ….
      Prosti e si hotia incepe cu laiu si se termina cu lIu. Stapanul Lungat iR iar cainii bTuti si puzi in lanturi.

  2. adica daca preotul Chirvase a spus adevarul trebuie caterisit, iar tu care tre sa fii exemplu in toate si esti cercetat de politie stai bine mersi si sfidezi lumea. halal valori crestine propavaduiesc institutiile clericale. Jos mafia episcopiei husilor!

  3. Dorneanu Valentin

    e bine că preotul a spus adevărul și Dumnezeu lucrează.

  4. enorias la bisericii Sf.Spirid

    Pai da,imediat ce un preot incearca sa demaste marsaviile din interiorul bisericii,asa-zisii,MAI MARII CAPETENIILOR,incep sa se dea ca fiin corecti si smeriti,de ce sa se ascunda adevarul,de ce PF.Daniel,tine in sanul bisericii corupti si lingai,de ce?pentru ca daca cei din teritoriu nu ar face asa ceva,la PF-Sa,nu ar mai ajunge fondurile necesare tratamentului in Elvetia,etc,bravos parinte Chirvase,nu te lasa,spune ADEVARUL si numai ADEVARUL,si Dumnezeu se va milostivi de dumitale si bine iti va fi

  5. „mai-marii clerici de la București și-au anunțat intenția de a numi la Episcopia Hușilor un episcop vicar, care va prelua responsabilitățile administrative”. pe vremea regretatului PS Ioachim, cand era vicar administrativ la Husi, PS CORNORILA, zicea preotilor in sedinta: „eu nu am nici o putere acum, sincer nu stiu ce se intampla. dar sa vedeti cum va fi cand voi ajunge eu la conducere”. si vedem din plin cat de mare a ajuns. nimeni si nimic nu-l poate atinge. si ce sa facem cu vicar? sa avem pe cine ingrasa?

%d blogeri au apreciat: