Home » Social » Unde sunt banii, părinte protopop?

Unde sunt banii, părinte protopop?

* În plină criză financiară, Protoeria Bârlad își ridică un nou sediu, care va semăna mai degrabă cu o vilă de lux, pentru a cărei construcție preoții au fost obligați să contribuie cu sume năucitoare de bani. Pentru a-i „convinge” să scoată bani din gaură de șarpe, Episcopia Hușilor și Protoeria i-au amenințat că-i smulge din parohii pentru a-i duce cine știe unde. Mai-marii clerici nu s-au limitat la amenințări, ci au mers până la a păcăli statul român ca să obțină bani, înaintând Ministerului Cultelor documente din care reiese că nu vor construi sedii luxoase, ci capelă de rugăciune. În felul acesta ar fi obținut, deja, trei miliarde de lei vechi, băgați într-o fundație care zace părăsită.

Simona MIHĂILĂ

Ziarul Est News a intrat în posesia dovezii negru pe alb a terorii permanente sub care trăiesc preoții din județul Vaslui care nu se conformează ordinelor de a cotiza fără a crâcni, cu bani grei, atunci când Episcopia Hușilor poruncește. Sute de preoți sunt amenințați cu excluderea din parohiile în care activează și mutarea lor în parohii „de grad inferior” (în limbajul tehnic al personalului bisericesc).

Un document incefaximil-protoeriendiar, pe care îl prezentăm în exclusivitate cititorilor noștri, demonstrează fără dubiu că banii enoriașilor, a bătrânilor chinuiți care-și rup de la gură pentru „Sfânta Biserică”, sunt fundamentul pe care și pentru care „preacucernicii părinți” au clădit un sistem dictatorial ce nu are nimic în comun cu credința în Dumnezeu.

Documentul la care facem referire și care, probabil, nu este un caz izolat, a fost emis în ianuarie 2011 și trimis tuturor preoților din parohiile aflate în subordinea Protoeriei Bârlad, după ce a fost luată decizia construirii unui nou sediu protopopesc. Acesta ar urma să fie ridicat pe strada Mihai Eminescu nr. 47, în imediata vecinătate a Liceului Teoretic (Complexul Școlar).

Prin adresa respectivă, preoții au fost informați că în decembrie 2010, Permanența Consiliului Eparhial Huși a stabilit, prin Hotărârea nr. 2.418, ca toate parohiile să contribuie vrând-nevrând la construirea noului sediu.

Aproximativ jumătate din cele 101 care aparțin Protopopiatului Bârlad au fost obligate ca, in nici mai mult nici mai putin de patru luni si jumatate, respectiv până la 15 mai 2011, să depună în contul protopopiatului bârlădean suma de 20.000 de lei (200 de milioane de lei vechi), în timp ce cealaltă jumătate, 10.000 de lei (100 de milioane). Cei care au scăpat mai „ieftin” sunt preoți care păstoresc parohii sărace, cu număr mic de enoriași, unele situate în colțuri uitate de lume din județ, unde sărăcia este la cote inimaginabile.

Bomboana de pe colivă este ultimul paragraf al documentului semnat de protopopul Vasile Lăiu și de finul acestuia de cununie, preotul Florin Chireac-Pavliuc, secretarul Protopopiatului Bârlad, acolo unde se trece la amenințarea cu represalii într-un limbaj absolut dictatorial: „Totodată, aceeași permanență a stabilit ca preoții din parohiile din mediul rural care nu vor respecta cele hotărâte și nu se vor conforma, să fie transferați la alte parohii din mediul rural de grad inferior, iar preoții de la parohiile din mediul urban, să fie transferați la parohii din mediul rural”.

Chetă bisericească pe spinarea credincioșilor

„Porunca” a căzut ca un trăznet pe capul preoților și așa împovărați de multiplele obligații financiare față de Episcopia Hușilor, de cotizații care de care mai imbecile ce nu contenesc nici acum să sosească peste noapte.

Pentru edificarea cititorilor noștri, chetele bisericești pentru diversele mofturi ale presființiilor lor se fac, evident, pe spinarea enoriașilor. Bisericile nu fac producție, nu prestează nici activități meștesugărești care să le aducă venituri. Obiectele care se vând prin intermediul parohiilor (calendare, cruciulițe, tămâie, cărți, brățări, lanțuri etc.) sunt sosite pe inventar de la Episcopie, iar veniturile obținute în urma comercializării iau calea bugetului Episcopiei. Nu au a face cu „contribuțiile” suplimentare pe care protopopul și episcopul le așteaptă de la preoți, printre care se numără și aceea din documentul mai sus enunțat. Acestea ar urma să fie colectate din banii pe care enoriașii îi dau la biserică pentru citirea de pomelnice, diverse rugăciuni și servicii religioase. Cum enoriașilor nu le este pus cuțitul în coastă atunci când contribuie la biserică, oricine dă cât dorește, de regulă sume infime. „Nimeni nu este obligat să ne dea bani. Omul dă dacă vrea și cât vrea”, ne-a spus unul dintre preoți. Dar pe mai-marii de la Episcopie și Protoerie nu-i interesează cum și de unde.

Sediu protopopesc de lux în plină criză financiară

laiu-vasileÎntrucât protopopul Vasile Lăiu refuză categoric să stea de vorbă cu jurnaliștii, nu am putut afla câți bani au intrat în conturile instituției pe care o păstorește, în urma poruncii din ianuarie 2012. Din câte am aflat, niciun preot din cele 101 parohii nu a fost transferat „disciplinar”, conform amenințării, ceea ce ne dă libertatea să presupunem că toți s-au achitat de sarcini, în termenul stabilit, adică până la 15 mai 2011.

Asta ar însemna că, în total, pentru construcția noului sediu protopopesc, s-ar fi putut strânge 15 miliarde de lei vechi. În opinia unui specialist în construcții cu care am stat de vorbă, acești bani sunt mai mult decât suficienți pentru construirea unei ditamai vila, cu două nivele, dotată cu living, dormitoare, băi, bucătării, mansardă și toate utilitățile.

În loc de asta, pe strada Mihai Eminescu nr. 47, acolo unde Protopopiatul Bârlad spune că își construiește un nou sediu pe terenul obținut gratis de la comunitatea bârlădeană, zace părăsită o simplă fundație. Unde sunt banii adunați de preoți cu atâta sudoare de la bieții enoriași?

Și surprizele nu contenesc să se oprească aici. De pe pancarta găsită la fața locului, în care sunt înscrise detaliile investiției, aflăm că acolo nu va fi construit nicidecum un sediu protopopesc, ci o capelă: „Capela de rugăciune <Corneliul Sutașul>”.

Din pricină că am fost în imposibilitatea de a obține lămuriri de la protopop, am fost nevoiți să apelăm tot la sursele noastre de încredere care ne-au făcut încă o dezvăluire: Episcopia Hușilor și Protoeria Bârlad umblă cu minciuni ca să tragă bani de la bugetul de stat.

Fiindcă de la bugetul public legea nu permite alocarea de fonduri decât pentru construirea de biserici și capele, căpeteniile celor două instituții au pus-o de-o păcăleală: în documentația pe care au înaintat-o Ministerului Cultelor au spus că pe terenul de pe Mihai Eminescu va fi construită o capelă de rugăciune, nu un sediu cum se intenționează realmente. Numai cu acest artificiu ar fi reușit să smulgă ceva bani și de la bugetul public.

Avem informații potrivit cărora statul român fie a înghițit gogoașa, fie a închis ochii, drept pentru care a alocat construirii „lăcașului” suma de 3 miliarde de lei vechi.

Din documente, mai reiese că respectiva „capelă”, după ce va fi gata, ar avea aparența unei veritabile vile de lux.

Suprafața construită este de circa 330 de metri pătrați, clădirea fiind compusă dintr-un demisol ce va adăposti 6 încăperi; parter format din capelă de rugăciune, birou protopop, sală consilieri, birou consultanță, baie și hol, precum și o mansardă unde se vor afla un living, 3 camere, două băi și două bucătării.

Așa va arăta noul sediu al Protoeriei Bârlad (sau Capela de rugăciune <Corneliul Sutașul>) construită pe banii adunați de la oamenii de rând în plină criză financiară, în vremuri în care sisteme financiare solide din întreaga lume se prăbușesc precum castelele de nisip.

* În plină criză financiară, Protoeria Bârlad își ridică un nou sediu, care va semăna mai degrabă cu o vilă de lux, pentru a cărei construcție preoții au fost obligați să contribuie cu sume năucitoare de bani. Pentru a-i "convinge" să scoată bani din gaură de șarpe, Episcopia Hușilor și Protoeria i-au amenințat că-i smulge din parohii pentru a-i duce cine știe unde. Mai-marii clerici nu s-au limitat la amenințări, ci au mers până la a păcăli statul român ca să obțină bani, înaintând Ministerului Cultelor documente din care reiese că nu vor construi sedii luxoase, ci capelă de rugăciune.&hellip;

Review Overview

User Rating: 3.6 ( 2 votes)

About Mihai Vasile

23 comments

  1. au innebunit si preotii astia ….noi sintem saraci lipiti si lor le trebuie lux …..vechea cladire a fost renovata…..nu mai era buna?

  2. STIATI CA LA MAGAZINUL DE LA CAR PENSIONARI DE UNDE BATRINII MAI CUMPARAU O LUMINARE IEFTINA A FOST INTERZISA VINZAREA ACESTORA?CINE A DAT ACEST ORDIN?VA URMA SI INTERZICEREA VINZARII LUMINARILOR IN ALTE MAGAZINE?

    • Dan,este interzisă comercializarea și în magazine.însă doar a acelor lumânări lungi din ceară galbena.pe restul candelelor scrie că sunt de decor,sau ceva de genul si se pot comercializa fără nici o problemă.

    • Nu exista nicio reglementare care sa interzica vanzarea de lumanari in magazine. BOR a interzis doar vanzarea lumanarilor produse in atelierele proprii, si care sunt marcate cu insemnele BOR, in alte magazine in afara de cele autorizate de conducerea eparhiilor sau in afara lacaselor de cult. De ce nu se vand la CARP lumanari produse de firme private trebuie intrebata conducerea institutiei!

  3. nu, ca Laiu nu poate sta intr-o cladire veche fie ea si renovata, e obraz subtire se tine cu cheltuiala mare. deci din 2011 de cand strang atata banet au turnat o fundatie si-atat. cred ca vroiau sa construiasca un buncar in care sa se ascunda de mania oamenilor nevoiasi. Rusine Laiu si Cornila!

  4. cetatean barladean

    da ce-ati fi vrut sa faca cu 15 miliarde? o fundatie. Ca e sapata pana in centrul pamantului si sta pe piloni de aur. Cred ca Cornila vroia sa-si construiasca un palat ca se cheama Barladeanu si trebuia sa aiba si domiciliu in Barlad.

  5. acu intelegeti de ce bietii preoti cer bani de la oameni? orice taxa mai inventeaza episcopia este insotita de amenintarea cu mutarea ca si cum ar fi taxe legale stabilite prin lege. Oricum Cornorila se crede sef de stat si stabileste ce taxe vrea muschiul lui. Si de ce n-ar fi asa cand face ce vrea fara sa-l traga nimeni la raspundere, nu?

  6. De ce nu se ia nicio masura ? Ziaristii si-au facut datoria si ne au aratat mizeriile din sistemul acesta. Cat trebuie sa mai induram acesti porci? Dati-i afara din biserica noastra pentru ca BISERICA este a oamenilor

  7. da o directiva precum ca orice preot este obligat sa ajute 10 familii nevoiase, sa intretina un copil sarac la scoala, sa ingroape fara bani un batran sau alte fapte bune, ca altfel il muta, de ce nu da episcopia? Asta nu e treba lor, nu? Sau poate au dat da nu stim noi?

  8. capela tocmai la marginea orasului, cu trei miliarde? da ce e poleita cu aur, ca mortului nu-i trebuie decat patru scanduri? sau o pregateau pt. Corneliu cand il va chema Domnul la el si de aceeea nu se grabesc s-o construiasca. daca nu cumva se crede si nemuritor in nebunia lui.

  9. Laiu nu vrea sa stea de vorba cu presa, de ce oare? ca atunci cand era mare ecologist chevron ii placea si la televizor. lingaul, huo!

  10. Dar ANAF-ul nu se sesizeaza? Ca este interzis sa efectuezi depuneri/transferuri de numerar de o asemenea valoare fara virament bancar. De asemenea Curtea de Conturi ar trebui sa verifice modul in care au fost cheltuiti banii alocati de la bugetul de stat. Si poate nu in ultimul rand Politia ar trebui sa verifice cum de exact in acea perioada protopo(rc)pul si-a reconsolidat imobilul proprietate personala!

  11. Nu-i mai tineti in brate pe acesti sarlatani prea fericite Daniel. Fac ortodoxia de ras . NE PIERDEM credinta. Laiu nu e Antishistul ci Anticristul.

  12. se stie, Laiu e un anticrist mai mititel, cel mare e la Husi. Iar cu antishistul a fost o manevra ca sa ia banii chevronului. Il mai auziti acum latrand? Nu ca si-a facut plinul, mai de la preoti, mai de la chevron. Da-i vine randul, o sa plateasca precum protopopul de Falciu, ca doar cei de la Husi trebuie sa scoata un vinovat.

  13. va spun eu, asta era proiectat palat pentru Cornila ca s-a saturat sa stea pe la manastiri cand merge in vizita. Sa iba cate unul in fiecare oras.

  14. mai oameni buni, voi chiar nu ati inteles ca ei nu respecta pe nimeni? incepand de la preoti si pana la credinciosi. singura solutie este amendarea a tot ceea ce fac. sa le fie rusine sa iasa in lume. desi se pare ca au lipsit cand s-a impartiti rusinea, asa ca ne este noua rusine de rusinea lor……

  15. e normal să fie puse aceste condiții de către superiori în ale preoției – cine nu dă banii trece la parohie de rang inferior ?

    • totuși deocamdată problema e maniera de cerere a banilor și de exprimare față de acei preoți, nepoliticoasă, fără baze canoice – adică nu sunt aceste reguli prevăzute în canoanele sfinților părinți – cineva să fie mutat la parohie de rang inferior pe criteriu financiar.
      practic îi umilește, le ia banii, îi minte și nici nu respectă canoanele sfinților părinți.
      faptul că ei au dat banii e lașitatea lor, iar cei care au luat banii au luat din lăcomia lor. nu e normal.
      nu știu dacă și legal se încalcă ceva dar înaintea legilor bisericii cea sfântă – nu cea apostată contrafăcută de actualii ierarhi eretici – nu au procedat bine

  16. da, e normal tot ce tine de taxe la episcopia husilor. Insa nu obliga preotii sub amenintarea mutarii sa ajute credinciosii nevoiasi, de exemplu. Asta e ultima lor grija. Au uitat complet pentru ce fiinteaza in lumea asta. Singura lor valoare: BANUL

  17. V-ați gândit că locul nu e ales întâmplător,nu cumva după construirea cuibului preafericit,va dispărea parcul din zonă?

  18. Cand am zis ca acest individ imparte religia si credinta dupa minta lui seaca m-ati criticat Uitati dovada

%d blogeri au apreciat: