Home » National » Gorghiu: Guvernul are termen de o săptămână să DECLANȘEZE ALEGERILE parțiale. Copreședintele PNL avertizează Executivul cu acțiuni în instanță

Gorghiu: Guvernul are termen de o săptămână să DECLANȘEZE ALEGERILE parțiale. Copreședintele PNL avertizează Executivul cu acțiuni în instanță

Copreședintele PNL Alina Gorghiu a declarat, vineri, după reuniunea conducerii partidului de la Iași, că liberalii au adoptat o rezoluție prin care acordă Guvernului Ponta termen de o săptămână pentru a declanșa alegerile parțiale, în caz contrar există posibilitatea unor acțiuni în justiție.

Liderul PNL a afirmat că sunt, în prezent, 26 de mandate de primari vacante, șase mandate de parlamentari, trei mandate de președinți de consiliu județean și două consilii locale care au fost dizolvate, iar Guvernul nu a declanșat procedurile pentru alegeri parțiale.

Gorghiu a menționat că Guvernul a depășit termenul legal de 90 de zile în care era obligat să organizeze alegerile parțiale.

”Premierul ce credeți că a făcut ieri? Mi-a propus să negociez, mi-a propus să mă consult cu el pe subiectul alegerilor parțiale. Nici nu pot să-i dau un răspuns pe această temă, pentru că eu cred că legea nu poate fi negociată, nici măcar cu premierul Ponta”, a mai declarat copreședintele PNL.

Ea a menționat că apelul PNL, făcut prin intermediul rezoluției adoptate de conducerea PNL, este acela de a se organiza ”în regim de urgență” alegeri parțiale ”în absolut toate circumscripțiile care au depășit termenul legal de 90 de zile, după vacantarea funcțiilor publice alese”.

”PNL își rezervă dreptul de a acționa Guvernul în justiție dacă această cerință va rămâne fără un răspuns adecvat, răspunsul adecvat fiind acela de a intra în legalitate și de a organiza alegerile parțiale. Îi acordăm Guvernului României un termen de o săptămână pentru a elabora legislația despre care vorbim”, a mai declarat Gorghiu, precizând că face un apel inclusiv la societatea civilă pentru a susține solicitarea PNL.

Totodată, liderul PNL afirmat că liberalii vor solicita în comisia parlamentară de Cod electoral să se discute cu prioritate introducerea votului prin corespondență.

De asemenea, Gorghiu a afirmat că obiectivul principal al PNL este acela de a determina înlăturarea PSD de la guvernare.

”Opinia este unanimă, ne dorim ca Victor Ponta să înțeleagă că trebuie să plece de la guvernare, iar dacă domnia sa nu va înțelege acest lucru îl vom ajuta fără doar și poate să înțeleagă că e necesar, nu pentru PNL, ci pentru România, este necesar să-și bea cafeaua de la sediul PSD din Kiseleff”, a spus Gorghiu.

Liderul PNL a menționat că liderilor partidului li s-a transmis că toate filialele trebuie să-și aducă contribuția la redactarea programului de guvernare.

SUrsa: mediafax.ro

Copreședintele PNL Alina Gorghiu a declarat, vineri, după reuniunea conducerii partidului de la Iași, că liberalii au adoptat o rezoluție prin care acordă Guvernului Ponta termen de o săptămână pentru a declanșa alegerile parțiale, în caz contrar există posibilitatea unor acțiuni în justiție. Liderul PNL a afirmat că sunt, în prezent, 26 de mandate de primari vacante, șase mandate de parlamentari, trei mandate de președinți de consiliu județean și două consilii locale care au fost dizolvate, iar Guvernul nu a declanșat procedurile pentru alegeri parțiale. Gorghiu a menționat că Guvernul a depășit termenul legal de 90 de zile în care…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile

One comment

  1. sa-i inlature pe PDL-istii din PNL si pe Blaga de de linga ea nu PSD-ul care isi face treaba ….Numai de cind a venit Ponta la guvernare a prins curaj DNA-ul iar acuma de cind a venit Iohanis au inceput sa cada capetele mari(Udrea,Videanu si…mai urmeaza)

%d blogeri au apreciat: