Home » Social » Preoții din județul Vaslui, cu pistolul la tâmplă

Preoții din județul Vaslui, cu pistolul la tâmplă

Preoții care nu au plătit până la ultimul leuț dările impuse de Episcopia Hușilor sunt obligați să-și facă harakiri: se angajează în scris să plătească sau să „zboare” în caz că nu reușesc să strângă banii. „Filantropia” este un fond unde banii se topesc fără explicații, în timp ce un litru de vin – si acela cu gust de oțet- pe care preoții sunt siliți să-l cumpere de la Episcopie pentru Sfânta Impărtășanie costă cât o șampanie.

Simona MIHĂILĂ

declaratie.cenzurat.parohie

Preoții datorinici la protopopiate sunt obligați să semneze voluntar documentul care prevede mutarea disciplinară la parohii de rang inferior.

Noi documente incendiare, în posesia cărora Est News a intrat recent, vin să întărească, încă o dată, dacă mai era nevoie, teoria că maniera în care este cârmuită Episcopia Hușilor a căpătat accente totalitare.
Chiar dacă prin statut Biserica Ortodoxă Română este autonomă față de stat și față de alte instituții, tot mai mulți preoți din cadrul Episcopiei Hușilor, sătui de ceea ce ei înșiși numesc abuz și teroare, caută sprijinul opiniei publice. Ei trag un semnal de alarmă față de regimul tot mai aspru, mai greu de îndurat, în care sunt nevoiți să-și desfășoare activitatea, în așa fel încât să servească și structura ierarhică sub umbrela căreia profesează, dar să și trăiască și să-și crească liniștiți copiii.
Mai cu seamă în ultimul timp, pentru mulți preoți acest lucru a devenit aproape imposibil. Lăcomia de bani a Episcopiei Hușilor le-a furat liniștea. Taxe, obligații, debite, contribuții – iată limbajul la care s-a limitat comunicarea dintre parohiile din județul Vaslui și conducerea Eparhiei Hușilor, dar și cu protoieriile din teritoriu. Unde mai are loc Dumnezeu, îngăduința, sprijinul frățesc și milostenia în tot acest „cod fiscal bisericesc”, nu se știe! Cert este că, peste noapte, responsabilii de la Episcopie născocesc alte și alte forme de constrângere a preoților.
Est News vă prezintă, în exclusivitate, un alt document cu care s-a trezit pe cap preoțimea din subordinea Episcopiei Hușilor. Este vorba de o așa numită „Declarație”, pe care preoții care nu au plătit până la ultimul leuț dările impuse de șefii lor sunt obligați să-și facă harakiri. Hârtia cu pricina îi îndeamnă pe cei care au datorii să declare pe propria răspundere că au luat la cunoștință de cuantumul acestora și să se angajeze că le vor plăti la Protopopiat.
Finalul declarației este rezervat autocondamnării: „Știut fiind faptul că nerespectarea acestui angajament atrage după sine transferul disciplinar la o parohie de grad inferior față de cea pe care au păstoresc”.

Episcopia Hușilor – o instituție de circa o jumătate de milion de euro pe an

tabel.cenzurat.dari_biserica

Acestea sunt o parte din birurile pe care preoții trebuie să le achite obligatoriu către Episcopie.

Sursele noastre ne-au pus la dispoziție și dovada scrisă a datoriilor anuale ale unei parohii. Tabelul în posesia căruia am intrat cuprinde doar câteva dintre dări. Mai sunt și alte obligații financiare cu care preoții se trezesc pe cap exact atunci când cred că au scăpat.
Anul acesta, de exemplu, preoții ar trebui să scoată din pământ, din iarbă verde cel puțin 7.000 de lei (în medie): 500 de lei – susținere Episcopie; 300 lei – susținere Protopopiat; 650 lei – filantropie; 900 de lei – abonamente; 100 lei – comision bancar; 200 lei – imprimate; 200 lei – fond pastoral eparhial; 800 lei – făclii de Paști; 800 lei – tămâie și cărbuni, 1.300 lei – cărți de rugăciuni; 400 de lei – corul Episcopiei. La asta se adaugă și alte sume precum: 200 lei – făclii de Crăciun; 600 lei – CD-uri; vin cultic – 350 lei, Radio Trinitas – 160 lei etc.
Ținând cont că Episcopia Hușilor numără aproape 300 de parohii, un calcul simplu arată că veniturile obținute de Eparhie numai din sumele provenite în totalitate de la enoriași se apropie serios de o jumătate de milion de euro pe an.

Vinul cultic costă cât șampania

Interesant este și că nimeni nu știe concret ce se întâmplă cu acești bani.
„De pildă, această așa-zisă «Filantropie». Teoretic, aici se strâng fonduri pentru ajutorarea celor nevoiași. Nu știu dacă a auzit cineva vreodată de vreun om bolnav care să primească un ban de la Episcopie. Sau de vreun copil ajutat cu hrană, cu haine sau cu vreo bursă de către Episcopia Hușilor. Auzim în alte țări de cantini ale săracilor finanațate de Biserică. La noi nu există așa ceva. La noi e invers: omul sărac își rupe de la gură pentru Biserică”, ne-a spus unul dintre preoți.
Vinul cultic este cel folosit pentru Sfânta Împărtășanie și pe care Episcopia Hușilor îl vinde cu 10 lei litrul, adică aproximativ prețul unei sticle de șampanie.
În schimbul celor 900 de lei pe care parohiile îi plătesc pentru „abonamente”, de la Episcopie vin diverse publicații bisericești vechi, unele fiind apariții și de acum 5 ani și care nu folosesc nimănui, pentru că nici enoriașii și nici preoții nu sunt curioși să le citească.
Așa-zisele „făclii” de Paști sau de Crăciun sunt simple lumânări, ceva mai groase, pe care parohiile ar plăti cu mult mai puțin dacă le-ar cumpăra din supermarket.
„Mulți sunt banii pe care ne vedem nevoiți să-i aruncăm. CD-urile, de exemplu, sunt cu diverse colinde și alte cântece bisericești pe care nu le cumpără nimeni, dar trebuie plătite; Corul Episcopiei nu știm de ce-l plătim, dar ar fi frumos ca enoriașii noștri să aibă parte măcar o dată pe an la un program susținut de cor în schimbul acestor sume. Cărbunii pe care suntem siliți să-i cumpărăm s-au adunat în cantități așa de mari încât nu avem ce face cu el”, ne-a mai spus sursa noastră.

Preoții care nu au plătit până la ultimul leuț dările impuse de Episcopia Hușilor sunt obligați să-și facă harakiri: se angajează în scris să plătească sau să „zboare” în caz că nu reușesc să strângă banii. „Filantropia” este un fond unde banii se topesc fără explicații, în timp ce un litru de vin - si acela cu gust de oțet- pe care preoții sunt siliți să-l cumpere de la Episcopie pentru Sfânta Impărtășanie costă cât o șampanie. Simona MIHĂILĂ Preoții datorinici la protopopiate sunt obligați să semneze voluntar documentul care prevede mutarea disciplinară la parohii de…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Simona Vasile

7 comments

  1. Si nici macar sticla nu e de-un litru.Odinioara era si tuica,pentru distilarea personala a preotilor

  2. astia sunt cu totii prosti daca cred asa ceva, altfel nu-mi explic… Ma intreb ce a facut acel popa cu banii de pe contributii stransi de la enoriasi.?

    • adica documentul minte. sau mai degraba tu nu stii sa citesti ca e semnat si parafat. Tu cati bani ai dat la contributie? Sau ai platit-o vreodata? Ia fa socoteala sa vezi ca da cu minus. Datoriile sunt muuuult mai mari decat incasarile. Da tu nu stii nici matematica. Du-te la scoala intai si apoi comenteaza.

    • adevarul de vaslui

      pai bai ignorantule, nu se vede din document ce a facut cu ei? crezi ca a strans atata cat cer astia? oricum nu plateste toata lumea contributia ca nu e impozitul la primarie sa te amendeze daca nu platesti. esti complet irealist.

    • bai realistule, tu sigur ori esti cu ochii inchisi ori esti insusi cel ce semneaza hartiile ori esti un pupator in spate. trezirea ca bate DNA la usa. macar pregateste-ti raspunsurile si costumu al de ginerica. ca unde mergi numa tu stii.
      vizioneaza ca nu se stie cand o sa mai ai timp
      https://www.youtube.com/watch?v=sjRX70d-vks

  3. vin facut cu dracu stie ce, carbuni de narghilea, carti visate de Cornila noaptea scrise a doua zi din marea lui intelepciune, corul care-i behaie lui cand bea s.a Doamne ce au mai inventat ca sa se poata ei plimba. Incredibil!

  4. pai documentul e din 2011 deci dezinformati dupa cum sunteti obisnuiti, iar taxele astea sunt pt parohiile de gradul I, pt cele de gradul II si III sunt mai mici, de ce nu puneti si documentele alea sau „sursele” voastre fidele nu au putut face rost?

%d blogeri au apreciat: